ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 969/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 20.09.2017 sub numărul x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Statul Major General, a solicitat: - anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. x/2016, comunicata la data de 12.01.2017; - anularea Deciziei de imputare nr. x emisa la data de 27.01.2016 si a actelor subsecvente (proces-verbal nr. x/29.12/2016, x/25.11.2015; 99CJI 668 din 25.02.2015; Decizia CJI nr. 88/1308/20.01.2016); - suspendarea executării Deciziei de imputare nr. x emisa la data de 27.01.2016; - anularea Ordinului M5/1999, emis de MApN; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2755 din 12 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respinge excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată, s-a respins excepția lipsei de interes a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată, s-a respins excepția decăderii Statului Major, ca neîntemeiată, s-a respins excepția tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată, s-a respins excepția de inadmisibilitate, ca neîntemeiată, s-a respins cererea de suspendare a executării decizie de imputare nr. x/27.01.2016, ca neîntemeiată. Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Statul Major General, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2755 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat cereri de recurs privind soluțiile de respingere a cererii de suspendare și a cererii de anulare act, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Prin cererea de recurs din data de 21 august 2018, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că cererea de suspendare este justificată, acesta proband existența îndoielii asupra prezumției de legalitate a Decizie de imputare nr. x emisă la data de 27.01.2016. Astfel, a arătat că actul a cărui suspendare o solicită a fost dat, în principal, cu încălcarea regimului incompatibilității, adică cu încălcarea regulilor care reglementează activitatea administrației, înscrise în ordinul nr. M27/2014, iar, în subsidiar, urmare a inopozabilității (în fapt, inexistenței) bazei legale a întregii procedure de sancționare a reclamantului, mai precis a Ordinului nr. M5/1999, act normativ nepublicat, neclasificat și nesecret, reținut a fi inopozabil. De asemenea, recurentul-reclamant a susținut că a dovedit și paguba iminentă, prin calitatea acestuia de pensionar, care probează prin ea însăși atingerea gravă și iminența traiului zilnic și nicidecum prin opunerea motivului reținut de instanța de fond în pronunțare, anume însăși executarea actului administrativ. 3.2 Prin cererea de recurs din data de 3 septembrie 2018, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe moitv că s-ar fi opus în mod greșit caracterul definitiv al Deciziei CJI nr. 99CJI668/25.02.2015 și ca urmare a nesoluționării celorlalte motive de nelegalitate indicate, precum și ca urmare a refuzului nesoluționării excepției MAN din dreptul de a formula apărări în nume propriu, iar, în subsidiar, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată. Astfel, în opinia sa, în mod greșit prima instanță a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant a MAN a fost invocată cu privire la depunerea întâmpinării, în condițiile în care reclamantul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a MAN pentru Statul Major General și Comisia de Jurisdicție, prima instanță nepunând în discuția părților textul legal reținut în motivare, cu încălcarea prevederilor art. 22 și art. 14 C. proc. civ. În esență, recurentul-reclamant a susținut că, în raport de obiectul cauzei, respectiv hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor "chiar dacă angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantei se face prin decizia de imputare (aceasta din urmă fiind subsecventă actului principal reprezentat de decizia Comisiei de jurisdicție a imputațiilor) coroborat cu faptul că însuși judecătorul fondului a reținut inopozabilitatea bazei legale în atragerea răspunderii reclamantului, motivul privind incompatibilitatea subzistă, judecătorul fondului a refuzat să efectueze orice control în privința celorlalte motive de nelegalitate, opunând așa zise aspecte tranșate definitiv prin decizia administrativ-jurisdicțională nr. 99CJI/668/2014 din 25.02.2014 pretins opozabilă și reclamantului, ignorând și aspectele subliniate și relative la lipsa de calitate, la incertitudinea sumei, la lipsa unor elemente de formă ale deciziei de imputare, se constată necercetarea cauzei și nemotivarea soluției pronunțate, fapt ce justifică, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în recurs Intimatul Ministerul Apărării Naționale pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Statul Major General nu a formulat întâmpinare, la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020 depunând note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 3 februarie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia de imputare nr. L207D/27.01.2016 emisă de Statul Major General s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului