Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10572/2005

HOTĂRÂRE
14.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10572/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 1067 din 13 august 2003, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul P.V. a chemat în judecată Primăria comunei Scânteia solicitând să i se restituie imobilele preluate abuziv în anul 1948, respectiv 2000 mp teren, gospodărie, presă de ulei, moară situate în comuna Scânteia, jud. Ialomița. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 331 F din 2 octombrie 2003 a respins cererea reclamantului cu motivarea că petentul nu a respectat dispozițiile art. 21 al Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 933 A din 26 mai 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 331 F din 2 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs P.V., la data de 16 iunie 2005, susținând că a revendicat bunurile care au aparținut mamei sale, V.P. și anume moară țărănească și presă de ulei, toate confiscate în 1948 și că deși a depus toate actele doveditoare “e plimbat de la o instanță la alta”. Recursul este nul pentru considerentele care succed. Conform art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc.

civ., este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește, conform art. 303 alin. (2) C. proc. civ. , de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -10 C. proc. civ. (pct. 10 fiind în prezent abrogat prin art. I pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005 publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005). Totodată, art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea criticii aduse hotărârii atacate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul în care a judecat instanța dar numai raportat la motivul de recurs invocat. În speță, reclamantul a declarat recurs la data de 16 iunie 2005 iar în declarația de recurs nu invocă nici un motiv de recurs care să facă posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., acesta învederând doar care este obiectul litigiului și faptul că e nemulțumit de soluțiile pronunțate. Deși hotărârea atacată a fost comunicată reclamantului la data de 14 iunie 2006, acesta nu a formulat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor astfel cum prevede art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ. Prin urmare, constatându-se că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) și art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul, care poate fi analizat numai în cadrul motivelor expres prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. la data pronunțării deciziei atacate (pct. 10 fiind în prezent abrogat prin art. I pct. 111 1 din O. U. G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005 C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 609 din 14 iulie 2005) și că nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs pentru a le pune în discuție părților, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., recursul va fi constatat nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr. 933 A din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2950/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 7 august 2003 reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Scânteia pentru a fi obligată să-i restituie imobilul preluat abuziv. În
ÎCCJ 2011-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7367/2011
-a mai reținut că imposibilitatea de restituire a bunurilor în natură nu naște dreptul reclamantului la obținerea de despăgubiri bănești, întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură specială în ceea ce privește măsurile reparatorii
ÎCCJ 2005-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6156/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 august 2004 sub nr. 1006/2004 la Tribunalul Ialomița, secția civilă, M.E. și U.I. au chemat în judecată pe pârâtul
ÎCCJ 2008-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6903/2008
procesuală pasivă în cauză. Excepțiile tardivității și inadmisibilității au fost respinse cu motivarea că, prin sentința civilă nr. 217 din 25 aprilie 2006 a Tribunalului Ialomița s-a reținut că Primăria a fost notificată, în temeiul Legii
ÎCCJ 2005-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5032/2005
nitor nu atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/1 din suprafața de 4265 mp teren. Se mai reține, că reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare pentru valorificarea dreptului asupra terenului care se află în stă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă