ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5584/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2444/2003, reclamanta SC U.A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanta este beneficiara și titulara dreptului de preemțiune stipulat în art. 10 alin. (2) capitolul VI al contractului de concesiune din 5 martie 2003 și să constate nulitatea vânzării la licitația din 29-30 octombrie 2003 a terenului în suprafață de 11.400 mp. situat în Piatra Neamț, motivat de faptul că au fost încălcate atât procedura vânzării la licitație cât și dreptul de preemțiune. Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1629 din 20 august 2004, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut în ceea ce privește cererea reconvențională că pârâtul reclamant reconvențional O.L. nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a cererii iar, în ceea ce privește acțiunea principală, că încălcarea promisiunii de vânzare nu constituie o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare ci doar o cauză de nulitate relativă sub rezerva dovedirii fraudei și a prejudiciului suferit, iar beneficiarul este îndreptățit să solicite doar acordarea de daune interese. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel reclamanta SC U.A.R. SRL și intervenienta SC A.T. SRL Constanța. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 816 din 25 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul intervenientei, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus rezoluțiunea contractelor de concesiune.

În fundamentarea acestei soluții instanța a reținut, cu privire la apelul reclamantei, temeinicia și legalitatea soluției instanței de fond iar, în ceea ce privește apelul intervenientei, că instanța de fond a reținut greșit că intervenienta este terț față de contractul de concesiune când, în realitate, din probatoriul administrat rezultă că intervenienta este succesoarea concedentului, având astfel posibilitatea de a solicita rezilierea contractului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, criticând-o pentru nelegalitate, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă vizează, în esență, următoarele aspecte: - instanța de apel a pronunțat hotărârea fără să încuviințeze cererea de probe formulată de reclamantă, încălcând astfel dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ.; - instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, menținând hotărârea instanței de fond care a statuat cu privire la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, încălcând astfel dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta invocă faptul că la data perfectării contractului de vânzare cumpărare în litigiu în C.F. era înscris atât dreptul de preemțiune al recurentei reclamante cât și existența unui litigiu între vânzătoarea terenului și recurenta reclamantă, aspecte pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere în pronunțarea hotărârii; - instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și sub aspectul soluționării capătului din cererea reconvențională privind rezoluțiunea contractelor de concesiune.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 1. Referitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304.8 C. proc. civ.: Potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată, fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după care, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad. În motivarea recursului recurenta nu a indicat care dintre probele solicitate în apel nu i-au fost încuviințate de instanță.

Trimiterea la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta o face în susținerea acestui motiv de nelegalitate este impropriu, textul legal citat nefiind susținut de situația configurată în dezvoltarea acestui prim motiv de recurs. Referitor la motivele de nelegalitate invocate de recurentă prin raportare la dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ., Curtea reține următoarele aspecte: - în ceea ce privește încălcarea dreptului de preemțiune al recurentei, în mod corect a reținut instanța de apel că reclamantei i-a fost respectat acest drept și că aceasta a dorit, de fapt, să cumpere dar la prețul și în condițiile dorite de ea și nu cele impuse de vânzătoare.

Dispozițiile art. 10 alin. (2) din contract, la care face trimitere recurenta, consacră dreptul de preemțiune al recurentei concesionare dar numai la un preț ce urmează să fie stabilit de către un expert agreat de concedenta intimată; - în ceea ce privește pretinsa nulitate a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 54/1995, privind circulația terenurilor, se reține că potrivit textului legal invocat „sunt interzise înstrăinările sub orice formă a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii”.

Cu privire la acest aspect se reține legalitatea deciziei recurate, instanța de apel reținând în mod legal că litigiul la care se raportează recurenta nu avea ca obiect titlul terenului înstrăinat; - referitor la cererea reconvențională, se remarcă legalitatea hotărârii recurate și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind rezoluțiunea evocatelor contracte, instanța reținând în mod corect că pârâta reconvențională nu poate invoca propria culpă în nerealizarea obiectului contractului de concesiune, fapt ce a atras în mod direct rezoluțiunea contractelor de concesiune. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.A.R. SRL Snagov, împotriva deciziei nr. 816 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2005.