ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3868/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin sentința

civilă nr. 550/ E pronunțată la 14 iunie 2004 a respins excepția autorității de

lucru judecat a sentinței civile nr. 45/ E din 14 ianuarie 2004 invocată de

pârâta SC F. SA a admis acțiunea R.A.J.A.C. și a obligat pârâta la plata sumei

de 2.851.989.484 lei, reprezentând penalități de întârziere în plata facturilor

reprezentând costul serviciilor prestate și a sumei de 69.220.774 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

hotărârii de mai sus, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1 pronunțată

la 10 ianuarie 2005 de către secția comercială a Curții de Apel Iași.

Instanța de apel a înlăturat

susținerea apelantei pârâte constând în aceea că, potrivit O.G.R. nr. 8/2003,

beneficiază de acordarea unor facilități, constând în eșalonarea la plată pe o

perioadă de 3-5 ani a datoriei principale și scutirea de plata penalităților de

întârziere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate constând în greșita

aplicare a actului normativ susmenționat, constând în ignorarea facilităților

acordate prin eșalonarea datoriei și scutirea de plată a penalităților de

întârziere.

Critica este neîntemeiată.

Litigiul are ca obiect plata

penalităților de întârziere datorate de pârâtă în urma achitării cu întârziere

a facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă.

Conform art. 14 din O.U.G.R. nr. 8/2003,

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a

unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital

majoritar de stat, prin aliniatul 1 al art. 14 se dispune „creanțele

furnizorilor de utilități reprezentând contravaloarea facturilor, inclusiv

majorările de tarif, datorate și neachitate până la data de 30 noiembrie 2002

de către societățile comerciale care se privatizează, se convertesc total sau

parțial în acțiuni, iar majorările de întârziere și penalitățile de întârziere

aferente, calculate și neachitate furnizorilor de utilități se anulează”.

Prin aliniatul 7 al art. 14 din actul

normativ menționat se dispune ca „societățile comerciale aflate în procedura de

privatizare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

precum și cele care se privatizează și care beneficiază de prevederile

aliniatului 1 se stabilesc prin H.G.”.

Privatizarea pârâtei a început la

data de 25 septembrie 2003, când A.P.A.P.S. a transferat dreptul său de

proprietate asupra acțiunilor deținute la pârâtă, către M.

Legat de data transferului dreptului

de proprietate se justifică și neincluderea pârâtei în lista aprobată prin H.G.R.

nr. 241 din 4 martie 2003.

O.U.G.R. nr. 8/2003 a fost

modificată prin Legea nr. 569 din 22 decembrie 2003, care introducea un nou

aliniat al art. 4 al ordonanței, prin care se stabilea că societățile care nu

beneficiază de facilitățile prevăzute în aliniatul 1 al textului vor putea

pretinde de la furnizorii de utilități scutirea de plata penalităților de

întârziere, pe baza unei solicitări a instituției publice implicate (A.P.A.P.S.)

formulată în termen de 30 zile de la data transferului dreptului de proprietate

asupra acțiunilor societăților comerciale.

La dosar nu există decât dovada

acestei intervenții făcută la 29 martie 2004, iar cea recunoscută de reclamantă

este de 19 ianuarie 2004, ambele marcând o depășire a termenului fixat de actul

normativ mai sus enunțat.

Art. 38 din O.G.R. nr. 26 din 24

martie 2004 nu are aplicare în speță, pentru că o lege nu poate fi modificată

printr-o ordonanță de urgență, pentru că acest act normativ nu poate

retroactiva conform art. 15 alin. (2) din Constituția României și pentru că,

vorbind de încheierea convențiilor de eșalonare, se deduce că se referă numai

la datoriile principale, nu și la cele care fac obiectul acestui litigiu.

H.G.R. nr. 1249 din 24 octombrie

2003, invocată de pârâtă, referindu-se și ea numai la creanțele ce se

convertesc în acțiuni, nu poate fi extinsă și la penalitățile de întârziere.

Pentru considerentele expuse,

recursul pârâtei este nefondat urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC F. SA Iași, împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2005 a Curții de Apel

Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2005.