ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1701/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43 din 5 martie 2004, Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tortură prevăzută de art. 267 alin. (1) și (2) C. pen.

Conform art. 267

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la un an închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a respins cererea părții vătămate T.A. de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale și morale, prejudiciul fiind acoperit.

Inculpatul a fost obligat la 5.394.222 lei cheltuieli de spitalizare către I.F.C.F. ORL Prof. Dr. Dorin Hocirta și la 856.369 lei cu același titlu către Spitalul județean Buzău.

Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 11 iulie 2000, inculpatul, agent șef adjunct la Postul de Poliție C.A. Rosetii, a luat la sediul instituției pe partea vătămată T.A. pentru a-l audia, l-a încătușat de piciorul biroului, l-a înjurat și agresat, provocându-i leziuni de violență ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale, în timpul acestor audieri neluându-se nici o declarație scrisă, aceasta fiind luată abia la data de 19 iulie 2000 de inculpat, când a încercat o împăcare în schimbul unei sume de bani.

S-a mai reținut că la plecarea din clădirea poliției, partea vătămată s-a plâns mai multor persoane (L.D., Z.F., S.D., C.E.) cărora le-a relatat faptul că a fost bătut de inculpat, spunându-le că se simte rău, în aceeași noapte, în locuința lui S.D., partea vătămată încercând să se sinucidă prin ingerarea de diluant, fiind transportată de urgență la Spitalul județean Buzău, unde a rămas internată timp de 2 zile și apoi transferată la secția O.R.L. Buzău.

Prezentându-se la medicul legist, acesta a constatat că leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 22-24 zile îngrijire, că ele nu au produs infirmate, concluzionând la data la 19 septembrie 2001, în raport de noile documente medicale prezentate, că hipoacuzia de transmisie medie pe care partea vătămată a prezentat-o, s-a produs cel mai probabil urmare unei afecțiuni patologice netratate.

S-a apreciat însă de către instanța de fond că încadrarea juridică a faptei nu este cea dată în rechizitoriu, respectiv art. 250 alin. (1) și (2) și art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv purtarea abuzivă și vătămare corporală ci, aceea de tortură prevăzută de art. 267 alin. (2) C. pen.

Motivându-și această opinie, judecătorul fondului a concluzionat că intensitatea suferințelor este elementul care inițiază cele două infracțiuni, respectiv tortură și cercetare abuzivă, impunându-se schimbarea încadrării juridice deoarece, suferințele produse părții vătămate de către agentul de poliție D.C., pentru a obține de la acesta mărturisirea unor fapte penale, au fost deosebit de puternice, fapt ce rezultă din actele medico-legale cât și din relatările părții vătămate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că cererea părții vătămate este întemeiată numai în parte, ținându-se cont de faptul că, inculpatul a achitat acesteia atât în timpul urmăririi penale cât și al judecății, suma totală de 35.000.000 lei, acoperindu-se astfel în totalitate prejudiciile morale și materiale suferite de partea vătămată, fapt în raport de care s-a apreciat că celelalte pretenții sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul și partea vătămată criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul parchetului, s-a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susținându-se că, greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, ajungându-se astfel la o pedeapsă care nu este proporțională cu gravitatea faptei.

Partea vătămată a criticat hotărârea atât în latură penală cât și civilă, arătându-se nemulțumită de pedeapsa aplicată inculpatului, considerată prea blândă față de suferințele îndurate, iar în latură civilă, susținând că nu s-a realizat acoperirea integrală a prejudiciului așa cum în mod greșit a concluzionat judecătorul fondului.

Suma totală apreciată de partea vătămată fiind de 130.000.000 lei, din care, recunoaște că a primit suma de 35.000.000 lei.

În apelul său, inculpatul a criticat aceeași hotărâre sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice, în infracțiunea de tortură, susținând că din probele administrate nu rezultă nici măcar infracțiunea de cercetare abuzivă.

Apelantul inculpat a precizat că nu și-a făcut decât datoria, nu a exercitat violențe asupra părții vătămate și nici nu l-a pus pe acesta în situații umilitoare.

