ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5629/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 2004, reclamanta

SC C.Y. SRL

București a solicitat anularea pct. 2 din decizia nr. 294 din 24 septembrie 2004, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și suspendarea executării procesului-verbal întocmit la 19 august 2004, de Direcția Generală de Inspecție Fiscală București. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a respins nejustificat cererea de suspendare a executării titlului de creanță întocmit pentru suma de 25.538.237.704 lei, dat fiind că procesul-verbal de control, referitor la această sumă, are caracter executoriu și soluționarea contestației în procedura administrativă a fost suspendată până la rezolvarea dosarului penal nr. 34/P/2004, înregistrat la Inspectoratul General de Poliție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 535 din 28 martie 2005, cu motivarea că este legală, dispoziția din actul administrativ contestat, întrucât reclamanta nu a probat existența unor cauze bine justificate și iminența producerii unei pagube de neînlăturat, care să impună suspendarea executării procesului-verbal de control până la soluționarea dosarului penal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 1, 7, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii, pentru că a fost respinsă acțiunea, deși s-a reținut că sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate și că s-a dovedit existența unui drept recunoscut de lege vătămat prin decizia de respingere a cererii de suspendare a executării.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată și cu încălcarea legii, întrucât s-a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, nu au fost respectate principiile generale de drept incidente în cauză și au fost greșit avute în vedere dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care se referă la suspendarea judecății, și nu la suspendarea executării unui act administrativ. În ultimul motiv de recurs, s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui mijloc de apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, fiind respinsă neîntemeiat, cererea de a se depune un certificat cu privire la dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut corect situația de fapt avută în vedere de Ministerul Finanțelor Publice, la emiterea deciziei prin care a fost respinsă cererea recurentei, de suspendare a executării procesului-verbal de control nr. 5240 din 19 august 2004. De asemenea, instanța de fond a constatat corect legalitatea acestei decizii față de dispozițiile art. 183 din O.G. nr. 92/2003, republicată, care prevăd posibilitatea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației, dacă au fost sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor de săvârșire a unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției.

Considerentele hotărârii atacate corespund soluției de respingere a acțiunii și contradicțiile arătate în cererea de recurs reprezintă, în realitate, erori materiale care nu determină casarea sau modificarea hotărârii. Instanța de fond a interpretat și a aplicat corect și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, constatând că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unor cazuri bine justificate, iminența producerii unei pagube, în condițiile în care nu a fost începută executarea silită asupra sumelor stabilite prin procesul-verbal de control. Susținerile din recurs, cu privire la incidența prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui certificat de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vor fi respinse ca nefondate.

Recurenta-reclamantă nu a administrat nici o probă din care să rezulte existența unui dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției în cauză. În atare situație, instanța de fond a apreciat corect că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că nu se impune suplimentarea probei cu înscrisuri. Adresa nr. 260855 din 23 noiembrie 2005, a Direcției Generale de Poliție a municipiului București, depusă ca act nou în recurs, nu constituie o asemenea dovadă, pentru că se referă la dosarul penal nr. 70396/2003, și nu la dosarul penal nr. 34/P/2004, până la soluționarea căruia s-a suspendat procedura administrativă de soluționare a contestației prin decizia atacată în cauză.

Față de considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.Y. SRL București împotriva sentinței civile nr. 535 din 28 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.