- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 13 decembrie 2001
Decizia nr. 32/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3708 din 30 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca tardivă cererea formulată de V.M. împotriva deciziei civile nr. 3285/R din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Curtea Supremă de Justiție a reținut că cererea a fost promovată tardiv, deoarece art. 327 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de o lună și se vor socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2) din același cod de la data pronunțării ultimei hotărâri. Astfel, s-a avut în vedere că decizia nr.3285 a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 13 decembrie 2001, iar cererea de revizuire s-a înregistrat la 14 ianuarie 2002, peste termenul de o lună menționat, împlinit la 13 ianuarie 2002. Formulând contestație în anulare V.M.
a făcut referire la art. 318 teza I C. proc. civ., arătând că soluția pronunțată este reparația unei greșeli materiale referitor la modul de calcul al termenului, ce a dus la respingerea cererii ca tardivă. Contestația formulată este fondată. Hotărârea contestată s-a pronunțat cu ignorarea art. 101 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia revizuirea s-a declarat în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare în care greșit a fost respinsă ca tardivă. Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. urmează a se admite contestația în anulare formulată de contestatoarea V.M, stabilindu-se termen pentru predarea cererii, pentru când vor fi citate părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite contestația în anulare formulată de V.M. împotriva deciziei nr. 3708 din 30 septembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o anulează. Fixează termen la 25 octombrie 2005 pentru judecarea cererii de revizuire, pentru când se vor cita toate părțile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.