ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față ; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele : La data de 27 mai 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1445/P/2006 din data de 22 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Pentru soluționarea cauzei a fost acvirat dosarul nr. 1445/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În urma analizei înscrisurilor aflate la dosar rezultă că petiționarul M.I. a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror I.M. solicitând a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 247 C. pen. Susține petiționarul că magistratul procuror a depus într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a avea vreo calitate sau competență, un înscris în care se menționa că sentința nr. 3000/1996 a Judecătoriei Câmpulung Muscel nu este definitivă și nu poate fi luată în considerare ca autoritate de lucru judecat, aspect pe care l-a menționat și în rezoluția dată în dosarul nr. 137/P/2005 instrumentat de acesta. Astfel, dosarul nr. 137/P/2005 a avut ca obiect plângerea formulată de M.I. împotriva mai multor magistrați care au participat la judecarea, în diverse faze procesuale, a unui litigiu civil între societatea pe care o reprezintă și o bancă, în legătură cu rambursarea unor credite.

Prin rezoluția nr. 137/P/2005 din 1 mai 2005, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile sesizate, respectiv cele prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 1 și art. 220 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. La data de 4 mai 2005 s-a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție adresa nr. 137/P/2005, având următorul conținut: „Referindu-ne la adresa dvs. nr. 127/P/2004 din 15 februarie 2005, vă facem cunoscut că dosarele pe care ni le-ați cerut vi le-am înaintat cu adresa noastră cu același număr din 15 februarie 2005. În plus, vă trimitem dosarul Judecătoriei Câmpulung nr. 3714/1996, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3000 din 19 noiembrie 2006, din care rezultă că această hotărâre nu a fost comunicată reclamantei cu respectarea prevederilor legale în materie și, în consecință, nu este irevocabilă, așa cum au pretins debitorii băncii.

Precizăm că cele trei dovezi de comunicare au fost capsate de noi la coperta dosarului”. Prin rezoluția nr. 1445/P/2006 din data de 22 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen. față de magistratul procuror I.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din considerentele rezoluției rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că nu s-au conturat aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de intimat. Se apreciază că adresa înaintată Înaltei Curți reprezintă o continuare a unei adrese anterioare și se referă la trimiterea unor dosare privind litigiul civil, dosare ce au fost consultate de procuror în vederea soluționării dosarului penal nr. 137/P/2005.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 3717/1127/II-2/2011 din data de 20 mai 2011 dispusă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției dispusă în dosarul nr. 1445/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Nemulțumit de soluția de neurmărire penală, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., în termen legal, a formulat plângere petiționarul M.I. invocând aceleași motive, respectiv faptul că în mod greșit intimatul a înaintat acel înscris către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele existente la dosar, Înalta Curte reține că plângerea formulată de petiționar nu este fondată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, dispusă prin rezoluția atacată este legală și temeinică, în mod corect fiind dispusă neînceperea urmăririi penale, cât timp nu au fost identificate aspecte de natură penală în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către magistratul procuror I.M.

Actele premergătoare efectuate în cauză justifică soluția de neurmărire penală, mențiunea din adresa la care face referire petiționarul reprezentând o concluzie a procurorului cu privire la aspectele constatate și susținută cu argumente juridice ce se regăsesc și în conținutul rezoluției nr. 137/P/2005 din data de 1 martie 2005. Chiar și în situația în care aspectele menționate de intimat în adresa înaintată către Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că sentința nr. 3000/1996 a Judecătoriei Câmpulung Muscel nu este definitivă și nu poate fi luată în considerare ca autoritate de lucru judecat, nu ar fi fost reale, Înalta Curte de Casație și Justiție avea posibilitatea să cenzureze aceste mențiuni făcând propria analiză a acelor înscrisuri, așa încât în nici un caz înaintarea adresei către Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen. Cât timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de intimat care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a acestuia, Înalta Curte urmează ca în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă plângerea petiționarului ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1445/P/2006 din 22 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2011.