ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 514, pronunțată la 17 noiembrie 2004 a anulat ca netimbrat apelul declarat de debitoarea SC G.O.G. SRL, împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București la 11 iunie 2004, în dosarul nr. 1051/2004 al acelei instanțe, încheiere prin care s-a încuviințat executarea silită a debitoarei, la cererea creditoarei SC S.R. SRL, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor sentinței arbitrale nr. 94 pronunțată la 22 aprilie 2004 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. și a M.B. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea, recurs bazat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., prin care hotărârea atacată este criticată pentru faptul că nu a ținut cont de împrejurarea că ea nu a putut ajunge la timp la instanță pentru a timbra apelul și a-și motiva criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe. În legătură cu acest recurs, intimata a solicitat constatarea nulității acestuia, nemotivându-și cererea. Examinând cu precădere cererea intimatei se constată că aceasta este nefondată, recursul fiind declarat în termen, iar în declarația de recurs existând elementele cerute ale art. 302 1 C. proc. civ. Ulterior depunerii cererii acesta a fost legal timbrat. Criticile aduse prin recurs hotărârii sunt neîntemeiate Pe lângă încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilește principiul achitării cu anticipație a taxelor de timbru datorate, recurenta nu dovedește nici o împrejurare de natură a o împiedica să se prezinte la timp la instanța de apel, așa cum pretinde prin cererea de recurs.
În consecință, recursul debitoarei urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea SC G.O.G. SRL București, împotriva deciziei comerciale nr. 514 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.