ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5633/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5633/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 februarie 1999, la Judecătoria Sinaia

reclamantul F.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al

orașului Sinaia, ca acesta să fie obligat la predarea imobilului situat în

Sinaia, constând în construcție și teren de circa 3000 mp și să îi respecte

liniștita posesiune și proprietate asupra imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

învederat că proprietarul inițial, a cărui moștenitor este, a fost profesor

universitar și exceptat de la aplicarea măsurii naționalizării imobilului,

așadar statul a preluat abuziv imobilul, cu încălcarea art. II din Decretul

92/1950. În drept se invocă prevederile art. 480 C. civ.

Judecătoria Sinaia, prin sentința

civilă nr. 824 din 27 septembrie 1999, față de valoare de 694 milioane

declarată de reclamant, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova.

În cauză au formulat cereri de

intervenție în interes propriu R.L.S., cerând respingerea acțiunii în

revendicare întrucât ea este proprietara apartamentului din imobil, compus din

trei camere și dependințe în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la

16 decembrie 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC C. SA Ploiești, precum și

Institutul de Biologie al Academiei Române, solicitând respingerea acțiunii, cu

motivarea că în imobil funcționează un laborator potrivit dorinței

proprietarului care în perioada 1957-1960 a fost directorul acestui institut.

Au mai formulat cereri de

intervenție în interes personal C.N., B.V.M., B.T., B.I. în calitate de

moștenitori după mătușa lor K.M., soția lui K.W.C., proprietarii imobilului

aflat în litigiu. Intervenienții au solicitat revendicarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 32 din 8

februarie 2000, Tribunalul Prahova a admis acțiunea în revendicare formulată de

reclamant și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta C.N., decedată pe parcursul procesului, continuată de

moștenitorul acesteia C.I., de intervenienții în interes propriu B.V.M., B.T.

și B.I. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Sinaia și Primăria Sinaia

și cu intervenienții R.L.S. și Institutul de Biologie al Academiei Române și în

consecință pârâții au fost obligați să lase reclamantului și intervenienților

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în orașul Sinaia, identificat

potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P.D., format din

1827 mp teren și construcția situată pe teren.

S-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 348 din 16 decembrie 1996, aparținând

intervenientei R.L.S.

S-a respins cererea de intervenție a

Institutului de Biologie și s-a luat act de renunțarea la judecată a

intervenientei R.L.S.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr.

92/1950, deși proprietarul acestuia K.W. era profesor universitar, exceptat

conform art. II de la aplicarea măsurii de naționalizare. După decesul

proprietarului la 8 martie 1967, a rămas soția acestuia K.M., decedată la 4

august 1967, reclamantul și intervenienții în nume propriu fiind moștenitorii

ei în calitate de nepoți de soră și frate precedați, potrivit certificatelor de

moștenitor depuse la dosar.

Reclamantul, anterior sesizării

instanței, s-a adresat la 14 iulie 1996 Comisiei județene Prahova de aplicare a

Legii nr. 112/1995, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Prin hotărârea nr. 2 din 29 ianuarie

1999 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 694.441.816 lei pentru imobilul

solicitat. Hotărârea a fost atacată de recurent, formând obiectul dosarului nr.

225/1999 al Judecătoriei Sinaia, suspendat la 15 martie 1999 până la

soluționarea prezentului litigiu.

La data de 16 decembrie 1996, pârâta

R.L.S. a cumpărat apartamentul din imobil prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC C. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995, cu încălcarea prevederilor

art. 9 și art. 14, întrucât era în curs de soluționare cererea de restituire în

natură a imobilului introdusă de proprietar la 14 iulie 1996, contractul de

vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută.

Contractul de vânzare-cumpărare,

deși transcris, nu poate fi opus reclamantului, în acțiunea în revendicare,

prin compararea titlurilor de proprietate, se dă eficiență titlului mai vechi,

mai bine caracterizat, iar buna-credință a intervenientei R.L. nu poate fi

reținută.

Instanța de fond a respins apărarea

intervenientului Institutul de Biologie formulată în sensul că imobilul este

folosit pentru utilitate publică, argument ce nu poate fi invocat față de

preluarea fără titlu a imobilului de către stat.

Față de cererea intervenientei R.L.S.

depusă la instanța de fond la 11 ianuarie 2000, prin care declară că renunță la

cererea de intervenție din 5 mai 1999, instanța la termenul din 13 ianuarie

2000 a luat act prin încheiere de renunțarea la judecată a intervenientei.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamantul, pârâtul Consiliul local Sinaia, Primăria oraș Sinaia,

intervenienții R.S., B.V.M., B.T., B.I., C.I., moștenitor al intervenientei C.N.,

decedată și Institutul de Biologie al Academiei Române.

