ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5814/2004

HOTĂRÂRE
22.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5814/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la data de 2

decembrie 1998 Judecătoriei Sinaia, reclamantul V.D.F. a chemat în judecată

pârâta SC S. SA Sinaia solicitând să se dispună obligarea acesteia de a-i lăsa

în liniștită proprietate și posesie imobilul situat în orașul Sinaia, numit

„Vila Albina” și terenul aferent de 1437 mp.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este unicul moștenitor al defuncților săi părinți V.A. și V.V.,

proprietarii originari ai imobilului. În anul 1948 bunul a fost rechiziționat

fără plata vreunei indemnizații iar în 1950, pentru a se da operațiunii o

aparență de legalitate, a fost inclus în anexele Decretului nr. 92, cu

încălcarea flagrantă a prevederilor art. II din acest act normativ întrucât

tatăl reclamantului a fost profesor universitar și consilier juridic iar mama

casnică.

Prin încheierea de ședință de la 10

februarie 1999 s-a dispus, la cererea pârâtei SC S.I. SA, introducerea în

cauză, ca intervenientă forțată, a pârâtei SC S. SA, administratorul imobilului

în litigiu.

Ulterior, prin încheierile de la 8

iunie 1999 și 16 iunie 1999 au fost introduși în cauză, la cererea pârâtei SC S.

SA, în calitate de chemați în garanție Consiliul local Sinaia, Primăria Sinaia

și Fondul Proprietății de Stat cu motivarea că bunul revendicat face parte din

domeniul public de interes local și este în curs de privatizare; aceeași pârâtă

a cerut să i se acorde un drept de retenție asupra imobilului.

Printr-o cerere completatoare a

acțiunii reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 98 din 31 martie 1995 încheiat

între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător și Asociația S., Programul

Acțiunilor Salariaților în calitate de cumpărătoare, cu motivarea că părțile au

fost de conivență frauduloasă, cunoscând că pe rolul instanțelor se află o altă

acțiune în revendicarea imobilului.

În fine, pârâta SC S.I. SA a

formulat cerere de chemare în judecată a titularilor dreptului asupra bunului

în litigiu, respectiv Asociația S.I., PAS și Asociația S. PAS.

Prin sentința civilă nr. 156 din 22

februarie 2000, Judecătoria Sinaia a admis excepția necompetenței materiale

invocată de reclamant și, constatând că valoarea imobilului revendicat este mai

mare de 150.000.000 lei, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. b) C.

proc. civ. și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova.

Soluționând cauza ca instanță de

fond, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 126 din 11 mai 2001 a

respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele SC S.I. SA

și Asociația PAS Sinaia și a admis acțiunea în revendicare, astfel cum a fost

completată și precizată în sensul că a obligat pârâtele SC S. SA, SC S.I. SA și

Asociația PAS Sinaia să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul situat în Sinaia, compus din construcție, Vila „Albina” și

teren în suprafață de 1458 mp conform rapoartelor de expertiză tehnică.

Prin aceeași sentință tribunalul a

constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.

98/1995 încheiat între FPS (devenit A.P.A.P.S.) și Asociația PAS Sinaia având

ca obiect înstrăinarea imobilului; a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a FPS și a admis excepția ridicată de acesta din urmă privind

lipsa calității procesuale active a pârâtei SC S. SA de a formula cerere de

chemare în garanție; s-a respins cererea SC S. SA privind arătarea titularului

dreptului și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, sub un prim aspect că în precedentul litigiu care s-a purtat între

părți cu privire la același imobil nu s-a soluționat fondul cauzei astfel încât

nu poate opera autoritatea de lucru judecat.

Tribunalul a mai stabilit că

imobilul revendicat a aparținut autorilor reclamantului și a fost naționalizat

în mod abuziv, cu încălcarea evidentă a prevederilor art. I și II din Decretul

nr. 92/1950. Imobilul a constituit casa de vacanță a familiei și chiar locuință

statornică iar părinții reclamantului, profesor universitar și casnică, erau

exceptați de la măsura naționalizării, nefăcând parte din categoria

„exploatatorilor”.

În fine, s-a considerat că actul de

vânzare-cumpărare nr. 98 din 31 martie 1995, prin care FPS a înstrăinat

Asociației PAS Sinaia 70% din capitalul social al SC S. SA, ce cuprindea și

Vila „Albina” cu terenul aferent este lovit de nulitate absolută, fiind

încheiat după pronunțarea sentinței nr. 1519 din 30 martie 1995 a Judecătoriei

Câmpina prin care se admisese acțiunea în revendicare formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri pârâtele SC S.I. SA, SC S. SA, Asociația PAS Sinaia și A.P.A.P.S.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând respingerea

acțiunii reclamantului ca nefondată.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 111 din 29 octombrie 2001 a respins toate apelurile ca

neîntemeiate, reținând în esență că:

- reclamantul a făcut dovada că este

unicul moștenitor al părinților săi, proprietarii originari ai imobilului;

