ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5584/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5584/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 2444/2003, reclamanta SC U.A.R. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC U. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce

o va pronunța, să constate că reclamanta este beneficiara și titulara dreptului

de preemțiune stipulat în art. 10 alin. (2) capitolul VI al contractului de

concesiune din 5 martie 2003 și să constate nulitatea vânzării la licitația din

29-30 octombrie 2003 a terenului în suprafață de 11.400 mp. situat în Piatra

Neamț, motivat de faptul că au fost încălcate atât procedura vânzării la

licitație cât și dreptul de preemțiune.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.

1629 din 20 august 2004, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională și a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

În pronunțarea acestei soluții,

instanța a reținut în ceea ce privește cererea reconvențională că pârâtul

reclamant reconvențional O.L. nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a

cererii iar, în ceea ce privește acțiunea principală, că încălcarea promisiunii

de vânzare nu constituie o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare

cumpărare ci doar o cauză de nulitate relativă sub rezerva dovedirii fraudei și

a prejudiciului suferit, iar beneficiarul este îndreptățit să solicite doar

acordarea de daune interese.

Împotriva hotărârii instanței de

fond au declarat apel reclamanta SC U.A.R. SRL și intervenienta SC A.T. SRL

Constanța.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 816 din 25

noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul

intervenientei, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus rezoluțiunea

contractelor de concesiune.

În fundamentarea acestei soluții

instanța a reținut, cu privire la apelul reclamantei, temeinicia și legalitatea

soluției instanței de fond iar, în ceea ce privește apelul intervenientei, că

instanța de fond a reținut greșit că intervenienta este terț față de contractul

de concesiune când, în realitate, din probatoriul administrat rezultă că

intervenienta este succesoarea concedentului, având astfel posibilitatea de a

solicita rezilierea contractului.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, criticând-o pentru nelegalitate,

invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă

vizează, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de apel a pronunțat

hotărârea fără să încuviințeze cererea de probe formulată de reclamantă,

încălcând astfel dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.;

- instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii, menținând hotărârea instanței de fond care a statuat cu

privire la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, încălcând astfel

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998. În susținerea acestui motiv de

recurs, recurenta invocă faptul că la data perfectării contractului de vânzare

cumpărare în litigiu în C.F. era înscris atât dreptul de preemțiune al

recurentei reclamante cât și existența unui litigiu între vânzătoarea terenului

și recurenta reclamantă, aspecte pe care instanța de apel nu le-a avut în

vedere în pronunțarea hotărârii;

- instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii și sub aspectul soluționării capătului din cererea

reconvențională privind rezoluțiunea contractelor de concesiune.

Curtea, analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304.8 C. proc. civ.:

Potrivit art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată, fără a intra în

cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost

regulat citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului,

instanța de recurs, după care, trimite cauza spre rejudecare instanței care a

pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.

În motivarea recursului recurenta nu

a indicat care dintre probele solicitate în apel nu i-au fost încuviințate de

instanță. Trimiterea la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pe care

recurenta o face în susținerea acestui motiv de nelegalitate este impropriu,

textul legal citat nefiind susținut de situația configurată în dezvoltarea

acestui prim motiv de recurs.

Referitor la motivele de

nelegalitate invocate de recurentă prin raportare la dispozițiile art. 304.9 C.

proc. civ., Curtea reține următoarele aspecte:

- în ceea ce privește încălcarea

dreptului de preemțiune al recurentei, în mod corect a reținut instanța de apel

că reclamantei i-a fost respectat acest drept și că aceasta a dorit, de fapt,

să cumpere dar la prețul și în condițiile dorite de ea și nu cele impuse de

vânzătoare. Dispozițiile art. 10 alin. (2) din contract, la care face trimitere

recurenta, consacră dreptul de preemțiune al recurentei concesionare dar numai

la un preț ce urmează să fie stabilit de către un expert agreat de concedenta

intimată;

- în ceea ce privește pretinsa

nulitate a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a încălcării

dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 54/1995, privind circulația terenurilor, se

reține că potrivit textului legal invocat „sunt interzise înstrăinările sub

orice formă a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la

instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii”. Cu

privire la acest aspect se reține legalitatea deciziei recurate, instanța de

apel reținând în mod legal că litigiul la care se raportează recurenta nu avea

ca obiect titlul terenului înstrăinat;

- referitor la cererea

reconvențională, se remarcă legalitatea hotărârii recurate și sub aspectul soluționării

capătului de cerere privind rezoluțiunea evocatelor contracte, instanța

reținând în mod corect că pârâta reconvențională nu poate invoca propria culpă

în nerealizarea obiectului contractului de concesiune, fapt ce a atras în mod

direct rezoluțiunea contractelor de concesiune.

În considerarea celor ce preced,

Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, împotriva deciziei nr. 816 din 25

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 noiembrie 2005.