Prin decizia civilă nr. 134 din 12

decembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-au

respins ca nefondate apelurile declarate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut injustețea criticilor reclamantului relativ la obligația instanței de a

respinge cererea intervenientei R.L. și de a nu lua act de renunțarea ei la

judecată pentru că se intrase deja în dezbaterea fondului și intervenienții

s-au opus renunțării la judecată. Susținerea, a reținut instanța de apel, este

eronată, prevederile art. 246 C. proc. civ. fiind respectate.

Injustă este și critica privind

suprafața de 2450 mp ce se pretinde a fi recunoscută, expertiza confirmă doar

suprafața de 1827 mp cât a acordat instanța.

Instanța de apel a înlăturat criticile

formulate de pârâtul Consiliul Local Sinaia, Primăria oraș Sinaia și de

intervenienta R.L.S., în sensul că reclamantul primind despăgubiri pentru

imobil nu mai poate beneficia de restituirea în natură a imobilului,

argumentând că la comisia de aplicare a Legii nr. 112/95 reclamantul a cerut

restituirea în natură, i s-au stabilit despăgubiri pe care nu le-a acceptat și

a introdus contestație împotriva hotărârii nr. 2/1999, dosarul cu acest obiect,

aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia este suspendat, așadar hotărârea nu a rămas

definitivă și reclamantul nu a beneficiat de o dublă repararea a preluării

abuzive a imobilului.

S-a respins de asemenea critica

intervenientei R.L.S. privind necompetența instanței, valoarea de peste 150

milioane lei a obiectului cauzei a determinat competența materială a

tribunalului, înlăturându-se și critica celorlalți intervenienți care au

susținut că întrucât ei nu s-au învoit asupra renunțării intervenientei la

judecată, instanța nu putea lua act de renunțarea la judecată a cererii de

intervenție ci trebuia să o respinsă. S-a motivat de instanța de apel cu

dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cărora învoiala părților privitor

la renunțarea la judecată este necesară numai dacă părțile au intrat în

dezbaterea fondului, dar la acel termen cauza nu era în stadiul de soluționare

întrucât lipsea procedura de citare cu una dintre părți, așadar soluția este

legală.

S-a mai susținut de intervenienți că

acțiunea în revendicare trebuia admisă pentru suprafața de 2450 mp, teren

aferent, așa cum rezultă din actele depuse, și s-a acordat de instanță numai

1827 mp, curtea argumentând respingerea criticii cu constatările expertului,

consemnate în raportul de expertiză, anume că în decursul anilor configurația

terenului s-a modificat, s-au făcut lucrări de consolidare prin construirea

unui zid de sprijin, s-a mărit și lățimea străzii, astfel suprafața de teren

împrejmuită este în prezent de 1827 mp.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au declarat recurs reclamanții F.A. și F.M., moștenitori ai reclamantului F.A.,

decedat, pârâții Primăria oraș Sinaia și Consiliul Local Sinaia, intervenienta R.L.S.,

interveniții B.I. și B.T., C.I., B.V.M. și Institutul de Biologie.

Prin recursul lor, reclamanții

critică decizia pentru soluționarea greșită a cererii intervenientei R.L.S. de

renunțare la judecata, relativ la care instanța a luat act. Se impunea respingerea

cererii întrucât reclamanții și ceilalți intervenienți nu și-au dat acordul

pentru a se lua act de renunțarea la judecată și părțile au intrat în

dezbaterea fondului, fiind al 8 lea termen de judecată. De altfel, arată

recurenții, instanța a acceptat-o ca parte în proces în continuare, a primit

apelul ei și l-a analizat, așadar soluția legală era a respingerii cererii ei.

Critica adusă deciziei este

neîntemeiată. La termenul din 13 ianuarie 2000, intervenienta R.L. a declarat,

depunând și o cerere în acest sens, că renunță la judecată și instanța a luat

act de această renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ., fără a avea

învoiala celorlalte părți, care nici nu era necesară pentru că „părțile nu au

intrat în dezbaterea fondului”, ceea ce înseamnă că nu au pus concluzii în

fond, dezbaterea fondului având loc la 1 februarie 2000. Faptul că

intervenienta a declarat apel și el a fost analizat de instanța de apel nu

schimbă concluzia corectă că instanța a luat act de renunțarea la judecată a

cererii intervenientei cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în art.

