ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3208/2005

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 1 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul penal nr. 6959/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului N.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 9 noiembrie 2004 la zi. S-a constatat că partea vătămată L.L., nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În data de 9 martie 2004, în jurul orelor 12,00, partea vătămată împreună cu martora D.Șt. se îndreptau de la școală spre casă. La un moment dat, a fost imobilizată de inculpat care i-a pus mâna la gură pentru a nu striga, smulgându-i cerceii din urechi. Partea vătămată și-a continuat apoi drumul spre casă speriată de cele întâmplate. Prejudiciul a fost recuperat prin restituirea în natură a bunului sustras. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul N.V. considerând-o netemeinică întrucât pedeapsa aplicată este prea severă în raport de fapta pe care a săvârșit-o. Prin decizia penală nr. 94 din 10 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr. 2203/P/2005, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

S-a menținut starea de arest a inculpatului. Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că nu se justifică reducerea pedepsei, aceasta fiind corect individualizată, asigurându-se atât prevenția specială cât și cea generală. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.V. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei. Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., cu referire la art. 385 6 și art. 385 9 alin. (3) C. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte art. 52 C. pen., statuează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Din analiza textelor invocate rezultă cu necesitate respectarea principiului proporționalității dintre fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al acesteia și pedeapsa aplicată.

Procedând la stabilirea pedepselor, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului, constând în sustragerea de la partea vătămată prin amenințare și violență a unei perechi de cercei, prezintă un grad ridicat de pericol social. Sub acest aspect sunt relevante, pe de o parte, împrejurările comiterii faptei, inculpatul exercitând acte de violență asupra părții vătămate în vârstă de 7 ani, amenințând-o în același timp cu moartea pe martora D.Șt.A., iar pe de altă parte atitudinea procesuală oscilantă manifestată de inculpat în cursul procesului. Sub acest aspect se constată că acesta a recunoscut inițial fapta comisă însă ulterior a revenit asupra declarațiilor sale susținând că partea vătămată, din proprie inițiativă, i-a înmânat cerceii.

În atare condiții, neputându-se reține circumstanțe judiciare atenuante care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, critica formulată de inculpat sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită. Față de cele menționate anterior, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. În temeiul art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23 mai 2005. Față de respingerea recursului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanța va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 94/ A din 10 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23 mai 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2005.