ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1474/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Petiționara O.M., în conformitate cu

art. 275 și art. 278 C. proc. pen., s-a adresat cu plângere Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești pentru a se dispune tragerea la răspundere penală

a numiților H.D. și A.G., procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Câmpulung, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât

și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu  într-un dosar penal,

fapt ce a făcut să fie prejudiciată, iar P.I., șeful Biroului de Ordine Publică

din cadrul Poliției municipiului Câmpulung a insultat-o, a amenințat-o precum

și denunțat-o calomnios.

S-au efectuat acte premergătoare și

prin rezoluția din 15 septembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de cei doi magistrați procurori, sub aspectul comiterii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cum și pentru comisarul P.I.,

cercetat sub aspectul infracțiunilor de insultă, amenințare și denunțare

calomnioasă, întrucât pretinsele fapte nu se confirmă.

Împotriva acestei rezoluții s-a

formulat plângere la procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, care prin rezoluția din 12 octombrie 2005, adoptată în dosarul nr.

1309/2005, a respins plângerea, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., petiționara s-a adresat cu plângere Curții de Apel Pitești, secția penală,

pe considerent că în mod nejustificat organele de urmărire penală nu au dispus

începerea urmăririi penale față de cei trei intimați, sub aspectul

infracțiunilor arătate.

Curtea de Apel Pitești a examinat

plângerea petiționarei în raport de actele premergătoare existente la dosar și

de soluțiile pronunțate prin cele două rezoluții, astfel că, prin sentința

penală nr. 1/ F din 10 ianuarie 2006, a respins plângerea ca nefondată.

Sentința a fost atacată cu recurs de

către petiționară, care cu ocazia susținerilor orale a arătat că viața îi este

pusă în pericol, astfel că trebuie sesizată Curtea Constituțională.

Această excepție invocată de către

recurenta-petiționară vizând sesizarea Curții Constituționale a fost respinsă,

deoarece aceasta nu a invocat nici o dispoziție din Codul de procedură penală

sau din Codul penal că ar avea legătură cu prezenta cauză și că ar fi

neconstituțională.

Pe fondul cauzei, recurenta a

invocat aceleași critici ca și la fond privind nesiguranța sa vizând dreptul de

viață și integritate corporală, că nu a fost ocrotită de către persoanele cu

atribuții în acest sens, astfel că soluțiile adoptate în legătură cu plângerile

sale sunt neconforme cu dispozițiile legale, de aceea se impune casarea

acestora și trimiterea dosarului la organele de urmărire penală, pentru ca

persoanele vinovate să răspundă sub aspectul infracțiunilor săvârșite.

Examinând recursul declarat, în

raport de motivele arătate, de actele și lucrările existente la dosar, de

sentința pronunțată în cauză, se constată că recursul de față este nefondat și

se va respinge pentru considerente care se vor dezvolta în continuare.

Petiționara a sesizat organele de

urmărire penală, cum și pe cele de cercetare penală, în legătură cu faptul că,

în ziua de 15 martie 2004, a fost împiedicată să intre în blocul în care se

află apartamentul proprietatea sa, de către un grup de persoane.

Au fost întreprinse cercetări de

către organele de poliție prin intimatul comisar P.I., care a propus soluția de

neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 321 C.

proc. pen., pe considerent că fapta pentru care se plânge recurenta nu se

confirmă.

Această soluție a fost confirmată de

către intimatul procuror D.H. și menținută de prim-procurorul G.A., care i-a

respins plângerea recurentei.

Față de materialul probator de la

dosar, nu rezultă că cei trei intimați și-ar fi depășit atribuțiunile de

serviciu în dosarul penal în care au întreprins cercetări sub aspectul

infracțiunii de ultraj la bunele moravuri și nici că intimatul, comisar P.I. ar

fi amenințat-o, calomniat-o sau denunțat-o calomnios, ci, din contră, rezultă o

altă stare de fapt că aceștia și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și au

întreprins cercetări cu privire la fapta pentru care s-a plâns recurenta.

Așa fiind, și cum nici unul dintre

intimați nu au comis vreo faptă de natură penală, că hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică și se întemeiază pe actele premergătoare existente

la dosar, recursul declarat de petiționară, este nefondat și se va respinge în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

neconstituționalitate invocată de recurenta petiționară O.M.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara O.M. împotriva sentinței penale nr. 1/ F din 10

ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 80 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 7 martie 2006.