Remiterea sumei de 35.000.000 lei a fost făcută pentru a scăpa de șicanele la care-l supunea de mai mult timp partea vătămată și nu pentru că și-ar fi recunoscut vinovăția, tot inculpatul precizând că nu se face vinovat și rezultă din probele administrate că partea vătămată a venit singură la postul de poliție, cercetarea acesteia fiind legală atâta timp cât exista un dosar de cercetare penală cu autori necunoscuți pentru furtul unor animale, împrejurări care infirmă toate susținerile părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 238 din 30 mai 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea vătămată T.A.  împotriva sentinței penale nr. 43 din 5 martie 2004 pronunțată de secția penală a Tribunalului Buzău.

A desființat în parte sentința, atât în latură penală cât și civilă.

A înlăturat de la încadrarea juridică a faptei, dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen. și a aplicat inculpatului

D.C., pedeapsa de 3 ani închisoare.

A admis în parte acțiunea civilă.

A obligat inculpatul la 5.000.000 lei daune materiale și 25.000.000 lei daune morale către apelantul, parte vătămată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C., cu obligarea acestuia la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut următoarele:

În seara zilei de 12 iulie 2000 inculpatul, agent șef adjunct la Postul de Poliție C.A. Rosetii, jud. Buzău a luat la sediul instituției pe T.A., persoană lipsită de familie care, îl ajuta în gospodărie pe martorul S.D., martor care îl informase pe inculpat despre faptul că, partea vătămată ar putea să cunoască amănunte și să fie implicat într-un furt de animale.

Probabil, dorind să determine pe partea vătămată să recunoască comiterea unor fapte penale, inculpatul l-a încătușat de piciorul biroului, prinzându-l cu o mână de acesta și a început să-i pună întrebări, manifestându-se violent.

Acest fapt a fost observat de martorii S.D., T.M. și B.M., care au văzut personal faptul că partea vătămată se afla la sediul poliției, împreună cu inculpatul care-l lovea cu un baston de cauciuc, îl înjura și-i cererea să recunoască fapte penale de furt cu autor necunoscut de pe raza localității, victima fiind încătușată, având o poziție aplecat spre podea.

Șeful de post, S.C. chemat de inculpat i-a ordonat acestuia să-l descătușeze pe partea vătămată, fapt constatat și de martori, însă audierile acestuia au continuat până, în jurul orelor 22,00 când, la solicitarea aceluiași șef de post, partea vătămată a primit din partea inculpatului permisiunea să plece cu condiția să revină a doua zi.

Martorul S.D. a relatat la urmărirea penală că după audiere, partea vătămată s-a plâns că a fost lovit, de asemenea, s-a plâns că are dureri în zona urechii, același martor relatând că a văzut personal faptul că după incident partea vătămată prezenta pe spate urme de lovituri, „dungi”, care ar fi putut fi provocate de urme de lovituri de baston.

Pentru stabilirea cu exactitate a consecințelor agresiunii la care partea vătămată a fost supusă de către inculpat, au fost avute în vedere certificatul medico-legal nr. 1295 din 20 iulie 2000 aflat la dosar urmărire penală, care concluzionează asupra loviturilor pe care partea vătămată le-a prezentat imediat după incident, stabilind că acestea au necesitat un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale, dar și rapoartele de expertiză medico-legale efectuate de S.M.L. Buzău și raportul medico-legal întocmit tot de S.M.L. Buzău, acte medico-legale, din care rezultă că, există un dubiu cu privire la realitatea diagnosticului prezentat de partea vătămată după incident și în special de natura acestor leziuni, localizate la nivelul urechii stângi.

În această situație, prin încheierea de la 27 septembrie 2004, Curtea a dispus completarea probatoriilor, în sensul efectuării unei noi expertize medico-legale, de data aceasta efectuată la nivelul I.M.L. Mina Minovici București, care să stabilească pe baza actelor medico-legale cauzele leziunilor constatate la partea vătămată după incident și descrise în actele medicale aflate la dosarul cauzei, posibilitățile de producere, data producerii acestora, precum și dacă, în urma existenței unei astfel de leziuni persoana în cauză își mai putea desfășura activitatea în mod normal, o anumită perioadă de timp sau ar fi necesitat intervenție și tratament medical.

