ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5819/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

august 2004, reclamanta SC S.H. SRL București a solicitat anularea deciziei nr.

15898 din 13 iulie 2004 emisă de A.R.R., agenția București.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin decizia contestată s-a dispus în mod nelegal suspendarea pe o

perioadă de 3 luni, a licenței de transport rutier public seria P nr. 18100,

dat fiind că numai Ministerul Transporturilor are competența aplicării

sancțiunii respective și pentru că nu a săvârșit abaterile reținute ca temei al

sancțiunii aplicate.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

914 din 17 mai 2005, prin care a admis acțiunea și a anulat măsura

administrativă de suspendare a licenței de transport rutier public seria P nr.

18100, comunicată reclamantei, cu adresele nr. 16957 din 29 iunie 2004 și nr.

15898 din 13 iulie 2004, emise de A.R.R. și de agenția București a A.R.R.,

obligând pârâtele la 37.000 lei cheltuieli de judecată, reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat nelegalitatea sancțiunii aplicate reclamantei, întrucât nu a

existat o abatere gravă sau repetată în sensul dispozițiilor art. 36 din O.G.

nr. 44/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2000. În acest sens,

instanța de fond a avut în vedere că, deși reclamanta a folosit un autovehicul

aflat în proprietatea SC E.L. SA și în folosința SC R.T. SRL, cu licența de

execuție seria VIP nr. 88086, transporturile s-au efectuat în temeiul unui

contract cu titlu oneros, prin care reclamanta, în calitate de beneficiar, s-a

obligat să achite contravaloarea serviciilor de transport pe baza facturii

emise de transportator, SC R.T. SRL.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta A.R.R., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și

netemeinică și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În primul motiv de recurs, s-a

susținut că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei de obiect a

acțiunii, în condițiile în care valabilitatea actului contestat a expirat la

data de 12 octombrie 2004, urmare a îndeplinirii perioadei de 3 luni pentru

care s-a dispus suspendarea licenței de transport rutier public.

Pe fondul cauzei, recurenta a

susținut că în mod greșit a fost anulată măsura de suspendare, dat fiind că

intimata-reclamantă a încălcat dispozițiile Acordului INTERBUS, ratificat prin

Legea nr. 439/2002, săvârșind o abatere gravă în sensul dispozițiilor art. 36

din O.G. nr. 44/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 105/2000. Recurenta

a învederat că intimata-reclamantă nu avea dreptul să utilizeze autovehiculul,

pentru că nu deținea licență de execuție pentru autovehicul, iar licența de

execuție pentru autocarul respectiv aparținea SC R.T. SRL. Cu privire la

contractul de transport încheiat de această societate, cu intimata-reclamantă,

s-a arătat în recurs că nu reprezintă un contract de închiriere care, potrivit

art. 1 și 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței nr. 1843/2001, permite transmiterea dreptului de folosință temporară

a vehiculelor, cu titlu oneros, unor operatori de transport cu sediul în

România. De altfel, chiar în cazul unui contract de închiriere, recurenta a

susținut că trebuia obținută licența de execuție pentru vehicul, condiție pe care

intimata-reclamantă nu a îndeplinit-o prin utilizarea licenței eliberate altui

operator de transport rutier, dat fiind că licențele sunt nominale și

netransmisibile.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Recurenta a criticat neîntemeiat

soluția dată excepției privind lipsa de obiect a acțiunii, pentru că, în

condițiile prevăzute de art. 281 alin. (2) și art. 316 C. proc. civ., nu a formulat recurs și împotriva încheierii din 1 martie 2005, prin care instanța

de fond a respins această excepție.

Acest prim motiv de recurs se

dovedește a fi nefondat și față de efectele actului administrativ dedus

judecății.

Suspendarea licenței de transport

public rutier are într-adevăr efecte limitate în timp la perioada pentru care a

fost dispusă, dar fiind o sancțiune administrativă, poate produce efecte și

după expirarea perioadei de valabilitate, cu privire la caracterizarea activității

desfășurată de operatorul de transport rutier și la gravitatea sancțiunii care

i s-ar aplica în cazul săvârșirii unei abateri de la reglementările specifice

transportului rutier.

Criticile formulate de recurentă pe

fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate și urmează să fie respinse.

Instanța de fond a constatat corect

că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din O.G. nr. 44/ 1997,

aprobată prin Legea nr. 105/2000, pentru sancțiunea suspendării licenței, care

poate fi aplicată în caz de abateri grave sau repetate de la reglementările

specifice privind transportul rutier și protecția mediului, inclusiv de la

prevederile caietului de sarcini sau atunci când una din cerințele impuse

pentru obținerea licenței sau autorizației, nu mai este îndeplinită.

Recurenta a susținut că

intimata-reclamantă a săvârșit o abatere gravă, prin folosirea autovehiculului

aflat în proprietatea SC E.L. SA și în folosința SC R.T. SRL, cu licență de

execuție pentru vehicul seria VIP nr. 88086, eliberată conform art. 20 din

Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr.

1842/2001.

Situația de fapt nu a fost, însă,

corect stabilită de recurentă, la data aplicării sancțiunii, întrucât nu s-a

avut în vedere contractul de transport încheiat la 19 aprilie 2004, între

intimata-reclamantă și titularul licenței de execuție pentru vehicul, prin care

acesta din urmă s-a obligat să asigure servicii de transport.

Față de caracterul oneros al acestui

contract, instanța de fond a apreciat judicios că intimata-reclamantă nu a

săvârșit abaterea gravă reținută în actul administrativ întocmit de recurentă.

Pentru aceleași considerente, instanța de fond a respins întemeiat apărările

recurentei-pârâte privind încălcarea dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordinul

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001,

care prevăd că licențele pentru vehicul sunt nominale și netransmisibile și că

dreptul de folosință temporară a vehiculelor poate fi transmis pe baza unui

contract de închiriere.

Aceste apărări au fost neîntemeiat

reiterate în recurs, în condițiile în care autoritatea recurentă nu a contestat

caracterul oneros al contractului încheiat de intimata-reclamantă pentru

transporturile efectuate cu autovehicul și nici valabilitatea licenței de

execuție pentru acest autovehicul, eliberată transportatorului.

În consecință, hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică și nefiind motive de casare sau de modificare,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.R.R.

împotriva sentinței civile nr. 914 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 decembrie 2005.