ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2007

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele.

Prin acțiunea formulată de

reclamanta I.I.R. s-a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Sinaia la

retrocedarea, în deplină proprietate și liniștită posesie, a imobilului situat

în Sinaia, compus din teren în suprafață de 3308 mp și clădirea edificată pe

acesta.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că imobilul a fost proprietatea bunicii sale, P.I., care l-a donat

fiicelor sale, P.M.C., mama reclamantei, C.E. și C.M.L.

Imobilul a fost preluat abuziv de

către stat, prin Decretul nr. 92/1950 de la C.E.

Notificarea formulată de reclamantă,

prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, a fost respinsă de

pârâtă cu motivarea că societatea pârâtă are capital majoritar de stat.

La termenul de judecată din 6

februarie 2006 numiții C.I., C.V.M.S., C.A. și C.I. au formulat cerere de

intervenție în interes propriu prin care au arătat că sunt moștenitorii

defunctelor C.M.L. și C.E. și au solicitat obligarea pârâtei la restituirea

câte unei cote de 1/3 din imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 358 din 24

mai 2004 Tribunalul Prahova a respins acțiunea și cererea de intervenție în

interes propriu, reținând că reclamanta și intervenienții nu au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a calității de moștenitor ai

defunctei P.I., iar societatea pârâtă era o societate integral privatizată,

fiind aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea 10/2001.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta și intervenienții susținând că au făcut dovada dreptului de

proprietate asupra terenului de 1820 mp prin contractul de donație, calitatea

de moștenitori nu are relevanță pentru că autoarele apelanților erau

proprietare la data preluării imobilului, imobilul a fost preluat abuziv în

proprietatea statului, iar la data apariției Legii 10/2001 societatea pârâtă

era integral privatizată, astfel încât este justificată cererea de restituire

în natură.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 51 din 30 martie 2006 a respins apelul ca nefondat reținând

următoarele:

Reclamanta nu a făcut dovada

dreptului de proprietate și a calității de moștenitor.

Din cuprinsul actului de donație

autentificat sub nr. 36098 din 20 august 1946 autoarea reclamantei, P.M.C. a

dobândit de la P.I. cota de 1/3 din cei 1820 mp donați pe care se aflau ruinele

vilei Căprița distrusă de un incendiu în mai 1946.

Susținerea potrivit căreia autoarea

reclamantei a edificat construcția nu se poate reține pentru că nu este

dovedită. Din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate pe parcursul

derulării procesului în fond și apel a rezultat doar că vila Căprița a fost

edificată în anul 1931.

De asemenea, nu s-a dovedit că

terenul donat de 1820 mp face parte din întregul teren de 3306 mp, identificat

în rapoartele de expertiză, pe care se află actuala vilă Căprița deținută de

societatea pârâtă.

Prin decizia irevocabilă nr. 430 din 16 februarie 1998 Tribunalul

Prahova      a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și

intervenienți, reținând că vila Căprița a fost preluată de la C.E., iar

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Deși în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., instanța de apel a reținut că

printr-o decizie irevocabilă s-a stabilit că vila nu a fost proprietatea

autoarei reclamantei.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la

filele 29-33 ale dosarului de fond rezultă că defuncta P.I. a avut în

proprietate 3308 mp teren, iar reclamanta nu a făcut dovada că autoarea sa este

descendenta lui P. și că a acceptat succesiunea. Reclamanta nu a făcut nici

dovada calității de moștenitoare.

De asemenea, nu s-a dovedit că

imobilul se afla în proprietatea autoarei la data preluării de către stat.

Cererile de intervenție în interes

propriu au fost respinse întrucât semnatarii acestora nu au formulat notificare

în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) Legea 10/2001 și au pierdut astfel

dreptul de a mai solicita restituirea în natură sau acordarea măsurilor

reparatorii în justiție.

Reclamanta a formulat notificarea în

nume propriu, în calitate de moștenitoare a autoarei sale.

Instanța de apel a mai reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001

imobilele deținute de o societate comercială cu capital de stat se restituie în

natură persoanei îndreptățite dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute

de stat este mai mare sau egală cu valoarea de înregistrare a imobilului. In

speță, conform probelor administrate, valoarea imobilului este mai mică, astfel

încât de poate restitui, însă reclamanta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate și a calității de moștenitor.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat recurs comun, atât reclamanta I.I.R., cât și intervenienții C.I.,

C.V.M.S., C.A. și C.I., pentru următoarele motive:

Recurenții sunt unicii moștenitori

ai fostei proprietare P.I.

Recurenții au făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului prin actul de donație din anul 1946

Imobilul a fost preluat abuziv prin

Decretul 92/1950 de la E.C. care nu avea nici un drept asupra vilei

Greșit s-a reținut că nu există

identitate între imobilul revendicat și cel donat, în actul de donație s-a

precizat că pe teren există ruinele vilei compusă din parter și etaj, doar

mansarda fiind afectată de incendiu

Imobilul revendicat se compune în

primul rând din teren și în secundar din construcții

S-a dovedit prin probe că autoarea

reclamantei este descendenta proprietarei P.I.

