Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2006

HOTĂRÂRE
10.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 112 din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, rezolvând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Slatina și Tribunalul Olt în soluționarea cererii de reabilitare formulată de condamnatul G.M., a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Olt. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs condamnatul G.M. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil. Potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen., teza a doua, când două sau mai multe instanțe își declină competența, conflictul negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Împotriva hotărârii pronunțată în rezolvarea conflictelor (pozitive ori negative) de competență, Codul de procedură penală nu prevede nici o cale de atac.

În art. 42 alin. (4) din același cod, se prevede, expres, că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului. Sentința dată în rezolvarea unui conflict de competență este, de asemenea, definitivă, ea având ca obiect stabilirea definitivă a instanței competente să judece cauza. Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Or, potrivit textelor procedurale penale menționate, recurentul nu poate ataca, cu recurs, sentința care este definitivă și nu este susceptibilă de a fi atacată prin nici o cale ordinară de atac. Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 60 RON.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva sentinței penale nr. 112 din 10 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1714/P/2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2018
t competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în favoarea Judecătoriei Slatina. Împotriva Sentinței nr. 252 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel
ÎCCJ 2006-06-29
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2006
ți de Casație și Justiție, conform art. 300 C. proc. pen., se constată că aceasta a fost sesizată cu o cerere de recurs care este inadmisibil. Ca urmare, această excepție de necompetență și respectiv inadmisibilitate a recursului de față a
ÎCCJ 2009-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3173/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 65 din 21 ianuarie 2009, Judecătoria Slatina a respins plângerea formulată de petentul C.I. împotriva Rezoluției nr. 3939/P/2008 din 24
ÎCCJ 2006-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7089/2006
, prin prisma admisibilității recursurilor declarate, Înalta Curte de Casație și Justiție le constată inadmisibile. Din interpretarea dispozițiilor art. 407 C. proc. pen., privind căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele
ÎCCJ 2005-11-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6454/2005
. 17 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 764 din 31 august 2005, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.I. împotriva sentinței
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă