ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 iulie 2005, reclamantul G.P. a chemat în judecată Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând reducerea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, comunicată cu adresa nr. 212/3129 din 5 aprilie 2005. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a trecut din Italia, în Elveția, fără a deține viză legală pentru această din urmă țară, în condițiile în care avea credința că intrase în vigoare acordul încheiat de România, cu statul elvețian, pentru eliminarea vizelor. Prin sentința nr. 132 din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus reducerea la un an a măsurii dispuse de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că apărarea reclamantului este întemeiată și, față de faptul că acesta nu a comis nici o faptă culpabilă pe teritoriul Elveției, se justifică reducerea perioadei de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a arătat că stabilirea unei durate de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului la 3 ani, este justificată prin faptul că reclamantul a fost returnat în mod repetat din străinătate, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu Elveția, Austria și Italia.

Cât privește susținerea reclamantului, că a aflat despre eliminarea vizei cu Elveția, această împrejurare a fost avută în vedere, însăși pârâta reducând măsura suspendării, stabilită inițial la 5 ani. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii. Astfel, Curtea reține că măsura dispusă de pârât, prin actul administrativ contestat, a fost luată în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, întrucât reclamantul a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu Elveția.

Cât privește durata suspendării dreptului de folosire a pașaportului, aceasta a fost stabilită în mod judicios la 3 ani, pârâta având în vedere faptul că reclamantul este la a treia returnare, luându-se anterior față de el aceeași măsură restrictivă, întâi pentru un an, apoi pe 5 ani. De altfel, însăși pârâta a dispus reducerea perioadei de suspendare de la 5, la 3 ani, având în vedere circumstanțele în care s-a produs returnarea reclamantului, nefiind justificată aplicarea duratei minime de un an, în condițiile în care împotriva reclamantului s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei dintre două state străine. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și pe fond, va dispune respingerea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 132 din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de G.P. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.