Greșit s-a reținut că

intervenienții nu au formulat notificare conform Legii 10/2001, întrucât orice

parte a unei moșteniri care nu este revendicată de unul dintre moștenitorii de

drept profită moștenitorilor care au formulat notificarea, iar în speță

reclamanta a declarat că a acționat și în numele intervenienților.

Deși recurenții nu au indicat expres

temeiul juridic al criticilor formulate, analiza acestora face posibilă

încadrarea lor în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul reclamantei I.I.R. este

întemeiat pentru considerentele ce succed.

Terenul în litigiu, în suprafață de

3308 mp a fost dobândit de bunica reclamantei, P.I., conform contractelor de

vânzare cumpărare autentificate la Tribunalul Ilfov sub nr. 6685/1906,

6686/1906 și 12079/1910.

Din întreaga suprafață de teren de

3308 mp fosta proprietară a donat în anul 1946 porțiunea de 1820 mp, în cote

egale de 1/3, celor trei fiice ale sale P.M.C., mama reclamantei, C.E. și

C.M.L.. In cuprinsul actului de donație se menționează că pe terenul donat se

află ruinele vilei Căprița, fără a se face măcar o prezentare sumară a

acestora. Vila a fost construită în anul 1931, după cum rezultă din concluziile

rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și a fost distrusă parțial în urma

unui incendiu înainte de perfectarea actului de donație.

La dosar nu au fost depuse probe din

care să rezulte când anume și cine a reconstruit vila distrusă, în schimb s-au

depus înscrisuri prin care se atestă că această vilă a aparținut, în perioada

1948-1953 proprietarei P.I. ( fila 28 dosar de recurs, filele 68-69 ale

dosarului de fond).

La fila 26 a dosarului de fond

reclamanta a depus certificatul de moștenitor din 1974 conform căruia este

unica moștenitoare a defunctei P.M.C.

Cu înscrisurile menționate recurenta

reclamantă a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului și calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001 ca nepoată de fiică a fostei

proprietare.

Cum, în cauză s-a dovedit că

imobilul a aparținut bunicii reclamantei și celor trei fiice ale ei, rezultă că

preluarea acestuia în proprietatea statului conform Decretului 92/1950 s-a

realizat de la un neproprietar, C.E., ginerele lui P.I. În atare situație,

potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea 10/2001, imobilul se poate

restitui în natură, cu respectarea condițiilor legale.

Prin notificare, reclamanta a

solicitat restituirea întregului teren de 3308 mp ce a aparținut bunicii, iar

instanța de apel a reținut greșit că nu s-a făcut dovada acceptării

succesiunii, în ceea ce privește suprafața care a rămas în proprietatea bunicii

după perfectarea actului de donație, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (3) din

Legea 10/2001 stabilesc o regulă derogatorie de la dreptul comun în legătură cu

modalitatea de acceptare a succesiunii, potrivit căreia moștenitorii care au

doar vocație succesorală, prin cererea de restituire sunt repuși de drept în

termenul de acceptare a succesiunii.

Un singur aspect nu a fost

clarificat pe parcursul soluționării cauzei, respectiv individualizarea

suprafeței de teren de 1820 mp, donată în anul 1946 din totalul de 3308 mp

teren. Pentru acest motiv recursul se va admite, iar decizia atacată se va casa

parțial în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă.

Instanța de trimitere va ține seama

de cele semnalate în prezentele considerente și va administra toate probele

necesare, eventual o expertiză de specialitate, pentru individualizarea

suprafeței de 1820 mp teren.

Recursul intervenienților se va

respinge pentru următoarele considerente.

Din analiza probelor administrate în

cauză a rezultat că semnatarii cererii de intervenție nu au formulat notificare

în termenul legal prevăzut de Legea 10/2001 astfel încât sunt decăzuți din

dreptul de a mai solicita restituirea în natură a imobilului sau acordarea de

măsuri reparatorii în justiție.

In speță, notificarea a fost

formulată doar de reclamanta I.I.R., la data de 14 septembrie 2001, care a

acționat în calitate de moștenitoare legală a mamei sale P.M.C., solicitând

restituirea în natură a întregului imobil compus din 3308 mp teren și clădirea

aferentă. Copia acestei notificări a fost depusă la fila 7 a dosarului de fond.

Ca atare, reclamanta va profita și

de cotele ce s-ar fi cuvenit intervenienților care nu au depus notificarea în

termenul legal, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta I.I.R. împotriva deciziei nr. 51

din 30 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează

în parte, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului

reclamantei.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de intervenienții C.I., C.V.M.S., C.A. și C.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 5 martie 2007.