ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față ;

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele :

La data de 27 mai 2011, s-a înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată

de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1445/P/2006 din data de 22

noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Pentru soluționarea

cauzei a fost acvirat dosarul nr. 1445/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În urma analizei

înscrisurilor aflate la dosar rezultă că petiționarul M.I. a formulat plângere

penală împotriva magistratului procuror I.M. solicitând a se efectua cercetări

sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 247

C. pen.

Susține petiționarul

că magistratul procuror a depus într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, fără a avea vreo calitate sau competență, un înscris în

care se menționa că sentința nr. 3000/1996 a Judecătoriei Câmpulung Muscel nu

este definitivă și nu poate fi luată în considerare ca autoritate de lucru

judecat, aspect pe care l-a menționat și în rezoluția dată în dosarul nr. 137/P/2005

instrumentat de acesta.

Astfel, dosarul nr. 137/P/2005

a avut ca obiect plângerea formulată de M.I. împotriva mai multor magistrați

care au participat la judecarea, în diverse faze procesuale, a unui litigiu

civil între societatea pe care o reprezintă și o bancă, în legătură cu

rambursarea unor credite.

Prin rezoluția nr.

137/P/2005 din 1 mai 2005, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale

pentru infracțiunile sesizate, respectiv cele prevăzute de art. 246, art. 247,

art. 248

1

și art. 220 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

La data de 4 mai 2005

s-a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție adresa nr. 137/P/2005, având

următorul conținut: „Referindu-ne la adresa dvs. nr. 127/P/2004 din 15

februarie 2005, vă facem cunoscut că dosarele pe care ni le-ați cerut vi le-am

înaintat cu adresa noastră cu același număr din 15 februarie 2005. În plus, vă

trimitem dosarul Judecătoriei Câmpulung nr. 3714/1996, în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 3000 din 19 noiembrie 2006, din care rezultă că această

hotărâre nu a fost comunicată reclamantei cu respectarea prevederilor legale în

materie și, în consecință, nu este irevocabilă, așa cum au pretins debitorii

băncii. Precizăm că cele trei dovezi de comunicare au fost capsate de noi la

coperta dosarului”.

Prin rezoluția nr. 1445/P/2006

din data de 22 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea

urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și

art. 247 C. pen. față de magistratul procuror I.M. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din considerentele

rezoluției rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că

nu s-au conturat aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de

intimat.

Se apreciază că

adresa înaintată Înaltei Curți reprezintă o continuare a unei adrese anterioare

și se referă la trimiterea unor dosare privind litigiul civil, dosare ce au

fost consultate de procuror în vederea soluționării dosarului penal nr. 137/P/2005.

Soluția a fost menținută

prin rezoluția nr. 3717/1127/II-2/2011 din data de 20 mai 2011 dispusă de

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a

respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției dispusă

în dosarul nr. 1445/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Nemulțumit de soluția

de neurmărire penală, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

în termen legal, a formulat plângere petiționarul M.I. invocând aceleași

motive, respectiv faptul că în mod greșit intimatul a înaintat acel înscris

către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele

existente la dosar, Înalta Curte reține că plângerea formulată de petiționar nu

este fondată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția de neîncepere

a urmăririi penale față de intimat, dispusă prin rezoluția atacată este legală și

temeinică, în mod corect fiind dispusă neînceperea urmăririi penale, cât timp

nu au fost identificate aspecte de natură penală în exercitarea atribuțiilor de

serviciu de către magistratul procuror I.M.

Actele premergătoare

efectuate în cauză justifică soluția de neurmărire penală, mențiunea din adresa

la care face referire petiționarul reprezentând o concluzie a procurorului cu

privire la aspectele constatate și susținută cu argumente juridice ce se

regăsesc și în conținutul rezoluției nr. 137/P/2005 din data de 1 martie 2005.

Chiar și în situația

în care aspectele menționate de intimat în adresa înaintată către Înalta Curte

de Casație și Justiție în sensul că sentința nr. 3000/1996 a Judecătoriei

Câmpulung Muscel nu este definitivă și nu poate fi luată în considerare ca

autoritate de lucru judecat, nu ar fi fost reale, Înalta Curte de Casație și

Justiție avea posibilitatea să cenzureze aceste mențiuni făcând propria analiză

a acelor înscrisuri, așa încât în nici un caz înaintarea adresei către Înalta

Curte de Casație și Justiție nu poate constitui elementul material al laturii

obiective a infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen.

Cât timp actele

premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură penală în activitatea

desfășurată de intimat care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a

acestuia, Înalta Curte urmează ca în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. să respingă plângerea petiționarului ca nefondată.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1445/P/2006 din 22

noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2011.