ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3681/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Curtea de Apel Cluj, la data de 15 martie 2005, reclamantul M.I., în

contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02565 Cluj-Napoca și

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, a solicitat anularea deciziei de imputare

nr. F7321 din 20 iulie 2004, emisă de U.M. 02565 Cluj-Napoca și a deciziei nr.

66 din 16 februarie 2005 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, precum și suspendarea executării acestor acte

administrative, până la soluționarea cauzei.

În susținerea cererii

formulate, reclamantul M.I. a arătat următoarele:

Prin decizia de imputare nr.

F7321 din 20 iulie 2004 a fost stabilită în sarcina sa, răspunderea materială

pentru paguba de 113.558.737 lei, produsă în perioada 1 august 2003 - 31 mai

2004, pagubă constatată la data de 19 iulie 2004 de către Comisia de cercetare

administrativă, numită prin Ordinul de zi pe unitate nr. 140/2004 al U.M. 02565

Cluj-Napoca.

Împotriva deciziei de

imputare, reclamantul a făcut contestație la comandantul U.M. 02565

Cluj-Napoca, contestație care i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 4 din 17

septembrie 2004 a U.M. 02565 Cluj-Napoca. Împotriva hotărârii nr. 4 din 17

septembrie 2004, reclamantul a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, plângere care i-a fost

respinsă prin decizia nr. 66 din 16 februarie 2005.

Prin încheierea civilă nr.

252 din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii de

chemare în judecată formulată de reclamantul M.I., în favoarea Tribunalului

Cluj, secția de contencios administrativ, litigii de muncă și asigurări

sociale.

În motivarea sentinței

pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut, în considerarea dispozițiilor art.

43 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea militară a militarilor,

că litigiul dintre reclamant și Ministerul Apărării

Naționale constituie un conflict de drepturi, în sensul art. 5 din Legea nr.

168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă. Astfel, Curtea de Apel

Cluj a concluzionat că, potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999, coroborat cu

art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ., competența de soluționare a

litigiului aparține tribunalului, în a cărui circumscripție își are sediul

unitatea emitentă a deciziei de imputare.

De asemenea,

Curtea de Apel Cluj a mai reținut că existența căilor de atac administrative,

obligatorii de parcurs potrivit O.G. nr. 121/1998, este lipsită de relevanță

juridică, în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze conflictul de

drepturi. Așa fiind, instanța de fond a mai arătat că nu se poate susține că

natura juridică a cauzei (anularea unei decizii de imputare) este de contencios

administrativ, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci, așa

cum s-a arătat, natura juridică a cauzei este de dreptul muncii.

Împotriva

încheierii civile nr. 252

din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs, atât reclamantul M.I., cât și

pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale a arătat, în esență,

următoarele:

O.G. nr. 121/1998 reprezintă

legea specială, prin raportare la dreptul comun în materie - Legea nr. 53/2003,

Codul muncii și prevede o procedură administrativ-jurisdicțională de recuperare

a prejudiciului și căi administrativ-jurisdicționale de atac, de care

reclamantul a înțeles să se folosească, astfel încât, potrivit Legii nr.

29/1990, competența de soluționare a cererii de anulare a unui act emis în

cadrul acestor proceduri administrativ-jurisdicționale revenea instanței de

contencios administrativ.

Recurentul-pârât a mai

arătat că, și prin raportare la definiția actului administrativ-jurisdicțional,

dată de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, obiectul litigiului îl constituie plângerea împotriva unui act

administrativ cu caracter jurisdicțional, astfel încât nu sunt incidente în

cauză prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999.

În concluzie,

recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale a precizat că potrivit art. 10

alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a litigiului

aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curții de apel de

la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul pârâtului.

În recursul său,

recurentul-reclamant M.I. a argumentat faptul că în soluționarea litigiului,

competența revine Curții de Apel Cluj, invocând prevederile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și pe cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Recursurile sunt fondate și

urmează a fi admise pentru considerentele expuse în continuare.

Răspunderea materială a

militarilor este reglementată de O.G. nr. 121/1998. Art. 30 și 31 din această

ordonanță instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare,

parcurgerea unor căi de atac administrative care, în prima fază, sunt

soluționate de comandantul unității care a emis decizia, iar, în a două fază,

de către comisia de jurisdicție a imputațiilor care funcționează, în speță, în

cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit art. 43 din

ordonanța sus-menționată, „î

n situația în care, după

epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului

în condițiile prezentei ordonanțe, consideră că au fost lezate într-un drept

legitim, se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii”.

Din interpretarea

prevederilor O.G. nr. 121/1998, reglementare ce delimitează cadrul legal

aplicabil răspunderii materiale a militarilor, reiese cu claritate faptul că

hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale este un act administrativ-jurisdicțional de autoritate, emis

de un organ al administrației publice centrale.

Astfel fiind, în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora „a

ctele administrativ-jurisdicționale pot fi

atacate direct la instanța de contencios administrativ competentă potrivit art.

10” din aceeași lege, care dispune că „litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se

soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Ori, în cauză,

nu se poate susține că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 168/1999 au caracter

de reglementare specială, în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci,

dimpotrivă, faptul că O.G. nr. 121/1998 este o reglementare specială față de

Legea nr. 168/1999. La aceeași concluzie se ajunge și datorită faptului că

reglementările aplicabile militarilor au caracter special față de dreptul comun

în materie, respectiv reglementările din domeniul dreptului muncii.

Pe cale de consecință, din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, ale art.

6 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., competența de soluționare a contestației formulate de M.I.

împotriva deciziei de imputare nr. F7321 din 20 iulie 2004, emisă de U.M. 02565

Cluj-Napoca și a deciziei nr. 66 din 16 februarie 2005 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, aparține

curții de apel.

Cât privește competența teritorială

de soluționare a contestației formulate de M.I., aceasta aparține Curții de

Apel Cluj, întrucât, în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reclamantul s-a adresat instanței de la domiciliul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate

de M.I. și de Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii nr. 252 din 14

aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează încheierea și

trimite cauza, pentru continuarea judecății, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2005.