ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3944/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 62 din 18 februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a respins ca

inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele I.A. și T.V. împotriva

pârâtelor Primăria Răzvad, județul Dâmbovița și Prefectura județului Dâmbovița,

a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA, sucursala P. Târgoviște.

S-a reținut că, urmare notificării,

Prefectura Dâmbovița și Primăria Răzvad nu și-au exprimat opinia, potrivit art.

23-24 din Legea nr. 10/2001, așa încât reclamantele nu puteau formula prezenta

acțiune.

Referitor la pârâta SNP, sucursala Târgoviște,

aceasta nu a fost notificată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 astfel că

nu poate sta în judecată ca pârâtă.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 88 din 11 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamante împotriva sentinței nr. 62 din 18 februarie 2003

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în esență, pentru aceleași considerente, cu

precizarea că, relațiile comunicate reclamanților de către organele competente

nu pot constitui un răspuns motivat la notificarea făcută în baza Legii nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât,

din răspunsurile pârâtelor la notificările trimise, rezultă în mod clar poziția

acestora de a se eschiva de la rezolvarea cererii, iar, sub un alt aspect, nu

este real faptul că nu au notificat și pe pârâta SC P. SA.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează:

Esențial, prin hotărârea atacată s-a

confirmat sentința, în considerarea faptului că, lipsa dispoziției sau deciziei

motivate, urmare notificării, constituie un fine de neprimire a cererii

formulate de reclamanți, aceasta întrucât pârâtele nu și-au exprimat opinia

potrivit art. 23-24 din Legea nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 23 alin. (1) din

lege, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în

natură, iar în conformitate cu art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei

îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent.

Termenul menționat este unul

imperativ și nu unul de recomandare, pentru că, altfel, s-ar ajunge la

nesocotirea finalității legii, amânându-se fără termen rezolvarea cererii, prin

ignorarea dreptului la reparație.

Rezultă de aici, că soluția de

respingere a cererii, ca un fine de neprimire, pe considerentele arătate, este

greșită.

Dar, pe de altă parte, rezultă din

actele și lucrările dosarului, refuzul neechivoc al unității deținătoare de a

restitui în natură imobilul precum și “opinia” exprimată de celelalte pârâte,

urmare notificării primite (f. 9, 30, 34 dosar fond), notificare trimisă

pârâtei SNP, sucursala Târgoviște, ca unitate deținătoare (f. 30).

Așadar, nici din acest punct de

vedere, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia în lipsa unui răspuns

motivat potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită nu ar

putea recurge la procedura prevăzută de art. 24 alin. (7) din lege.

Așa fiind, în temeiul art. 313, art.

314 C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, făcând aplicarea prevederilor

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și după stabilirea persoanei deținătoare a

imobilului în litigiu, să se examineze pe fond, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele I.A.

și T.V. împotriva deciziei nr. 88 din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.