ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4125/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SRL Pitești, a chemat în judecată P.M.P. și C.L.P., solicitând să se constate un drept de superficie pentru suprafața de 48,5 mp și inexistența unui drept de creanță al primăriei. Tribunalul Argeș, prin sentința nr. 584/ C din 30 aprilie 2004, a admis acțiunea, a constatat dreptul de superficie și inexistența unei creanțe a primăriei împotriva reclamantei. Instanța de fond a reținut că reclamanta a cumpărat o construcție edificată în anul 1971, iar terenul aferent a devenit obiectul dreptului de superficie pe toată durata construcției. Curtea de Apel Pitești, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia nr. 218/A/C din 15 septembrie 2004, a admis cererea și a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de apel a considerat că numai proprietarul unei construcții cu caracter definitiv este îndreptățit la crearea unui drept de superficie, iar chioșcul L. edificat în anul 1971 este o construcție provizorie. Pe de altă parte, la acel moment era exclusă dobândirea dreptului de superficie întrucât proprietarul terenului și al construcției era unic, statul. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține astfel că în mod greșit instanța de apel a reținut că bunul cumpărat nu este o construcție definitivă, magazia de ambalaje aflată pe terenul de 48 mp fiind înregistrată ca mijloc fix și deservind spațiul comercial în suprafață de 169 mp.

Dreptul de superficie s-a cerut pentru folosința magazinului și nu chioșcului așa încât s-a creat o confuzie privind caracterul provizoriu al construcției. De altfel, mai susține recurenta, nici o construcție nu e definitivă fiindcă are un termen de folosință iar vânzătorul avea un drept de folosință asupra terenului de 48 mp, pe care l-a înstrăinat odată cu spațiul comercial. Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune. Dreptul de superficie este un drept real pe care o persoană, proprietar asupra construcțiilor a altor lucrări sau plantații, îl are pe suprafața de teren care aparține altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosință.

Astfel definit, dreptul de superficie are caracter imobiliar și perpetuu prin natura sa, existența acestuia fiind dependentă de caracterul definitiv al construcției, plantației sau lucrării ce grevează terenul pe care se află. Dreptul de superficie nu este gratuit; pentru folosința terenului, superficiarul putând fi obligat la plata unei indemnizații. Instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 492 C. civ., distingând între dreptul de superficie și cel de folosință, chiar dacă sub aspect practic concret, reclamantul nu era interesat decât de obținerea, cu titlu gratuit, a dreptului asupra terenului de sub chioșcul de ambalaje. Pe de altă parte dreptul de superficie nu poate fi extins dincolo de limitele construcției sau plantației, iar deosebirea între magazinul în suprafață de 169 mp.

și magazia de ambalaje nu poate fi ignorată, indiferent de mențiunile făcute în registrele contabile ale societății comerciale și de modalitatea dobândirii proprietății. Remarca încercată de recurentă privind determinarea în timp a folosinței unei construcții este neconcludentă și nepertinentă, caracterul provizoriu desemnând alte consecințe juridice ale unei construcții. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 218/ AC din 15 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 218/A/C din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 septembrie 2005.