ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5343/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 319 din 5 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ca

nefondat apelul declarat de debitorul

G.C. împotriva încheierii din 25 septembrie 2003 a

Judecătoriei Ineu, prin care s-a admis cererea creditorului Ș.P. și s-a

încuviințat executarea silită a deciziei civile nr. 1369/2001 a Tribunalului

Arad prin care debitorul G.C. a fost obligat la plata sumei de 17.639.000 lei

și la 3.000.000 lei onorariul executorului judecătoresc.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că procedura executării

silite are un caracter formal, iar controlul judiciar se limitează la

respectarea normelor de competență și la aspectele ce țin de forma titlului

executor și de exigibilitatea creanței cu caracter cert și lichid.

Instanța

a respins ca nefondată critica referitoare la încadrarea art. 373

1

C.

proc. civ., față de conținutul adresei 81 în 23 septembrie 2003 care atestă că

executorul a solicitat Judecătoriei Ineu, ca instanță de executare

încuviințarea executării silite a deciziei nr. 1369/2001 a Tribunalului Arad,

investită cu formulă executorie.

În

motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 319 din 5 martie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, G.C. arată că în speță au fost înfrânte

dispozițiunile art. 373

1

C. proc. civ. deoarece încuviințarea executării

poate fi cerută numai de executorul judecătoresc și nu de creditor.

În

al doilea rând recurentul nu există niciun impediment ca în cadrul procedurii

de încuviințare a executării să intervină și o compensare a creanței, putând

astfel părțile de noi procese și eforturi financiare.

Recursul

este nefondat.

În

speță, creditorul Ș.P. s-a conformat exigențelor cu caracter imperativ ale art.

373

1

C. proc. civ. deoarece a solicitat încuviințarea executării

deciziei civile nr. 1369/2001 a Tribunalului Arad prin intermediul executorului

judecătoresc, dovadă în acest sens fiind nu numai antetul executorului

judecătoresc pe cerere dar și adresa nr. 81 din 9 ianuarie 2004 care atestă că

executorul a încercat executarea titlului în discuție prin bună înțelegere.

Problema

compensării creanței creditorului Ș.P. cu o pretinsă creanță pe care G.C. o are

împotriva acestuia nu numai că este un aspect care se invocă pentru prima oară

în recurs dar nici nu poate fi rezolvată pe calea procedurii necontencioase a

încuviințării executării debitorul poate contracara executarea deciziei nr.

1369/2001 a Tribunalului Arad, total sau parțial, prin solicitarea compensării

numai în cadrul procedurii contencioase a contestației la executare.

Pentru

considerentele expuse mai sus, recursul declarat de G.C. va fi respins în

temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul debitorului

G.C. împotriva deciziei civile nr. 319 din 5 martie 2004 a Curții de Apel

Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.