A. pentru paguba de 12.935,17 RON produsă în perioada 2003 -2004 și constatată în data de 14.06.2005 prin raportul de audit intern înregistrat sub nr. x/2005, având ca obiect efectuarea cercetării administrative privind stabilirea răspunderii materiale în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea, în termenul legal, a cercetării administrative pentru paguba de 88.861,90 RON produsă la U.M. 01026 București, prin plata unor facturi în perioada 2003-2004 pentru bunuri materiale care nu au fost achiziționate, lucrări de reparații și prestări de servicii care nu au fost executate. În fapt, s-a reținut că reclamantul se face vinovat de dispunerea cu tardivitate a efectuării cercetării administrative pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei. Prin decizia administrativ-jurisdicțională nr. x/2014 acestor persoane li s-au admis plângerile ca urmare a admiterii excepției depășirii termenului de cercetare administrativă, anulând decizia de imputare emisă și actele subsecvente acesteia . Împotriva deciziei de imputare, reclamantul a formulat contestație ce a fost soluționată la data de 22.04.2016 în sensul respingerii, astfel cum rezultă din procesul-verbal de soluționare prin Hotărârea nr. L-935 . În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Ministerului Apărării Naționale, Statul Major General, a solicitat: anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. x/2016, comunicata la data de 12.01.2017; anularea Deciziei de imputare nr. x emisa la data de 27.01.2016 si a actelor subsecvente (proces-verbal nr. x/29.12/2016, x/25.11.2015; 99 CJI 668 din 25.02.2015; Decizia CJI nr. 88/1308/20.01.2016); suspendarea executării Deciziei de imputare nr. x emisa la data de 27.01.2016; anularea Ordinului M5/1999, emis de MApN. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Apărării Naționale invocată de reclamant în privința întâmpinării. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că Ministerul Apărării Naționale are calitatea de reprezentant atât pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor cât și pentru Statul Major. Instanța de control judiciar constată că potrivit art. 7 din Legea 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, "(1) Structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, sunt: a) Statul Major al Apărării…..d) Departamentul pentru relația cu Parlamentul…, iar potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ Ministerul Apărării Naționale are personalitate juridică și reprezintă în justiție, prin Direcția generală juridică, structurile armatei care nu au personalitate juridică. Structurile ministerului care au personalitate juridică, potrivit legii, pot fi reprezentate în justiție de Direcția generală juridică a Ministerului Apărării Naționale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale", iar conform art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. M.27/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale, "Comisia de jurisdicție a imputațiilor, denumită în continuare Comisia, este un organ administrativ-jurisdicțional constituit la nivelul Ministerului Apărării Naționale, fără personalitate juridică, care funcționează pe lângă Departamentul pentru relația cu Parlamentul și informare publică, denumit în continuare Departament, subordonată din punct de vedere administrativ acestuia, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999 și Ordinului ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M.5/1999 pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului României nr. 121 din 28.08.1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare". Față de aceste dispoziții legale și având în vedere art. 64 alin. (1) din Ordinul M. 75/2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind activitatea legislativă și de asistență juridică în Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Apărării Naționale reprezintă în justiție, prin Direcția Generală Juridică, Statul Major și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, având în vedere calitatea acestora de structuri centrale aflate în subordinea Ministerului. Înalta Curte observă că apărările formulate în cuprinsul întâmpinării în privința capetelor 1-3 de cerere au avut drept temei calitatea Ministerului de reprezentant al Statului Major și al Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, astfel că este corectă soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării de a formula întâmpinare în privința capetelor 1-3 de cerere și excepția lipsei de interes. De asemenea, corect a apreciat instanța de fond că, față de modalitatea de soluționare a excepții lipsei calității de reprezentant a Ministerului, și excepția decăderii Statului Major din dreptul de a invoca excepții relative și de a propune probe, apare ca neîntemeiată, având în vedere că pârâtul Statul Major a formulat întâmpinare, prin reprezentant, respectiv prin Ministerul Apărării Naționale, iar, cât privește excepția decăderii Ministerului Apărării Naționale din dreptul de a formula apărări în nume propriu, nu se impune a fi soluționată, având în vedere că acest pârât nu a depus o altă întâmpinare în afara celei formulate pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și pentru Statul Major. Totodată, instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ aplicabil situației de fapt, reține că aspectele invocate de recurentul-reclamant privind necercetarea cauzei sub toate aspectele, cu precădere a fondului și deci corelativ nesoluționarea cauzei, încadrate de acesta în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărui incidență o reține în cauză. