ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4666/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1539 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC U. SA Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC C. Co Satu Mare și a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 15.554.400 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că au fost respectate prevederile art. 948 C. civ., contractul încheiat între părți întrunind condițiile esențiale de validitate: capacitatea părților de a contracta, consimțământul exprimat valabil, obiectul determinat și cauza licită. A mai reținut că la încheierea contractului nu s-a constatat că au fost încălcate dispoziții legale imperative sau ordinea publică și nici că s-a fraudat legea.

De asemenea, a reținut și că reclamanta nu a înserat în contract o clauză de natură s-o oblige imperativ pe pârâtă de a îndeplini investițiile de mediu destinate executării programului de conformare corespunzător activelor cumpărate. Prin decizia nr. 36/C/2005 – A din 29 martie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, apreciind ca fiind nefondate criticile formulate de apelanta-reclamantă și confirmând hotărârea instanței de fond, ca legală și temeinică. Împotriva deciziei curții de apel, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii sale în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Fără o sistematizare a motivelor de nelegalitate, în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanței de apel, susținând în esență că potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 294/2003, prin care a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 91/2002 de modificare și completare a Legii protecției mediului nr. 137/1995, avizul de mediu pentru vânzarea de active este un act de sine stătător, ce nu trebuie confundat cu autorizația de mediu, nici cu o clauză contractuală și este obligatoriu, indispensabil și anterior încheierii contractului de vânzare de active, inexistența lui atrăgând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Având în vedere probatoriul administrat, ambele instanțe au apreciat corect că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 948 C. civ., nici încălcarea altor dispoziții legale imperative sau de ordine publică și nici fraudarea legii.

Contractul fiind încheiat cu consimțământul reclamantei, aceasta, a avut, prin urmare, cunoștință despre toate condițiile vânzării; obiectul contractului, astfel cum a fost individualizat în contract și în schița de parcelare, se regăsește în natură, așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză, iar obligația de plată a prețului a fost executată și nemulțumirile ulterioare ale vânzătoarei legate de prețul obținut nu pot fi luate în considerație, acestea neputând viza eventual decât negocierile ce au premers întocmirii actului și nu executarea obligațiilor ce derivă dintr-un contract valabil încheiat.

Referitor la susținerea recurentei, în sensul că lipsa avizului de mediu este de natură să atragă nulitatea contractului, se constată că ambele instanțe au reținut corect că preocuparea pentru includerea în contract a unei clauze ferme de preluare a răspunderii pentru investițiile de mediu revenea reclamantei, dar clauza în acest sens, nu a fost prevăzută în contract și, ca atare reclamanta, solicitând nulitatea absolută a contractului, nu-și poate invoca propria culpă. Pe de altă parte, fiecare societate comercială trebuie să depună diligențe în vederea obținerii autorizațiilor necesare desfășurării activității în concret, iar pârâta a obținut autorizația de mediu pentru funcționarea secției de prelucrări mecanice, urmare analizei documentelor prevăzute și verificate, în baza Legii nr. 137/1995, O.U.

nr. 91/2002, O.U. nr. 76/2001 și H.G. nr. 573/2002, Legea nr. 294/2003 invocată de recurentă, fiind ulterioară încheierii contractului dintre părți. În consecință, față de cele mai sus arătate, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC U. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 36/ C din 29 martie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2005.