I.N.M.L. Mina Minovici a întocmit lucrarea solicitată având nr. A5/11291/2004 din 28 aprilie 2005, concluzionând că leziunea constatată s-a putut produce prin lovirea regiunii auriculare stângi, cu corp dur, posibil la data de 12 iulie 2000, necesitând 12-14 zile îngrijiri medicale, precizându-se totodată, că acest tip de leziune nu l-a împiedicat pe partea vătămată să-și desfășoare activitatea în mod normal, precizându-se că, leziunea respectivă nu a determinat producerea unei infirmități post-traumatice.

Curtea reține că, ceea ce confirmă concluziile acestui raport medico-legal este faptul că inculpatul a exercitat actele de violență reclamate de partea vătămată și confirmate de martori.

Martorii au putut observa atât poziția umilitoare în care se afla încătușată partea vătămată și au constatat cum inculpatul țipa la acesta și-l lovea în special în zona capului, doar intervenția șefului de post determinându-l pe inculpat să abandoneze acest comportament violent și în final, să permită părții vătămate să meargă la domiciliul martorului unde ajuta în gospodărie, însă cu promisiunea fermă a acestuia și sub amenințarea că a doua zi „interogatoriul” va fi reluat, fiind evident că acest comportament și presiunile fizice și psihice la care a fost supus, au determinat partea vătămată ca în aceeași noapte să încerce să se sinucidă, motiv pentru care a și fost transportat la spital, fiind salvat de medici.

La problema invocată în apărarea sa, de apelantul-inculpat a jurisprudenței C.E.D.O. în materia infracțiunii de tortură, susținând că, această instanță a statuat prin hotărârile pronunțate, faptul că, suferințele provocate prin actele denunțate, trebuie să atingă un nivel specific implicat de noțiunea de tortură, instanța de apel reține că în legislația noastră penală, acest nivel specific se reflectă în sintagma durere sau suferință puternică fizică ori psihică, revenind instanțelor de judecată să aprecieze dacă în cazurile deduse judecății, este atins nivelul specific implicat de noțiunea de tortură.

Că raportându-ne la persoana părții vătămate și la consecințele deosebit de grave pe care le-au avut asupra sa violențele fizice și psihice concrete exercitate de inculpatul care încerca să determine partea vătămată să mărturisească comiterea unor infracțiuni, Curtea consideră că, tribunalul a apreciat în mod corect faptul că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tortură.

Cu privire la individualizarea pedepsei, în raport de gravitatea acestei infracțiuni, care rezultă inclusiv din limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, dar și din consecințele concrete pe care le-a produs părții vătămate, Curtea consideră că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului nu este oportună, deoarece conduce inevitabil la aplicarea unei pedepse mult prea reduse, care nu mai constituie o ripostă adecvată raportat la caracteristicile concrete ale faptei.

S-a reținut că nici comportamentul inculpatului nu justifica de altfel reținerea acestor circumstanțe, la dosarul cauzei existând probe care atestă faptul că pe parcursul procesului penal a încercat să influențeze partea vătămată în sensul de a o determina să-și retragă plângerea, de asemenea s-a situat în permanență pe o poziție de negare a gravității faptei, încercând să convingă instanțele că nu și-a făcut decât datoria, încercând să rezolve cauze penale pe care le avea în lucru, aducerea la secție a părții vătămate fiind doar urmarea dispoziției pe care o primise de la șeful postului de poliție.

Referitor la latura civilă a cauzei, criticile părții vătămate s-au apreciat, de asemenea, fondate în mare parte, astfel:

Pe parcursul procesului penal, acesta a solicitat obligarea inculpatului la 110.000.000 lei daune materiale și morale, precizând că a primit din această sumă doar 35.000.000 lei de la inculpat.

Prima instanță a considerat că acest cuantum este acoperitor pentru prejudiciul material și moral al părții vătămate, motiv pentru care a respins celelalte solicitări.

În ceea ce privește daunele materiale, Curtea consideră că acest prejudiciu ar putea fi acoperit în totalitate dacă inculpatul ar mai fi obligat la plata sumei de 5.000.000 lei cu acest titlu, iar referitor la daunele morale, acestea se impun a fi majorate având în vedere suferințele resimțite de partea vătămată în urma agresiunilor psihice și fizice suferite, cu suma de 25.000.000 lei.