246 alin. (4) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică a

reclamanților se referă la cererea de retrocedare a suprafeței de 2450 mp

teren, renunțând la terenul ocupat pentru consolidare și pentru drumul public,

arătând că suprafața cumpărată inițial a fost de 2945 mp și vecinii au acaparat

fără acte legale suprafețele de 112 mp și 586 mp, pe care pretind a li se

retroceda.

Critica este nefondată. Înscrisurile

confirmă cumpărarea în 1932, 1933, prin trei contracte a suprafeței totale de

2945 mp, dar în prezent terenul împrejmuit este în întindere de 1827 mp,

recunoscut de instanță. Revendicarea diferenței nu se poate pretinde fără

chemarea în judecată a posesorilor terenurilor învecinate, identificarea lor și

verificarea în instanță, într-o eventuală acțiune în revendicare, a titlurilor

de proprietate ale acestora, acțiune pe care reclamanții o pot introduce, în

prezent însă ei nu pot obține în acest litigiu diferența pretinsă.

Recursurile declarate de intervenienții

B.I. și B.T., de intervenientul C.I. și de intervenienta B.V.M. cuprind

aceleași două motive de recurs ca și ale reclamanților, cu aceleași argumente

și cărora li se dă același răspuns ca și motivelor expuse de reclamanți, făcând

inutilă repetarea lor.

Pârâții Primăria oraș Sinaia și

Consiliul oraș Sinaia critică decizia pronunțată în apel, învederând că

reclamantul a recurs la procedura specială reglementată de Legea nr. 112/1995,

s-a adresat comisiei de aplicare a acestei legi și a obținut hotărârea nr.

2/1999, prin care i s-au stabilit despăgubiri, așadar, alegând acea cale

procedura nu mai poate cere și obține restituirea în natură a imobilului, iar

intervenienta R.L.S. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a

apartamentului cu respectarea dispozițiilor legale.

Critica pârâților este nefondată.

Hotărârea nr. 2/1999 a Comisiei județene Prahova de aplicare a Legii nr.

112/1995 nu este definitivă, reclamantul a atacat-o în instanță, ea formează

obiectul dosarului nr. 225/1999 al Judecătoriei Sinaia, în prezent fiind

suspendată judecarea lui până la soluționarea acțiunii de față.

Așadar, reclamantul nu a primit

despăgubirile stabilite prin hotărâre.

Atacarea în instanță a hotărârii

menționate nu echivalează cu acceptarea de către reclamant a faptului că

imobilul a trecut la stat cu titlu valabil. Probele dosarului atestă preluarea

fără titlu valabil a imobilului de la un proprietar a cărui categorie socială

îl excepta de la naționalizare, și consecința era lipsa de incidență a

prevederilor Legii nr. 112/1995 inclusiv a art. 9 care permitea chiriașilor să

cumpere imobilele în care locuiau, iar art. 12 din H.G. nr. 11/1997 prevede

nulitatea contractelor încheiate cu încălcarea art. 9 din lege. Drept urmare,

afirmația recurenților privind legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a

intervenientei R.L. nu are acoperire în probele dosarului.

Neîntemeiat este și recursul

declarat de intervenientul Institutul de Biologie, care susține necesitatea de

a folosi în continuare imobilul și aduce argumente invocând Legea nr. 10/2001,

care însă nu este aplicabilă în acest litigiu, introdus anterior adoptării

legii și fără a parcurge procedura administrativă acolo prevăzută.

Reținând injustețea recursurilor

analizate, urmează a se respinge ca nefondate.

Recursul intervenientei R.L.S.,

fiind nemotivat, urmează a se constata nulitatea lui, în baza art. 306 alin. (1)

C. proc. civ.

La 29 septembrie 2003, în instanța

de recurs, T.I. și T.M.Ș. au formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul reclamantului și a intervenienților în nume propriu C.I., B.T., B.V. și

B.I., susținând acțiunea în revendicare a acestora privind imobilul în litigiu,

cerere de intervenție admisă în principiu prin încheierea de ședință din 29

septembrie 2004.

Cerere de intervenție accesorie

urmează a fi respinsă ca o consecință a respingerii recursurilor declarate de

părțile în interesul cărora s-a formulat cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții F.I.M. și F.A.(decedată), continuat de F.M.I., de

pârâții

Primăria orașului Sinaia, prin Primar și Consiliul local Sinaia, de

intervenienții B.I. și B.T. (decedat), continuat de B.M., de intervenienții C.I.,

B.V.M. și de Institutul de Biologie al Academiei Române împotriva deciziei nr.

134 din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de

intervenienta R.L.S. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienții T.M.Ș. și T.I. în interesul reclamanților și a

intervenienților în nume propriu B.I., B.T. și B.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie

2004.