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Amintește instanța de control judiciar că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.", iar conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect." Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă este îndeplinită condiția triplei identități, respectiv obiect, cauză și părți. Or, constată Înalta Curte că prima instanță a opus în mod greșit caracterul definitiv al Deciziei CJI 99/668 din 25.02.2015, prin care s-a constatat depășirea termenului de cercetare administrativă, iar nu dispunerea cu tardivitate a efectuării cercetării administrative, reclamantul A. nefiind parte în cauza respectivă, neputând exercita vreo calea de atac împotriva acestei decizii, care nu îi este opozabilă. Astfel, prin decizia CJI nr. 99CJI 668/2014 din 25.02.2015 au fost admise plângerile formulate de gl.bg.(r) B. și lt.col.(r) C., prin care s-a solicitat anularea Hotărârii UM 01026 nr. A8498 din 18.12.2014, privind antrenarea răspunderii pentru persoanele care îndeplineau la data producerii prejudiciului atribuțiile comandantului unității pentru neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau comandantului unității, gl.bg.(r) B., și contabilul șef lt.col.(r) C.. În prezenta cauză, reclamantul col.(r) A., comandant al unității ulterior producerii pagubei, a solicitat anularea deciziei CIJ nr. 38/2016, prin care s-a stabilit în sarcina sa dispunerea cu tardivitate a efectuării cercetării administrative pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei. În aceste condiții, este evident că nu este îndeplinită condiția impusă de lege pentru reținerea autorității de lucru judecat, fiind eronată reținerea primei instanțe în sensul că decizia nr. 99CJI 668/2014 din 25.02.2015 nu a fost contestată de reclamantul A. în condițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, având prin urmare caracter definitiv conform art. 31 alin. (4) din același act normativ, decizie prin care s-a reținut că cercetarea administrativă a prejudiciului produs prin plata unor facturi fără ca acestea să fie însoțite de documente justificative, ca urmare a raportului de audit intern nr. A(S) 367/2005, iar aspectele reținute în cuprinsul acesteia nu mai pot forma obiectul dezbaterilor în prezenta cauză, fiind tranșate în mod definitiv. Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, instanța de control judiciar constată că susținerile reclamantului referitoare la dispunerea în termen a cercetării administrative prin OZU nr. 134/08.07.2005 și la consecințele pe care le-a produs acest ordin prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, întrucât acest ordin (coroborat cu alte înscrisuri cum ar fi actul de cercetare, actul de sesizare a parchetului), în opinia reclamantului, infirmă fapta imputată acestuia prin Decizia de imputare L 207/27.01.2016, respectiv "dispunerea cu tardivitate a efectuării cercetării administrative pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei", aspect care trebuie cercetat și lămurit de prima instanță. Nu în ultimul rând, reclamantul a contestat temeinicia cuantumului sumei imputate, având în vedere că acestuia i-a fost imputată întreaga sumă reprezentând paguba produsă la U.M. 01026 București, prin plata unor facturi în perioada 2003-2004 pentru bunuri materiale care nu au fost achiziționate, lucrări de reparații și prestări de servicii care nu au fost executate, invocând lipsa calității acestuia în privința facturilor consemnate în FIAP 11, precum și faptul că în decontarea facturilor în discuție au fost implicate și alte persoane încadrate la compartimentele de specialitate din cadrul unității militare (de exemplu contabilul șef) aspecte care, de asemenea, trebuie cercetate și lămurite. Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, respingând acțiunea formulată opunând caracterul definitiv al Deciziei CJI nr. 99/668 din 25.02.2015, fără a cerceta fondul, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinței atacate, care privesc fondul cauzei, nesoluționat de prima instanță, care urmează să cerceteze toate argumentele și apărările formulate de părțile raportului juridic, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât și prin cererile de recurs. În ceea ce privește apărările formulate de intimatul-pârât se constată că, prin notele scrise depuse la dosarul instanței de recurs, acesta a prezentat, în esență, apărările de fond formulate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa, în parte, sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată în fond; va menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.