ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4384/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4384/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 ianuarie 2004, contestatorul D.T. a solicitat în contradictoriu cu intimata Ș.G. anularea deciziei nr. 2073 din 26 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă. În motivarea contestației s-a arătat că, Judecătoria Călărași în mod nelegal a dispus partajarea imobilului din comuna Modelu, ce aparținea în proprietate exclusivă contestatorului deși intimata Ș.G. nu a dovedit cu nici un mijloc de probă că are un drept de proprietate indiviză asupra acestui bun. Se susține că acțiunea de partaj intentat de Ș.G. trebuia respinsă. Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 388 din 19 aprilie 2004 a respins contestația în anulare formulată de contestatorul D.T.
cu motivarea ca această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ., iar criticile invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile la care se referă dispozițiile legale menționate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul D.T. Recursul declarat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de observat că recurentul a formulat contestația în anulare împotriva deciziei nr. 2073 din 26 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin care i-a fost anulat ca netimbrat recursul declarat împotriva deciziei nr. 143 din 25 aprilie 2003 a Tribunalului Călărași.
Această decizie pronunțată de Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, nu mai era repusă nici unei căi de atac, fiind irevocabilă. Potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. civ. „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.” Drept urmare, reținând că decizia atacată de contestator prin care i-a fost respinsă contestația în anulare este „ irevocabilă” Curtea, va respinge ca inadmisibil recursul contestatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul D.T. împotriva deciziei civile nr. 388 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.