ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3208/2005

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26

din 1 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul penal nr. 6959/2004,

s-a dispus condamnarea inculpatului N.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen.

Au fost interzise

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și

în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

fost dedusă perioada arestului preventiv de la 9 noiembrie 2004 la zi.

S-a constatat că partea

vătămată L.L., nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 9 martie 2004, în

jurul orelor 12,00, partea vătămată împreună cu martora D.Șt. se îndreptau de

la școală spre casă. La un moment dat, a fost imobilizată de inculpat care i-a

pus mâna la gură pentru a nu striga, smulgându-i cerceii din urechi.

Partea vătămată și-a

continuat apoi drumul spre casă speriată de cele întâmplate.

Prejudiciul a fost recuperat

prin restituirea în natură a bunului sustras.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat apel inculpatul N.V. considerând-o netemeinică

întrucât pedeapsa aplicată este prea severă în raport de fapta pe care a

săvârșit-o.

Prin decizia penală nr. 94

din 10 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr.

2203/P/2005, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului.

Apelantul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că nu se justifică reducerea pedepsei, aceasta fiind

corect individualizată, asigurându-se atât prevenția specială cât și cea

generală.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.V. invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita

individualizare a pedepsei.

Examinând recursul declarat

de inculpat în raport de motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cu referire

la art. 385

6

și art. 385

9

alin. (3) C. pen., Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 72

C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte art. 52 C.

pen., statuează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Din analiza textelor

invocate rezultă cu necesitate respectarea principiului proporționalității

dintre fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al acesteia și

pedeapsa aplicată.

Procedând la stabilirea

pedepselor, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului, constând în

sustragerea de la partea vătămată prin amenințare și violență a unei perechi de

cercei, prezintă un grad ridicat de pericol social.

Sub acest aspect sunt

relevante, pe de o parte, împrejurările comiterii faptei, inculpatul exercitând

acte de violență asupra părții vătămate în vârstă de 7 ani, amenințând-o în

același timp cu moartea pe martora D.Șt.A., iar pe de altă parte atitudinea

procesuală oscilantă manifestată de inculpat în cursul procesului.

Sub acest aspect se constată

că acesta a recunoscut inițial fapta comisă însă ulterior a revenit asupra

declarațiilor sale susținând că partea vătămată, din proprie inițiativă, i-a

înmânat cerceii.

În atare condiții,

neputându-se reține circumstanțe judiciare atenuante care să permită coborârea

pedepsei sub minimul special, critica formulată de inculpat sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.

Față de cele menționate

anterior, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.V.

În temeiul art. 385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23

mai 2005.

Față de respingerea

recursului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanța va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 94/ A din 10

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23 mai

2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2005.