ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5010/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții T.I.V., T.I. și V.I.,

prin procurator G.T. au chemat în judecată pe pârâta SC G. SA (A.S.U.G.),

pentru constatarea nulității actului juridic de înstrăinare efectuat în cadrul

procesului de privatizare, de cumpărare de acțiuni de la M.A., prin care

imobilul, conac cu 18 camere, grajduri, hambar, 2 case de locuit și anexe

gospodărești au intrat în patrimoniul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 2514/ E din

15 octombrie 2003, Tribunalul Neamț. secția comercială și contencios

administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamanților, invocată de pârâtă nu este fondată și a respins-o în consecință;

Pe fondul cauzei, a reținut că în cadrul

procesului de privatizare a fostelor I.A.S., la data de 17 mai 2000, A.S.U.G. a

cumpărat conform contractului, de la M.A.A. un număr de 358.273 acțiuni,

reprezentând 87,076 % din capitalul social al SC G. SA, iar Legea nr. 10 a

intrat în vigoare după această dată, respectiv la 15 februarie 2001, din

dispozițiile art. 46 al acestei legi, aplicate la speță, rezultând că actul de

înstrăinare este valabil și nu sunt motive pentru constatarea nulității

absolute invocate de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 111 din 27

aprilie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, împotriva

sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că în mod corect, după ce a disjuns capătul de

cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare de

acțiuni și a suspendat judecarea cauzei privind restituirea în natură a

imobilelor, până la soluționarea capătului de cerere privind contractul de

vânzare – cumpărare, prima instanță a stabilit că actul juridic nu prezintă

vicii care să ducă la nulitatea lui, atâta timp cât obiectul înstrăinării au

fost acțiunile și nu imobilele; tot corect s-a stabilit că apelanții nu

justifică interes în anularea actului juridic, atâta timp cât imobilele nu sunt

concretizate ca obiect al vânzării.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs reclamanții, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de probe noi.

Recurenții – reclamanți susțin

astfel că hotărârea atacată este insuficient motivată, și a lăsat nesoluționată

excepția calității procesuale pasive a pârâtei; arată, de asemenea, că greșit a

fost respinsă acțiunea fără a se observa că vânzarea acțiunilor, ca fracțiuni

ideale din capitalul social, are legătură indisolubilă și cu elementele

componente ale capitalului social, respectiv cu bunurile imobile ce au făcut

obiectul cererii de restituire în baza Legii nr. 10/2001; în fine, mai susține

că instanțele erau datoare să verifice dacă bunurile imobile, construcții

preluate abuziv de către stat, făceau parte din capitalul social al societății

astfel încât vânzarea acțiunilor să poată fi apreciată în mod corect și să aibă

în vedere conduita abuzivă gravă atât a conducerii societății comerciale cât și

a C.L.G., care au refuzat cu bună știință aplicarea Legii nr. 1/2000 și

10/2001.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Critica privind lipsa unei

suficiente și judicioase motivări în raport cu motivele de apel invocate se va

respinge ca neîntemeiată, întrucât hotărârea curții de apel cuprinde motivele

de fapt și de drept potrivit cărora instanța și-a format convingerea în cauză.

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale a pârâtei SC G. SA se constată că aceasta a fost pusă în

discuția părților și de vreme ce instanța s-a pronunțat pe fondul litigiului,

respingând acțiunea reclamanților ca nefondată, rezultă că implicit s-a

pronunțat și asupra acesteia în același sens, pentru că altfel, prin admiterea

excepției, soluția instanței ar fi fost de respingere a acțiunii reclamanților

față de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei părți lipsite de calitate

procesuală pasivă, ori, instanța nu a pronunțat o astfel de soluție.

Pe fondul cauzei, nu pot fi primite

criticile formulate de recurenți, întrucât curtea de apel a stabilit o corectă

situație de fapt și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale,

constatând că în esență nu au fost încălcate nici prevederile Legii nr. 1/2000

și nici ale Legii nr. 10/2001 și reținând că actul juridic atacat nu prezintă

vicii care să ducă la nulitatea lui, în sensul dispozițiilor art. 46 din Legea nr.

10/2001, atât timp cât actul înstrăinării l-au constituit acțiunile și nu

imobilele.

Judicios s-a reținut și că față de

această împrejurare, apelanții nu justifică interesul în a cere anularea

actului.

Prin urmare, bunurile imobile

revendicate de reclamanți nu au fost concretizate ca obiect al contractului de

vânzare – cumpărare de acțiuni, deoarece contractul în discuție nu a privit și

o vânzare de active și nu a operat un transfer de proprietate, acestea existând

în momentul declanșării procedurii de privatizare, în proprietatea SC G. SA.

Ca atare, în soluționarea prezentei

cauze nu se impuneau verificările menționate de recurenți și nu poate fi pusă

la îndoială nici buna credință a vânzătorului la momentul încheierii

contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni, atât timp cât acesta este un

contract valabil, conform dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 și, drept

urmare, nefăcându-se dovada contrară, nu există motive pentru a constata

nulitatea lui absolută, așa cum neîntemeiat au cerut reclamanții.

În consecință, se reține că recurenții

nu au formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în condițiile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să poată conduce

la desființarea deciziei curții de apel, așa încât aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții T.I.V., T.I. și V.I., prin procurator G.T., împotriva

deciziei nr. 111 din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 octombrie 2005.