ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4778/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.I.C. SRL cu sediul în municipiul Satu Mare, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului grajd de vite și teren în suprafață de 2.640 mp, efectuarea înregistrării în Cartea funciară și plata cheltuielilor de judecată. Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 1844 din 12 martie 2002, a admis acțiunea, a constatat dobândirea dreptului de proprietate, de către reclamantă, a imobilului grajd și teren în suprafață de 2.640 mp cumpărat cu prețul de 20.000 mărci germane, a luat act de înțelegerea părților, a dispus efectuarea mențiunilor în Cartea funciară și a obligat pe pârâtă la 13.745.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 512/ Ap din 11 septembrie 2002, Tribunalul Satu Mare a admis apelul pârâtei a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare secției comerciale a tribunalului. Reluând judecata în fond, s-a formulat cerere reconvențională de către pârâtă, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de împrumut cu garanție imobiliară cu privire la clauza constatării dreptului de proprietate asupra imobilului cu care s-a garantat împrumutul în cazul nerambursării la timp a creanței. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1772/ LC din 8 septembrie 2003, a respins acțiunea și a admis cererea reconvențională constatând nulitatea contractului de împrumut în ce privește clauza de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului și a obligat pe reclamantă să plătească 6.993.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin clauza de dobândire a dreptului de proprietate s-a prevăzut ilicit și imoral trecerea în proprietatea reclamantei a unui imobil cu valoare mult superioară sumei împrumutate. Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 26/ AC din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând clauza de trecere în proprietatea unui terț al contractului de împrumut, a imobilului ca fiind ilicită și imorală, prin disproporția între împrumut și valoarea bunului cu care s-a garantat, profitând de starea de constrângere a pârâtei. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel a confundat calitatea în care D.M.

a semnat contractul de împrumut, el fiind reprezentant al reclamantei SC A.I.C. SRL, așa încât reclamanta și-a asumat obligația împrumutătorului. În același timp afirmația disproporției între valoarea bunului și suma împrumutată nu este dovedită, pentru a forma convingerea instanței asupra caracterului imoral al contractului. De altfel nici starea de constrângere susținută în motivația deciziei atacate nu a fost dovedită. Pe de altă parte, recurenta susține că între reprezentantul reclamantei D.M. și reclamantă s-a încheiat un act de cesiune de creanță prin care cu titlu gratuit a fost cesionat dreptul de garanție imobiliară. Astfel nu au fost încălcate norme de ordine publică, pierderea dreptului de proprietate ca urmare a nerestituirii împrumutului acordat este cauza reală a raportului dedus judecății.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară, D.M., în calitate de persoană fizică, a împrumutat pe pârâta SC C. SA, cu suma de 20.000 mărci germane, împrumut garantat de pârâtă, cu imobilul grajd de vite și teren în suprafață de 2.640 mp, prin instituirea ipotecii, termenul de rambursare a împrumutului fiind de 2 luni. În cadrul contractului s-a stipulat expres un pact comisoriu de gr. IV, prin care, însă, reclamanta putea solicita instanței constatarea dreptului de proprietate a bunului ipotecat în caz de neîndeplinire a obligației de restituie a împrumutului. Instituirea ipotecii în contractul de împrumut are ca efect principal dreptul de urmărire în mâinile oricui s-ar afla bunul ipotecat și dreptul de preferință, reprezentând facilități ale creditorului de recuperare pe calea executării silite, a creanței sale.

Stipularea unui pact comisoriu de gradul IV nu echivalează cu trecerea în proprietatea creditorului a bunului ipotecat, cum au înțeles părțile să-l insereze în contract, ci, astfel cum a analizat și instanța de apel, reprezintă o prevedere prin care, în cazul neexecutării obligației, contractul se desființează de drept. Prevederile contractuale sunt astfel contradictorii; iar „când este îndoială, convențiunea se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.). Pe de altă parte, cauza ilicită a actului constă în acordarea unui împrumut de către o persoană fizică, reprezentant al societății comerciale în favoarea căreia s-a instituit ipoteca și care în caz de neplată devenea titular al dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat.

Dacă persoana fizică a încheiat contractul în calitate de reprezentant al reclamantei atunci contractul de împrumut este nul, încălcându-se normele imperative ce reglementează acordarea împrumuturilor de către societăți comerciale specializate; iar dacă persoana fizică a încheiat contractul cu clauza restituirii împrumutului respectiv a transferului proprietății imobilului ipotecat societății comerciale, a cărui asociat unic este, cauza contractului apare ilicită. Scopul pentru care s-a încheiat contractul și pentru care s-a obligat împrumutătorul este nereal, în afara normelor care prevedeau transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, persoanelor străine. Astfel, soluțiile pronunțate de instanțele de fond sunt temeinice, iar în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 26/ AC din 9 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I.C. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 26/2003 – A/C din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2005.