- bunul a fost rechiziționat în anul

1948 și apoi naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, cu încălcarea flagrantă a

dispozițiilor art. II din acest act normativ; trecerea abuzivă a imobilului în

proprietatea statului este în afară de orice dubiu;

- bunul revendicat în prezent este

practic același cu cel naționalizat, expertizele tehnice efectuate constatând

modificări nesemnificative;

- perfectarea actului de

vânzare-cumpărare din 31 martie 1995 către FPS și Asociația PAS Sinaia s-a

făcut în frauda drepturilor adevăratului proprietar, după ce prin sentința

civilă nr. 1519/1995 a Judecătoriei Câmpina imobilul fusese retrocedat

reclamantului;

- autoritatea de lucru judecat

prevăzută de art. 1201 C. civ. nu poate fi reținută în cauză; este reală

împrejurarea că prin decizia civilă nr. 2736 din 17 noiembrie 1995 a

Tribunalului Prahova a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr.

1519/1995 a Judecătoriei Câmpina, respingându-se acțiunea în revendicare a

reclamantului însă această soluție nu a fost una de fond, instanța de apel

constatând doar, în lumina deciziei nr. 1/1995 a Curții Supreme de Justiție, că

instanțele judecătorești nu au competența materială de a rezolva astfel de

cereri;

- pârâta SC S. SA, fiind terț față

de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu poate formula pretenții în

legătură cu acest act și nu are nici calitate procesuală activă în cererea de

chemare în garanție.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursuri pârâtele SC S.I. SA, Asociația PAS Sinaia, SC S. SA și

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (A.P.A.P.S.),

devenită pe parcursul soluționării căii de atac A.V.A.S.

Părțile au depus la dosarul cauzei

înscrisuri în temeiul art. 305 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

La data de 22 septembrie 2003 s-a

făcut declarație de către recurenta-pârâtă SC S.I. SA, prin reprezentanții

legali, în sensul renunțării la judecarea recursului, astfel încât Înalta Curte

va lua act de această manifestare de voință.

În recursurile lor, pârâtele

Asociația PAS Sinaia și SC S. SA au formulat critici identice, invocând art.

304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și arătând că:

- în mod greșit a fost respinsă

excepția autorității de lucru judecat, toate condițiile prevăzute de art. 1201 C.

civ. fiind cumulativ întrunite;

- reclamantul s-a adresat anterior

formulării acțiunii comisiei constituite în baza Legii nr. 112/1995, care a și

stabilit despăgubiri în favoarea lui, ceea ce înseamnă că el a achiesat la ideea

preluării imobilului cu titlu;

- nu s-au făcut dovezi certe în

sensul că autorul reclamantului era exceptat de la naționalizare și nici asupra

identității dintre imobilul trecut în proprietatea statului și cele revendicat;

- în mod nejustificat a fost respinsă

cererea de chemare în garanție.

În recursul său, A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.)

a criticat hotărârile pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că:

- nu are calitate procesuală pasivă

în cauză, fiind vorba despre un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni iar nu

de bunuri; fostul FPS nu a fost nici un moment proprietarul bunurilor din

patrimoniul SC S. SA;

- contractul de vânzare-cumpărare nu

s-a făcut în frauda intereselor reclamantului, căruia nu i s-a produs nici un

prejudiciu.

Examinând întregul material probator

administrat în fazele procesuale succesive, în raport de criticile formulate,

Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate. Ambele instanțe au analizat

în mod coroborat dovezile administrate și au rezolvat legal principalele

probleme de drept ale cauzei în sensul considerentelor ce succed.

Cu privire la criticile comune

cuprinse în recursurile declarate de pârâtele SC S. SA și Asociația PAS Sinaia

se rețin următoarele:

- Problema autorității de lucru

judecat a fost soluționată corect de către instanțe prin respingerea excepției.

Este de principiu, sub acest aspect,

că poate fi pusă în discuție autoritatea de lucru judecat, în întreita ei

identitate de obiect, cauză și părți, numai dacă cele două judecăți soluționează

fondul litigiului. Or, decizia civilă nr. 2736din 17 noiembrie 1995 a

Tribunalului Prahova, deși pronunțată în precedenta acțiune în revendicare a

reclamantului, nu a rezolvat fondul ci a constatat, în lumina deciziei nr.

1/1995 a Plenului Curții Supreme de Justiție, că instanțele judecătorești nu

aveau, la acel moment, competența materială de a soluționa astfel de pricini;

litigiul a fost deci tranșat pe excepție, fără să se facă nici o apreciere cu

privire la temeinicia ori, dimpotrivă, lipsa de justețe a pretențiilor

reclamantului;

- În privința celui de-al doilea

motiv de recurs, este reală împrejurarea că reclamantul s-a adresat în anul

1995 Comisiei constituite în baza Legii nr. 112/1995, solicitând restituirea

imobilului în natură; comisia i-a acordat despăgubiri iar reclamantul

nemulțumit a atacat decizia în instanță, în prezent constatându-se perimarea

contestației în contextul în care s-a formulat acțiunea de față; în orice caz

însă această împrejurare nu semnifică, așa cum se susține în recurs, vreo

achiesare a reclamantului la teza valabilității titlului statului și nu implică

nici o posibilitate ca aceasta să obțină două titluri pentru același imobil.

