ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4835/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/

CEA din 1 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 92/CEA/2004,

în baza art. 394 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de revizuire

formulată de numitul Ș.A., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul

Constanța.

Împotriva acestei sentințe

penale, revizuientul a declarat apel, susținând că este necesară reaudierea

martorilor, pentru că astfel se va descoperi necesitatea administrării de probe

noi, cu care să se facă dovada că s-au strecurat aspecte ce nu corespund realității

cu privire la săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 181/

P din 1 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța pronunțată în dosarul nr. 675/P/2005,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat,

apelul penal declarat de revizuientul Ș.A., deținut în Penitenciarul Poarta

Albă, județul Constanța împotriva sentinței penale nr. 35/ CEA din 1 iunie 2005

pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 92/CEA/2004, fiind obligat

apelantul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei

reprezintă onorariu avocat oficiu ce a fost avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că din examinarea lucrărilor dosarului a rezultat că

prin sentința penală nr. 18 din 13 ianuarie 2003 inculpatul Ș.A. a suferit o

condamnare de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

20, cu referire la art. 197 alin. (3) și art. 202 alin. (1) C. pen., sentința

penală fiind examinată în toate căile de atac ordinare.

Sentința penală a mai fost

supusă revizuirii, cerere examinată prin hotărâri rămase definitive, prin

respingerea căilor de atac exercitate de revizuientul condamnat.

Hotărârea examinată prin

prezentul apel a fost considerată legală și temeinică, deoarece aspectele

invocate nu constituie împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțele

care au soluționat cauza în fond, dar și prin sentințele penale nr. 8 din 4

februarie 2004 și nr. 38 din 3 august 2004.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat Ș.A., fără a arăta în

scris motivele.

La termenul de astăzi, în

recurs, recurentul a depus la dosar un set de acte.

Apărătorul recurentului în

concluziile orale, în dezbateri a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Concluziile procurorului,

precum și poziția recurentului din ultimul cuvânt, în sensul că a fost arestat

abuziv, ca urmare a unor declarații mincinoase date de martorii audiați în

cauză în faza urmăririi penale, în prezent acești martori fiind judecați pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, existând dosare pe rolul

instanțelor, având acest obiect, au fost consemnate în detaliu în practicaua

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de recurentul revizuient condamnat Ș.A. împotriva deciziei instanței de apel,

în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei

argumentele primei instanțe, constatând că motivele invocate de revizuient nu

se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Mai mult instanța de apel a

reținut că sentința penală nr. 18 din 13 ianuarie 2003 prin care inculpatul Ș.A.

a fost condamnat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) și art. 202

alin. (1) C. pen., rămasă definită prin exercitarea căilor ordinare de atac, a

fost supusă de mai multe ori revizuirii.

Astfel, Înalta Curte a

constatat că prin decizia nr. 2558 din 11 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul revizuient Ș.A. împotriva deciziei penale nr. 50/ P din 5 martie 2004

a Curții de Apel Constanța, reținându-se că în speță, pretinsa infracțiune de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., ce s-ar fi comis de către

martorii audiați, nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă sau

ordonanță a procurorului care să confirme că în cauză s-a depus mărturie

mincinoasă, iar celelalte motive invocate de condamnat nu se regăsesc între

cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

De asemenea, prin decizia nr.

6395 din 30 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ș.A. împotriva

deciziei penale nr. 207/ P din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța,

reținându-se că revizuientul nu a dovedit existența unor împrejurări noi care

ar fi putut determina achitarea sa în măsura în care aceste instanțe le-ar fi

cunoscut [(pentru a se face aplicarea art. 394 lit. a) C. proc. pen.)], iar

faptul că martorii ar fi depus mincinos declarații rămâne o simplă aserțiune, atâta

timp cât nu s-a făcut dovada că ei au fost condamnați definitiv pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Așadar, nu pot fi avute în

vedere apărările formulate în recurs, în ultimul cuvânt, de către recurentul

revizuient condamnat, deoarece simplele afirmații cu privire la existența pe

rolul instanțelor a unor cauze ce au ca obiect judecarea martorilor pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu conduce la îndeplinirea

condiției legale impusă în art. 394 lit. b) C. proc. pen., în cauză nepronunțându-se

o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului care să

confirme că s-a depus mărturie mincinoasă.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de

revizuientul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele,

nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, verificând

decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) din

același cod.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient Ș.A. împotriva

deciziei penale nr. 181/ P din 1 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat să plătească statului

cheltuieli judiciare, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul revizuient Ș.A. împotriva deciziei penale nr. 181/

P din 1 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul condamnat

revizuient să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 20 lei (00.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 august 2005.