ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 625 din 21

martie 2003 a Judecătoriei Galați s-a dispus încetarea procesului penal pornit

împotriva inculpatului P.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art.

10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 142 lit.

a) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 346 C. proc. pen., a

fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Totodată, inculpatul a fost

condamnat, la o pedeapsă cu amendă în sumă de 1.000.000 lei, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 142 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

În anul 1999, inculpatul a dobândit

calitatea de asociat și administrator unic al SC A.S. SRL Galați, având printre

obiectivele de activitate și alte activități recreative.

Astfel, inculpatul a achiziționat un

număr de 17 calculatoare și a înființat un internet-cafe, amplasat în Galați,

la care permitea accesul diverșilor consumatori contra cost pentru a folosi

jocurile instalate pe calculator sau a accesa rețeaua internet.

Fără acordul titularilor dreptului

de autor (părțile vătămate M.C. și E.A.I.) inculpatul a reprodus și instalat

sistemul de operare Windows pe 3 calculatoare ale SC A.S. Galați, precum și 6

titluri de diferite jocuri pe cele 17 calculatoare și le-a difuzat ulterior,

contra cost, diferiților consumatori, cauzând părților vătămate un prejudiciu

total de 3.260, 50 dolari S.U.A.

Faptele astfel descrise, s-a

apreciat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor continuate

prevăzute de art. 142 lit. a) din Legea nr. 8/1996 și respectiv art. 142 lit.

b) din Legea nr. 8/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că pentru

infracțiunea prevăzută de art. 142 lit. a) din Legea nr. 8/1996 este necesară

plângerea prealabilă a părții vătămate pentru a se pune în mișcare acțiunea

penală, și având în vedere că aceasta nu a depus o astfel de plângere, în

sensul art. 131 C. pen. și art. 222 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a

dispus încetarea procesului penal.

Tribunalul Galați, prin decizia

penală nr. 519 din 5 octombrie 2005, a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare, în baza art. 1

din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 1.000.000

lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 142 lit. b)

din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și au fost menținute

celelalte dispoziții ale hotărârii.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 141/ R din 16 martie 2006, și-a declinat competența de soluționare a

recursului declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 519 din 5

octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 894/2005 al Tribunalului Galați, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin O.U.G. nr. 123/2005 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe au fost modificate prevederile art. 145 alin. (3) din Legea nr.

8/1996, stabilindu-se în favoarea tribunalului competența de judecată pentru

infracțiunile prevăzute de art. 139

6

– art. 143.

În baza principiului activității

legii, normele procesual penal se aplică la momentul când are loc activitatea

procesuală și față de care legea de procedură este activă.

S-a arătat că regula tempus regit

actum este de generală aplicare în privința normelor juridice de procedură

penală, avându-se în vedere întotdeauna legea în vigoare, iar momentul

efectuării actului procesual și în condițiile în care, prin modificările aduse

în prezent, competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor de natura

celor cercetate în cauză revine tribunalului, calea de atac a recursului se

judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza penală de față,

Înalta Curte constată că nu este competentă să judece recursul declarat de

inculpat.

Conform art. 15 alin. (2) din

Constituție, legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai

favorabile. Până la intrarea în vigoare a Constituției din 1991, principiul

neretroactivității era înscris, în materie penală, în art. 12 și 13 C. pen.

Codul de procedură penală nu conține

dispoziții cu privire la aplicarea legii în timp, dar Legea nr. 31/1968 pentru

punerea în aplicare a Codului de procedură penală prevede, în art. 4, cu

valoare de principiu, că hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de

legea în vigoare la data pronunțării lor.

După intrarea în vigoare a Constituției

din anul 1991, neretroactivitatea a devenit principiu constituțional și, deci,

legiuitorul nu poate adopta acte normative cu încălcarea lui.

Din principiul neretroactivității

legii decurge consecința că, exceptând legea penală mai favorabilă, nici o altă

lege nu-și poate exercita acțiunea asupra unor fapte sau situații juridice

petrecute înainte de intrarea ei în vigoare.

Această urmare își găsește expresia,

între altele, în faptul că O.U. nr. 123/2005 nu cuprinde dispoziții tranzitorii

după ce a fost modificat art. 145 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, text prin

care competența de judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 139

6

– art. 143 a fost atribuită tribunalului, întrucât schimbarea instanțelor

competente pentru judecarea cauzelor aflate în curs de soluționare ar fi contravenit

unor principii constituționale.

Ca atare, în ce privește hotărârile

pronunțate anterior datei de 19 septembrie 2005, data intrării în vigoare a O.U.

nr. 123/2005 (M. Of. nr. 843/19.09.2005) soluționarea căilor de atac revine

instanțelor competente potrivit legii în vigoare la data pronunțării

hotărârilor atacate.

A se decide astfel, în sensul că în

aceste cazuri judecarea căilor de atac urmează să se facă de către instanțele

de control judiciar potrivit competenței dobândite ca urmare a modificărilor

aduse art. 145 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ar însemna să se admită că

legiuitorul a înțeles să instituie un caz de retroactivitate a legii, contrar

prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ceea ce nu este admisibil.

În cauza de față, sentința

Judecătoriei Galați a fost pronunțată, la data de 21 martie 2005, anterior

intrării în vigoare a O.U. nr. 123/2005, în sensul stabilirii competenței

tribunalului de a judeca în primă instanță infracțiunile prevăzute la art. 139

6

– art. 143 din Legea nr. 8/1996, motiv pentru care Tribunalul Galați, la data

de 5 octombrie 2005, legal s-a considerat competent să soluționeze apelul și nu

a ridicat, din oficiu problema necompetenței materiale.

În consecință, o cauză penală

judecată în primă instanță de judecătorie, după care intervine o modificare

legislativă a competenței materiale, se judecă în apel de tribunal, și nu, prin

omisiunea instanței firești de control judiciar (în speță Curtea de Apel

Galați) de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport de considerentele expuse,

competența de a judeca recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei

penale nr. 519 din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Galați, revine Curții de

Apel Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza la Curtea de Apel

Galați pentru soluționarea recursului declarat de inculpatul P.C. împotriva

deciziei penale nr. 519 din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Galați.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

mai 2006.