Referitor la cel de-al treilea motiv

comun de recurs al pârâtelor, Înalta Curte reține de asemenea caracterul

nefondat al criticilor.

Cu înscrisuri oficiale necontestate

s-a făcut dovada certă că tatăl reclamantului a fost toate viața sa

profesională cadrul didactic universitar și consilier juridic iar mama casnică,

categorii sociale exceptate de la aplicarea Decretului nr. 92/1950. Construcția

simplă, pentru nevoile unei sigure familii, a fost edificată în regie, cu plata

în rate, ceea ce atestă că, fie și în concepția legiuitorului de la 1950,

autorii reclamantului nu erau niște „exploatatori de locuințe” iar casa lor de

vacanță nu ar fi trebuit, din punct de vedere legal, să fie naționalizată.

În privința susținerii că nu s-a

făcut dovada identității între imobilul trecut în proprietatea statului și cel

supus revendicării aceasta este de asemenea neîntemeiată.

Instanțele au comparat situația de

pe teren, constatată prin expertiza ing. G. cu autorizația nr. 4091/1943, cu

planurile arh. R., cu celelalte înscrisuri și a concluzionat că imobilul

existent în prezent și revendicat este același cu cel edificat de autorii

reclamantului în anul 1943. Faptul că în interior s-au produs unele

compartimentări și amenajări de către pârâți, pentru a-l exploata în scop

turistic, nu are nici o relevanță cu privire la identitatea imobilului, care

are aceleași temelii, aceeași suprafață construită, același număr de nivel și

amplasament pe teren.

În fine, referitor la chemarea în

garanție a statului, respinsă în mod corect de către instanțe, este relevantă

împrejurarea că din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare rezultă că acesta a

fost încheiat între FPS București în calitate de vânzător și pârâta Asociația

PAS Sinaia în calitate de cumpărător; așadar, pârâta-recurentă SC S. SA nu a

fost parte contractantă iar pârâta-cumpărătoare Asociația PAS Sinaia nu a

formulat cerere de chemare în garanție, deci nu are, sub acest aspect,

legitimarea de a pune în discuție o asemenea problemă în recurs.

În ceea ce privește recursul

declarat de către A.P.A.P.S. (actualmente A.V.A.S.), acesta este de asemenea

neîntemeiat.

Pârâta-recurentă are calitate

procesuală pasivă întrucât prin acțiunea completată reclamantul a solicitat să

se constate nulitatea absolută parțială a unui contract în care ea avea

calitatea de vânzător. Este deci în conformitate cu principiile elementare de

drept ca validitatea unui act juridic să se dezbată în contradictoriu cu

părțile contractante și numai în ipoteza contrară recurenta ar fi fost

prejudiciată.

Fraudarea intereselor reclamantului

a fost în mod corect reținută de către instanțe în condițiile în care bunul era

litigios și figurează ca atare, Vila „Albina”, în lista anexă a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni iar cumpărătorul se obligă să nu înstrăineze bunul

respectiv timp de 10 ani.

Lezarea intereselor reclamantului

este în acest caz evidentă, astfel încât nici una dintre criticile formulate nu

poate fi primită.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate

în cauză sunt în întregime legale și temeinice, recursurile vor fi respinse ca

nefondate conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de A.V.A.S. și Asociația PAS Sinaia și SC S. SA împotriva deciziei

nr. 111 din 29 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești.

Ia act de renunțarea SC S.I. SA la

recursul declarat împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5633/2004
I. în calitate de moștenitori după mătușa lor K.M., soția lui K.W.C., proprietarii imobilului aflat în litigiu. Intervenienții au solicitat revendicarea imobilului. Prin sentința civilă nr. 32 din 8 februarie 2000, Tribunalul Prahova a admi
ÎCCJ 2007-04-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2007
a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, a aparținut numitei I.V., sora tatălui contestatorului P.G., care a preluat imobilul în calitate de unic moștenitor al acestuia, în baza certificatului de moștenitor nr. 95/1971 eliberat de Nota
ÎCCJ 2008-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2008
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 13 august 2001, B.E.C., F.E.T. și M.L.M., au solicitat Primăriei orașului Sinaia restituirea în natură a imobilului, v
ÎCCJ 2006-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5116/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 31 ianuarie 2005, contestatoarea B.C. a chemat în judecată pe intimata SC O.N.T. C. SA, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i facă o ofertă de res
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82678)
Revendicarea imobilului rechiziționat și trecut ulterior în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951. Condiții în care s-ar putea reține că există autoritate de lucru judecat Excepția autorității lucrului judecat, conform art.12
Sursă