ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 625 din 21 martie 2003 a Judecătoriei Galați s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 142 lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 346 C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă. Totodată, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă cu amendă în sumă de 1.000.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 142 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. În anul 1999, inculpatul a dobândit calitatea de asociat și administrator unic al SC A.S. SRL Galați, având printre obiectivele de activitate și alte activități recreative. Astfel, inculpatul a achiziționat un număr de 17 calculatoare și a înființat un internet-cafe, amplasat în Galați, la care permitea accesul diverșilor consumatori contra cost pentru a folosi jocurile instalate pe calculator sau a accesa rețeaua internet. Fără acordul titularilor dreptului de autor (părțile vătămate M.C. și E.A.I.) inculpatul a reprodus și instalat sistemul de operare Windows pe 3 calculatoare ale SC A.S.

Galați, precum și 6 titluri de diferite jocuri pe cele 17 calculatoare și le-a difuzat ulterior, contra cost, diferiților consumatori, cauzând părților vătămate un prejudiciu total de 3.260, 50 dolari S.U.A. Faptele astfel descrise, s-a apreciat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor continuate prevăzute de art. 142 lit. a) din Legea nr. 8/1996 și respectiv art. 142 lit. b) din Legea nr. 8/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Având în vedere că pentru infracțiunea prevăzută de art. 142 lit. a) din Legea nr. 8/1996 este necesară plângerea prealabilă a părții vătămate pentru a se pune în mișcare acțiunea penală, și având în vedere că aceasta nu a depus o astfel de plângere, în sensul art. 131 C. pen.

și art. 222 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a dispus încetarea procesului penal. Tribunalul Galați, prin decizia penală nr. 519 din 5 octombrie 2005, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 1.000.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 142 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 141/ R din 16 martie 2006, și-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 519 din 5 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 894/2005 al Tribunalului Galați, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin O.U.G. nr. 123/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe au fost modificate prevederile art. 145 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, stabilindu-se în favoarea tribunalului competența de judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 139 6 – art. 143. În baza principiului activității legii, normele procesual penal se aplică la momentul când are loc activitatea procesuală și față de care legea de procedură este activă.

S-a arătat că regula tempus regit actum este de generală aplicare în privința normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere întotdeauna legea în vigoare, iar momentul efectuării actului procesual și în condițiile în care, prin modificările aduse în prezent, competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor de natura celor cercetate în cauză revine tribunalului, calea de atac a recursului se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza penală de față, Înalta Curte constată că nu este competentă să judece recursul declarat de inculpat. Conform art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Până la intrarea în vigoare a Constituției din 1991, principiul neretroactivității era înscris, în materie penală, în art. 12 și 13 C. pen.

Codul de procedură penală nu conține dispoziții cu privire la aplicarea legii în timp, dar Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală prevede, în art. 4, cu valoare de principiu, că hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării lor. După intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, neretroactivitatea a devenit principiu constituțional și, deci, legiuitorul nu poate adopta acte normative cu încălcarea lui. Din principiul neretroactivității legii decurge consecința că, exceptând legea penală mai favorabilă, nici o altă lege nu-și poate exercita acțiunea asupra unor fapte sau situații juridice petrecute înainte de intrarea ei în vigoare.

Această urmare își găsește expresia, între altele, în faptul că O.U. nr. 123/2005 nu cuprinde dispoziții tranzitorii după ce a fost modificat art. 145 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, text prin care competența de judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 139 6 – art. 143 a fost atribuită tribunalului, întrucât schimbarea instanțelor competente pentru judecarea cauzelor aflate în curs de soluționare ar fi contravenit unor principii constituționale. Ca atare, în ce privește hotărârile pronunțate anterior datei de 19 septembrie 2005, data intrării în vigoare a O.U. nr. 123/2005 (M. Of. nr. 843/19.09.2005) soluționarea căilor de atac revine instanțelor competente potrivit legii în vigoare la data pronunțării hotărârilor atacate.

A se decide astfel, în sensul că în aceste cazuri judecarea căilor de atac urmează să se facă de către instanțele de control judiciar potrivit competenței dobândite ca urmare a modificărilor aduse art. 145 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ar însemna să se admită că legiuitorul a înțeles să instituie un caz de retroactivitate a legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ceea ce nu este admisibil. În cauza de față, sentința Judecătoriei Galați a fost pronunțată, la data de 21 martie 2005, anterior intrării în vigoare a O.U. nr. 123/2005, în sensul stabilirii competenței tribunalului de a judeca în primă instanță infracțiunile prevăzute la art. 139 6 – art. 143 din Legea nr. 8/1996, motiv pentru care Tribunalul Galați, la data de 5 octombrie 2005, legal s-a considerat competent să soluționeze apelul și nu a ridicat, din oficiu problema necompetenței materiale.

În consecință, o cauză penală judecată în primă instanță de judecătorie, după care intervine o modificare legislativă a competenței materiale, se judecă în apel de tribunal, și nu, prin omisiunea instanței firești de control judiciar (în speță Curtea de Apel Galați) de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În raport de considerentele expuse, competența de a judeca recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 519 din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Galați, revine Curții de Apel Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza la Curtea de Apel Galați pentru soluționarea recursului declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 519 din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Galați. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2006.