ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3944/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 62 din 18 februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele I.A. și T.V. împotriva pârâtelor Primăria Răzvad, județul Dâmbovița și Prefectura județului Dâmbovița, a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA, sucursala P. Târgoviște. S-a reținut că, urmare notificării, Prefectura Dâmbovița și Primăria Răzvad nu și-au exprimat opinia, potrivit art. 23-24 din Legea nr. 10/2001, așa încât reclamantele nu puteau formula prezenta acțiune. Referitor la pârâta SNP, sucursala Târgoviște, aceasta nu a fost notificată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 astfel că nu poate sta în judecată ca pârâtă.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 88 din 11 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței nr. 62 din 18 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în esență, pentru aceleași considerente, cu precizarea că, relațiile comunicate reclamanților de către organele competente nu pot constitui un răspuns motivat la notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât, din răspunsurile pârâtelor la notificările trimise, rezultă în mod clar poziția acestora de a se eschiva de la rezolvarea cererii, iar, sub un alt aspect, nu este real faptul că nu au notificat și pe pârâta SC P. SA.

Recursul este fondat potrivit celor ce urmează: Esențial, prin hotărârea atacată s-a confirmat sentința, în considerarea faptului că, lipsa dispoziției sau deciziei motivate, urmare notificării, constituie un fine de neprimire a cererii formulate de reclamanți, aceasta întrucât pârâtele nu și-au exprimat opinia potrivit art. 23-24 din Legea nr. 10/2001. Or, potrivit art. 23 alin. (1) din lege, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură, iar în conformitate cu art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent.

Termenul menționat este unul imperativ și nu unul de recomandare, pentru că, altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalității legii, amânându-se fără termen rezolvarea cererii, prin ignorarea dreptului la reparație. Rezultă de aici, că soluția de respingere a cererii, ca un fine de neprimire, pe considerentele arătate, este greșită. Dar, pe de altă parte, rezultă din actele și lucrările dosarului, refuzul neechivoc al unității deținătoare de a restitui în natură imobilul precum și “opinia” exprimată de celelalte pârâte, urmare notificării primite (f. 9, 30, 34 dosar fond), notificare trimisă pârâtei SNP, sucursala Târgoviște, ca unitate deținătoare (f. 30). Așadar, nici din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia în lipsa unui răspuns motivat potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită nu ar putea recurge la procedura prevăzută de art. 24 alin. (7) din lege.

Așa fiind, în temeiul art. 313, art. 314 C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, făcând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și după stabilirea persoanei deținătoare a imobilului în litigiu, să se examineze pe fond, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele I.A. și T.V. împotriva deciziei nr. 88 din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.