ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4666/2005

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1539 din 10

noiembrie 2004, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea introdusă de reclamanta

SC U. SA Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC C. Co Satu Mare și a

obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 15.554.400 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că au fost respectate prevederile art. 948 C. civ.,

contractul încheiat între părți întrunind condițiile esențiale de validitate:

capacitatea părților de a contracta, consimțământul exprimat valabil, obiectul

determinat și cauza licită.

A mai reținut că la încheierea

contractului nu s-a constatat că au fost încălcate dispoziții legale imperative

sau ordinea publică și nici că s-a fraudat legea.

De asemenea, a reținut și că

reclamanta nu a înserat în contract o clauză de natură s-o oblige imperativ pe

pârâtă de a îndeplini investițiile de mediu destinate executării programului de

conformare corespunzător activelor cumpărate.

Prin decizia nr. 36/C/2005 – A din

29 martie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus

menționate, apreciind ca fiind nefondate criticile formulate de

apelanta-reclamantă și confirmând hotărârea instanței de fond, ca legală și

temeinică.

Împotriva deciziei curții de apel, a

declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea

deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii sale în constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Fără o sistematizare a motivelor de

nelegalitate, în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanței de apel, susținând în

esență că potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 294/2003, prin care a

fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 91/2002 de modificare și completare a

Legii protecției mediului nr. 137/1995, avizul de mediu pentru vânzarea de

active este un act de sine stătător, ce nu trebuie confundat cu autorizația de

mediu, nici cu o clauză contractuală și este obligatoriu, indispensabil și

anterior încheierii contractului de vânzare de active, inexistența lui atrăgând

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Având în vedere probatoriul

administrat, ambele instanțe au apreciat corect că la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare nu s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 948 C.

civ., nici încălcarea altor dispoziții legale imperative sau de ordine publică

și nici fraudarea legii.

Contractul fiind încheiat cu

consimțământul reclamantei, aceasta, a avut, prin urmare, cunoștință despre

toate condițiile vânzării; obiectul contractului, astfel cum a fost

individualizat în contract și în schița de parcelare, se regăsește în natură,

așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză, iar obligația de

plată a prețului a fost executată și nemulțumirile ulterioare ale vânzătoarei

legate de prețul obținut nu pot fi luate în considerație, acestea neputând viza

eventual decât negocierile ce au premers întocmirii actului și nu executarea

obligațiilor ce derivă dintr-un contract valabil încheiat.

Referitor la susținerea recurentei,

în sensul că lipsa avizului de mediu este de natură să atragă nulitatea

contractului, se constată că ambele instanțe au reținut corect că preocuparea

pentru includerea în contract a unei clauze ferme de preluare a răspunderii

pentru investițiile de mediu revenea reclamantei, dar clauza în acest sens, nu

a fost prevăzută în contract și, ca atare reclamanta, solicitând nulitatea

absolută a contractului, nu-și poate invoca propria culpă.

Pe de altă parte, fiecare societate

comercială trebuie să depună diligențe în vederea obținerii autorizațiilor

necesare desfășurării activității în concret, iar pârâta a obținut autorizația

de mediu pentru funcționarea secției de prelucrări mecanice, urmare analizei

documentelor prevăzute și verificate, în baza Legii nr. 137/1995, O.U. nr. 91/2002,

O.U. nr. 76/2001 și H.G. nr. 573/2002, Legea nr. 294/2003 invocată de

recurentă, fiind ulterioară încheierii contractului dintre părți.

În consecință, față de cele mai sus

arătate, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

formulat de reclamanta SC U. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 36/ C din 29

martie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.