ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5819/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2004, reclamanta SC S.H. SRL București a solicitat anularea deciziei nr. 15898 din 13 iulie 2004 emisă de A.R.R., agenția București. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a dispus în mod nelegal suspendarea pe o perioadă de 3 luni, a licenței de transport rutier public seria P nr. 18100, dat fiind că numai Ministerul Transporturilor are competența aplicării sancțiunii respective și pentru că nu a săvârșit abaterile reținute ca temei al sancțiunii aplicate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 914 din 17 mai 2005, prin care a admis acțiunea și a anulat măsura administrativă de suspendare a licenței de transport rutier public seria P nr. 18100, comunicată reclamantei, cu adresele nr. 16957 din 29 iunie 2004 și nr. 15898 din 13 iulie 2004, emise de A.R.R. și de agenția București a A.R.R., obligând pârâtele la 37.000 lei cheltuieli de judecată, reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat nelegalitatea sancțiunii aplicate reclamantei, întrucât nu a existat o abatere gravă sau repetată în sensul dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 44/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2000.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că, deși reclamanta a folosit un autovehicul aflat în proprietatea SC E.L. SA și în folosința SC R.T. SRL, cu licența de execuție seria VIP nr. 88086, transporturile s-au efectuat în temeiul unui contract cu titlu oneros, prin care reclamanta, în calitate de beneficiar, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor de transport pe baza facturii emise de transportator, SC R.T. SRL. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta A.R.R., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă. În primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei de obiect a acțiunii, în condițiile în care valabilitatea actului contestat a expirat la data de 12 octombrie 2004, urmare a îndeplinirii perioadei de 3 luni pentru care s-a dispus suspendarea licenței de transport rutier public.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că în mod greșit a fost anulată măsura de suspendare, dat fiind că intimata-reclamantă a încălcat dispozițiile Acordului INTERBUS, ratificat prin Legea nr. 439/2002, săvârșind o abatere gravă în sensul dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 44/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 105/2000. Recurenta a învederat că intimata-reclamantă nu avea dreptul să utilizeze autovehiculul, pentru că nu deținea licență de execuție pentru autovehicul, iar licența de execuție pentru autocarul respectiv aparținea SC R.T. SRL. Cu privire la contractul de transport încheiat de această societate, cu intimata-reclamantă, s-a arătat în recurs că nu reprezintă un contract de închiriere care, potrivit art. 1 și 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1843/2001, permite transmiterea dreptului de folosință temporară a vehiculelor, cu titlu oneros, unor operatori de transport cu sediul în România.

De altfel, chiar în cazul unui contract de închiriere, recurenta a susținut că trebuia obținută licența de execuție pentru vehicul, condiție pe care intimata-reclamantă nu a îndeplinit-o prin utilizarea licenței eliberate altui operator de transport rutier, dat fiind că licențele sunt nominale și netransmisibile. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta a criticat neîntemeiat soluția dată excepției privind lipsa de obiect a acțiunii, pentru că, în condițiile prevăzute de art. 281 alin. (2) și art. 316 C. proc. civ., nu a formulat recurs și împotriva încheierii din 1 martie 2005, prin care instanța de fond a respins această excepție.

Acest prim motiv de recurs se dovedește a fi nefondat și față de efectele actului administrativ dedus judecății. Suspendarea licenței de transport public rutier are într-adevăr efecte limitate în timp la perioada pentru care a fost dispusă, dar fiind o sancțiune administrativă, poate produce efecte și după expirarea perioadei de valabilitate, cu privire la caracterizarea activității desfășurată de operatorul de transport rutier și la gravitatea sancțiunii care i s-ar aplica în cazul săvârșirii unei abateri de la reglementările specifice transportului rutier. Criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate și urmează să fie respinse. Instanța de fond a constatat corect că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din O.G.

nr. 44/ 1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000, pentru sancțiunea suspendării licenței, care poate fi aplicată în caz de abateri grave sau repetate de la reglementările specifice privind transportul rutier și protecția mediului, inclusiv de la prevederile caietului de sarcini sau atunci când una din cerințele impuse pentru obținerea licenței sau autorizației, nu mai este îndeplinită. Recurenta a susținut că intimata-reclamantă a săvârșit o abatere gravă, prin folosirea autovehiculului aflat în proprietatea SC E.L. SA și în folosința SC R.T. SRL, cu licență de execuție pentru vehicul seria VIP nr. 88086, eliberată conform art. 20 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001.

Situația de fapt nu a fost, însă, corect stabilită de recurentă, la data aplicării sancțiunii, întrucât nu s-a avut în vedere contractul de transport încheiat la 19 aprilie 2004, între intimata-reclamantă și titularul licenței de execuție pentru vehicul, prin care acesta din urmă s-a obligat să asigure servicii de transport. Față de caracterul oneros al acestui contract, instanța de fond a apreciat judicios că intimata-reclamantă nu a săvârșit abaterea gravă reținută în actul administrativ întocmit de recurentă. Pentru aceleași considerente, instanța de fond a respins întemeiat apărările recurentei-pârâte privind încălcarea dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, care prevăd că licențele pentru vehicul sunt nominale și netransmisibile și că dreptul de folosință temporară a vehiculelor poate fi transmis pe baza unui contract de închiriere.

Aceste apărări au fost neîntemeiat reiterate în recurs, în condițiile în care autoritatea recurentă nu a contestat caracterul oneros al contractului încheiat de intimata-reclamantă pentru transporturile efectuate cu autovehicul și nici valabilitatea licenței de execuție pentru acest autovehicul, eliberată transportatorului. În consecință, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nefiind motive de casare sau de modificare, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 914 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.