ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta U.G.I.R. - 1903 a solicitat în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București - Direcția de Control Fiscal - Serviciul Control Fiscal 2, suspendarea aplicării dispozițiilor procesului-verbal nr. 43963/2004, precum și suspendarea executării silite pornite prin comunicarea din data de 24 august 2004, a somației emise în baza titlului executoriu: proces-verbal.

În motivarea acțiunii, reclamanta a reținut că prin procesul-verbal de mai sus a fost obligată la plata sumei de 7.130.880.705 lei, reprezentând impozit pe profit T.V.A., majorări și penalități de întârziere, în condițiile în care în conturile uniunii se aflau sume infime care pot fi poprite, iar veniturile lunare nu pot acoperi creanța fiscală a Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1701 din 13 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990. De asemenea, a reținut că nici cererea de suspendare a executării silite nu este întemeiată, actul administrativ vorbind doar de suspendarea actului administrativ atacat, și nu de suspendare a executării silite.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, U.G.I.R. - 1903. Recurenta a susținut în esență că: - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că în considerente, instanța reține că reclamanta U.G.I.R. - 1903 ar fi motivat că în conturile sale se regăsesc sume infime care pot fi poprite, însă „veniturile lunare pot acoperi creanța”; - hotărârea atacată a fost dată atât cu încălcarea, cât și cu aplicarea greșită a legii, prin interpretarea vădit eronată a condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ atacat. Recursul este nefondat. Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, „în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

Suspendarea nu se poate acorda, decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente. Motivele suspendării trebuie să apară de la prima vedere, ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat. Pe de altă parte, prin măsura suspendării trebuie să se prevină producerea unei pagube iminente. În sfârșit, o altă condiție a suspendării este aceea că reclamantul să fi introdus în același timp sau în prealabil, o acțiune principală privind anularea actului administrativ. În cauză, însă, reclamantul nu a făcut dovada producerii unei pagube iminente, aducând numai considerații de ordin teoretic, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de U.G.I.R. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.G.I.R. împotriva sentinței civile nr. 1701 din 13 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2005.