ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4699/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 728 din 16

iunie 2004 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea A.V.A.S. București,

iar pârâta A.A.C.P.A.S. Toplița a fost obligată la plata sumei de 872.171.585

lei daune interese ca urmare a desființării contractului de vânzare – cumpărare

de acțiuni din 2 decembrie 1998 daune ce reprezintă dobândă contractuală

aferentă ratelor 3 și 4 și penalități de întârziere pentru neachitarea ratelor

2, 3 și 4 la termen.

Împotriva acestei sentințe pârâta a

declarat recurs, invocând necompetența materială a timbrajului, în raport de

valoarea litigiului.

Prin decizia nr. 206/ A din 2

noiembrie 2004 a Curții de apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, calea de atac formulată a fost apreciată ca apel în temeiul

dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., iar în raport de valoarea

litigiului, sub un miliard, s-a apreciat că judecătoria era cea competentă să

soluționeze pricina în primă instanță, motiv pentru care apelul pârâtei a fost

admis, sentința tribunalului a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre

soluționare Judecătoriei Toplița.

Nemulțumită de această decizie

reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs solicitând modificarea ei în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta critică decizia din apel pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a

legii în materie de competență, respectiv a dispozițiilor art. 40 din Legea nr.

137/2002, privind măsuri pentru accelerarea privatizării, potrivit cărora

competența aparține tribunalului și nu judecătoriei.

Depus astăzi, prin fax, la dosar

„precizări” în sensul că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

competentă cu mențiunea de a face o expertiză pentru stabilirea corectă a

sumelor datorate.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Obiectul litigiului de față îl

constituie plata unor daune – interese rezultate din rezilierea contractului de

privatizare încheiat între reclamantă și pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin.

(1) din Legea nr. 137/2002 competența soluționării unor asemenea litigii

aparține tribunalelor.

Acțiunea reclamantei a fost

înregistrată și soluționată în primă instanță de tribunal, instanța căreia îi

revenea competența soluționării în temeiul unei legi speciale, derogatorii de

la normele codului de procedură civilă, indiferent de valoarea litigiului,

competența acestei instanțe încadrându-se în dispozițiile art. 2 pct. 4 „orice

alte materii date prin lege în competența lor”.

În atare situație decizia dată de

instanța de apel în sensul stabilirii competenței în favoarea judecătoriei este

nelegală și netemeinică, motiv pentru care curtea apreciază critica recurentei

ca fiind întemeiată.

În consecință, recursul va fi admis

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia dată pe excepția

necompetenței, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare Curții de Apel Târgu-Mureș,

în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (5) C. proc. civ., instanța urmează a se

considera investită cu soluționarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 282

alin. (2) C. proc. civ. și care urmează a se pronunța pe fondul căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 206 din 2 noiembrie 2004

a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ

pe care o casează și trimite spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureș, ca

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2005.