ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4574/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4666/civ/2003 reclamantul H.R.Ș. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Craiova și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței să desființeze dispoziția nr. 5343 din 24 aprilie 2003 a Primarului municipiului Craiova și să fie obligat la acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 645 mp situat în Craiova, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11268 din 7 iulie 1986, bunica sa și sora acesteia au vândut construcția de la această adresă iar terenul a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 fără a i se acorda despăgubiri.

Prin dispoziția nr. 5343 din 24 aprilie 2003, emisă de Primarul municipiului Craiova, a fost respinsă cererea formulată de reclamant prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 645 mp deoarece terenul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 deoarece situația terenurilor intrate în proprietatea statului ca efect al aplicării art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost reglementată de art. 35 din Legea nr. 18/1991. Reclamantul a mai arătat că această suprafață de teren a făcut obiectul unui litigiu în cadrul căruia i-au fost respinse toate capetele de cerere și toate demersurile făcute pe baza Legii nr. 18/1991 au rămas fără rezultat.

Prin sentința civilă nr. 399 din 19 septembrie 2003, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului și a arătat în motivarea hotărârii că nu se poate reține o deposedare forțată a proprietarului imobilului, că actul de vânzare cumpărare a fost rezultatul voinței părților contractante, că terenul a trecut în proprietatea statului conform legilor în vigoare. S-a mai arătat în motivarea sentinței că art. 2 din Legea nr. 10/2001 are în vedere o preluare integrală a imobilului iar art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu are în vedere o astfel de preluare ci doar a terenului aferent construcției și că neacordarea despăgubirilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu conferă caracterul abuziv a preluării.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul a formulat apel criticând pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul faptului că nu a fost reținută aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în speță, că nu au fost acordate despăgubirile bănești prevăzute de Legea nr. 58/1974 că în contractul de vânzare cumpărare nu a fost inclusă o clauză care să permită și folosința terenului de către beneficiarul construcției și a solicitat ca prin admiterea apelului să se schimbe în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantului.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 384 din 28 noiembrie 2003 a respins apelul reclamantului și a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelanți deoarece despăgubirile bănești trebuiau acordate conform textului din Legea nr. 58/1974, reprezentând un drept de creanță al vânzătorului împotriva statului, creanță care putea fi urmată și încasată în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 158/1964 și dacă nu a realizat acest drept este culpa sa, și că, prin textul imperativ al Legii nr. 58/1974 terenul a trecut în proprietatea statului și tot prin text imperativ art. 35 din Legea nr. 18/1991 a trecut în proprietatea deținătorului locuinței, numai în situația demolării la apariția Legii nr. 18/1991 se punea problema restituirii la vânzător.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel reclamantul a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul desființării dispoziției cu nr. 5343 din 24 aprilie 2003 emisă de Primarul municipiului Craiova și obligarea acestuia la acordarea despăgubirilor prezentate de Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu mai este posibilă.

În motivele de recurs reclamantul a arătat în esență că nu au fost acordate despăgubiri bănești conform art. 30 din Legea nr. 58/1974; că preluarea terenului s-a făcut fără titlu valabil, că a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de vânzare cumpărare în sensul că acesta ar permite ca efect și folosința terenului de către cumpărătorul construcției, că numai dreptul real de folosință asupra terenului (100 mp) ar fi dat naștere dreptului de proprietate în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991 că decretul în baza căruia se puteau urmări și încasa despăgubirile este nr. 167/1958 și nu nr. 158/1964, că zona nu a fost sistematizată până în anul 1989, terenul și construcția aflându-se în aceeași stare ca la data vânzării (1986) și că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate și hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii referindu-se la hotărârile pronunțate în litigiul pornit pe baza Legii nr. 18/1991.

Examinând pe rând motivele de recurs prezentate de către reclamant se rețin următoarele: Nu a fost interpretat greșit actul dedus judecății și nu a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractul de vânzare-cumpărare, în sensul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece în interpretarea acestui contract instanța nu a schimbat natura lui dându-i o altă calificare, și nici nu a comis o denaturare a înțelesului lui aceasta calificându-l ca un sub contract de vânzare cumpărare. Verificând hotărârea atacată prin prisma motivului art. 304 pct. 9 C. proc. civ. rezultă că soluția este legală și că textele de lege au fost aplicate corect. În art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 se prevede că terenul aferent construcțiilor înstrăinate trec în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Adevărat este că termenul de prescripție de 3 ani este prevăzut în Decretul nr. 167/1958 dar cel îndreptățit la despăgubiri avea de urmat calea prevăzută de dispozițiile legale astfel că soluția instanței de apel este corectă cu privire la acest aspect. Cu privire la ultimul motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., hotărârile pronunțate de către Tribunalul Dolj, secția civilă, în apel și Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în recurs prin care s-a menținut sentința civilă nr. 2614/2002 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 8063/2001, de respingere a acțiunii în revendicare formulate de reclamant pentru aceeași suprafață de teren, în temeiul Legii nr. 18/1991 nu erau de natură să ducă la o altă situație de fapt decât cea reținută în hotărârea atacată.

În aceste condiții, față de cele arătate, hotărârea atacată se privește ca legală și recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.R.Ș. împotriva deciziei nr. 384 din 28 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.