ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2663/2006

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Pe data de 22 februarie 2005,

petiționarii I.E. și I.G., în calitate de persoane vătămate, au adresat o

plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicitând

efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,

față de judecătoarele C.A.M. și T.R. de la Judecătoria Pitești.

Pentru susținerea plângerii,

petiționarii au învederat că magistratul C.A.M., cu ocazia judecării unei cauze

civile a refuzat să-l audieze pe pârât și a omis să se pronunțe pe fond în acea

cauză, iar magistratul T.R. i-a respins cererea de recuzare a unui judecător.

Prin rezoluția nr. 37/P/2005 din 23

martie 2005, în temeiul art. 228 din alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de cei doi

magistrați reclamați de petiționari întrucât nu au fost identificate fapte sau

împrejurări de natură să îmbrace aspecte penale în activitatea acestora.

Împotriva soluției procurorului,

petiționarii s-au adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova care, prin rezoluția nr. 907/2005 din 13 iunie 2005,

le-a respins-o ca neîntemeiată.

În aceste condiții, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii au contestat

rezoluția la Curtea de Apel Pitești, solicitând desființarea rezoluției

procurorului și tragerea la răspundere penală a magistraților.

Prin sentința penală nr. 8/F/2005

din 26 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 608/P/2005, Curtea de Apel

Pitești, secția penală, a respins plângerea formulată de petiționarii I.G. și I.E.,

menținând rezoluția nr. 37/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești.

În termen legal, petiționarii au

declarat recurs împotriva hotărârii sus-arătate, solicitând casarea acesteia,

admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 37/P/2005 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei procurorului în vederea

reluării cercetărilor față de făptuitoarele C.A.M. și T.R.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

, alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului

urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea

procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Sesizat prin unul din modurile

reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele

premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă

existența unei infracțiuni cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a

fost sesizat pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile

reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate.

În raport de această împrejurare,

nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea

procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când

urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea

urmăririi penale.

Examinând cauza sub acest aspect și

constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unor infracțiuni, în mod

judicios, prima instanță a dispus în sensul respingerii plângerii și implicit în

sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că cele două judecătoare și-au exercitat corect atribuțiile de

serviciu prevăzute de lege, neexistând nici o dovadă că ar fi fost favorizată

vreuna dintre părți.

Într-adevăr, pronunțând sentința

civilă nr. 6833/2003 a Judecătoriei Pitești, prin care s-a respins cererea

formulată de petiționarii I.G. și I.E. pentru anularea unui proces verbal de

punere în posesie, întrucât există autoritate de lucru judecat nu a făcut

altceva decât să efectueze acte de competența sa, fără însă a se putea reține

în sarcina sa vreun abuz care să fi vătămat interesele petiționarilor.

Nici încheierea din 2 februarie

2005, prin care judecătoarea T.R. a respins cererea de recuzare a magistratului

C.A.M. nu a pus în evidență indicii sau împrejurări care să situeze activitatea

magistratului în sfera ilicitului penal.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarii I.G. și I.E. împotriva sentinței penale nr. 8/ F din

26 ianuarie 2006 a curții de Apel Pitești.

Obligă petiționarii la plata sumei

de câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2006.