S-a apreciat că aceste reparații constituie o acoperire integrală a prejudiciului suferit de partea vătămată, care nu trebuia să încerce o îmbogățite fără just temei, cu atât mai mult cu cât, însăși sentința de condamnare ca și prezenta decizie constituie o reparare a prejudiciului moral, deoarece, în acest fel, s-a realizat și o creștere a responsabilității organelor statului față de cetățeanul obișnuit.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul și partea vătămată.

Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de tortură iar în subsidiar, trimiterea cauzei la instanța de fond sau apel pentru rejudecare.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata integrală a despăgubirilor solicitate la celelalte două instanțe.

Examinând cauza în raport de criticile făcute analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 12 și 10 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursurile sunt nefondate.

Se constată că instanța de apel apreciind necesitatea completării probelor, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, după care evaluând în concordanță cu dispozițiile art. 62 și următoarele C. proc. pen., tot probatoriul administrat în cauză a stabilit corect situația de fapt iar soluția adoptată este cea pe care materialul probator o susține.

Critica inculpatului ce vizează lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii este nefondată.

Este cert faptul că fiind informat de către martorul S.D. că partea vătămată ar putea să cunoască amănunte și să fie implicat într-un furt de animale, inculpatul a chemat-o la sediul poliției pe partea vătămată, a încătușat-o de piciorul biroului în poziția pe vine și cât timp i s-au pus întrebări a lovit-o cu bastonul de cauciuc, a înjurat-o, a amenințat-o cu moartea și i-a cerut să recunoască fapte penale de furt de pe raza localității.

Tot la fel de cert este și faptul că la cererea șefului de post inculpatul a descătușat partea vătămată și i-a permis acesteia să plece acasă cu condiția să revină a doua zi.

Raportul de expertiză medico-legală efectuat la nivelul I.M.L. Mina Minovici București care concluzionează că leziunea constatată, hipoacuzie, s-a putut produce prin lovirea regiuni articulare stângi, cu corp dur, posibil la data de 12 iulie 2000, aspect ce confirmă împrejurarea rezultată și din declarațiile părții vătămate dar și din declarațiile martorilor că partea vătămată, după audiere s-a plâns că a fost lovită, că are dureri în zona urechii.

De necontestat este și faptul că în aceeași noapte, partea vătămată a încercat să se sinucidă prin ingerare de diluante, fiind salvat la intervenția medicilor.

Cum, toate aceste aspecte de fapt demonstrează cu evidență vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tortură, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective cât și al celei subiective. Intenția directă este realizată prin obligarea părții vătămate de a recunoaște fapte pe care nu le-a săvârșit iar sub aspectul elementului material, fapta, care include orice activitate prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferință psihică, în condițiile concrete și raportate la persoana parte vătămată se circumscrie infracțiunii de tortură.

Suferințele fizice și psihice produse de către inculpat părții vătămate, pentru a obține de la aceasta mărturisirea unor fapte penale, au fost atât de puternice încât l-a determinat a încerca să se sinucidă.

Cel de-al doilea motiv de recurs prin care s-a solicitat casarea cu trimitere este nefondat, instanța pe larg și cu trimitere la probele administrate în cursul procesului penal, au argumentat soluțiile adoptate astfel că reluarea acestora apare superfluă atâta vreme cât inculpatul nu relevă împrejurări noi neanalizate de instanțe care să justifice soluția propusă de recurentul inculpat.

Recursul formulat de partea vătămată nu este fondat, dat fiind că pe lângă suma acordată părții vătămate pe parcursul urmăririi penale de 35.000.000 lei, în apel i s-a mai acordat încă 5.000.000 lei daune materiale și 25.000.000 lei daune morale, astfel încât se apreciază că sumele la care a fost obligat inculpatul constituie o acoperire integrală a prejudiciului suferit de partea vătămată, care nu trebuie să încerce o îmbogățire fără just temei.

Cum alte motive care analizate din oficiu și care să conducă la casarea hotărârii nu sunt, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul D.C. și partea vătămată T.A. împotriva deciziei penale nr. 238 din 30 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, iar recurenta parte vătămată va fi obligată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul D.C. și partea vătămată T.A. împotriva deciziei penale nr. 238 din 30 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare și pe recurenta parte vătămată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2006.