ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4778/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A.I.C. SRL cu sediul

în municipiul Satu Mare, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând

constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului grajd de vite și teren

în suprafață de 2.640 mp, efectuarea înregistrării în Cartea funciară și plata cheltuielilor

de judecată.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 1844 din 12 martie 2002, a admis acțiunea, a constatat dobândirea

dreptului de proprietate, de către reclamantă, a imobilului grajd și teren în

suprafață de 2.640 mp cumpărat cu prețul de 20.000 mărci germane, a luat act de

înțelegerea părților, a dispus efectuarea mențiunilor în Cartea funciară și a

obligat pe pârâtă la 13.745.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 512/ Ap din

11 septembrie 2002, Tribunalul Satu Mare a admis apelul pârâtei a anulat

sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare secției

comerciale a tribunalului.

Reluând judecata în fond, s-a

formulat cerere reconvențională de către pârâtă, solicitând constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de împrumut cu garanție imobiliară

cu privire la clauza constatării dreptului de proprietate asupra imobilului cu

care s-a garantat împrumutul în cazul nerambursării la timp a creanței.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1772/ LC din 8 septembrie 2003, a respins acțiunea și a admis cererea

reconvențională constatând nulitatea contractului de împrumut în ce privește

clauza de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului și a obligat

pe reclamantă să plătească 6.993.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin

clauza de dobândire a dreptului de proprietate s-a prevăzut ilicit și imoral

trecerea în proprietatea reclamantei a unui imobil cu valoare mult superioară

sumei împrumutate.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.

26/ AC din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei,

considerând clauza de trecere în proprietatea unui terț al contractului de

împrumut, a imobilului ca fiind ilicită și imorală, prin disproporția între

împrumut și valoarea bunului cu care s-a garantat, profitând de starea de

constrângere a pârâtei.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de

apel a confundat calitatea în care D.M. a semnat contractul de împrumut, el

fiind reprezentant al reclamantei SC A.I.C. SRL, așa încât reclamanta și-a

asumat obligația împrumutătorului. În același timp afirmația disproporției

între valoarea bunului și suma împrumutată nu este dovedită, pentru a forma

convingerea instanței asupra caracterului imoral al contractului.

De altfel nici starea de

constrângere susținută în motivația deciziei atacate nu a fost dovedită.

Pe de altă parte, recurenta susține

că între reprezentantul reclamantei D.M. și reclamantă s-a încheiat un act de

cesiune de creanță prin care cu titlu gratuit a fost cesionat dreptul de

garanție imobiliară. Astfel nu au fost încălcate norme de ordine publică,

pierderea dreptului de proprietate ca urmare a nerestituirii împrumutului

acordat este cauza reală a raportului dedus judecății.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente.

Prin contractul de împrumut cu

garanție imobiliară, D.M., în calitate de persoană fizică, a împrumutat pe

pârâta SC C. SA, cu suma de 20.000 mărci germane, împrumut garantat de pârâtă,

cu imobilul grajd de vite și teren în suprafață de 2.640 mp, prin instituirea

ipotecii, termenul de rambursare a împrumutului fiind de 2 luni.

În cadrul contractului s-a stipulat

expres un pact comisoriu de gr. IV, prin care, însă, reclamanta putea solicita

instanței constatarea dreptului de proprietate a bunului ipotecat în caz de

neîndeplinire a obligației de restituie a împrumutului.

Instituirea ipotecii în contractul

de împrumut are ca efect principal dreptul de urmărire în mâinile oricui s-ar

afla bunul ipotecat și dreptul de preferință, reprezentând facilități ale creditorului

de recuperare pe calea executării silite, a creanței sale.

Stipularea unui pact comisoriu de

gradul IV nu echivalează cu trecerea în proprietatea creditorului a bunului

ipotecat, cum au înțeles părțile să-l insereze în contract, ci, astfel cum a analizat

și instanța de apel, reprezintă o prevedere prin care, în cazul neexecutării

obligației, contractul se desființează de drept.

Prevederile contractuale sunt astfel

contradictorii; iar „când este îndoială, convențiunea se interpretează în

favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.).

Pe de altă parte, cauza ilicită a

actului constă în acordarea unui împrumut de către o persoană fizică,

reprezentant al societății comerciale în favoarea căreia s-a instituit ipoteca

și care în caz de neplată devenea titular al dreptului de proprietate asupra

bunului ipotecat. Dacă persoana fizică a încheiat contractul în calitate de

reprezentant al reclamantei atunci contractul de împrumut este nul,

încălcându-se normele imperative ce reglementează acordarea împrumuturilor de

către societăți comerciale specializate; iar dacă persoana fizică a încheiat

contractul cu clauza restituirii împrumutului respectiv a transferului

proprietății imobilului ipotecat societății comerciale, a cărui asociat unic

este, cauza contractului apare ilicită. Scopul pentru care s-a încheiat

contractul și pentru care s-a obligat împrumutătorul este nereal, în afara

normelor care prevedeau transmiterea dreptului de proprietate asupra

terenurilor, persoanelor străine.

Astfel, soluțiile pronunțate de

instanțele de fond sunt temeinice, iar în aplicarea dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat împotriva deciziei nr. 26/ AC din 9 decembrie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.I.C. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 26/2003

– A/C din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 18 octombrie 2005.