ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3868/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 550/ E pronunțată la 14 iunie 2004 a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 45/ E din 14 ianuarie 2004 invocată de pârâta SC F. SA a admis acțiunea R.A.J.A.C. și a obligat pârâta la plata sumei de 2.851.989.484 lei, reprezentând penalități de întârziere în plata facturilor reprezentând costul serviciilor prestate și a sumei de 69.220.774 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1 pronunțată la 10 ianuarie 2005 de către secția comercială a Curții de Apel Iași. Instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei pârâte constând în aceea că, potrivit O.G.R.

nr. 8/2003, beneficiază de acordarea unor facilități, constând în eșalonarea la plată pe o perioadă de 3-5 ani a datoriei principale și scutirea de plata penalităților de întârziere. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate constând în greșita aplicare a actului normativ susmenționat, constând în ignorarea facilităților acordate prin eșalonarea datoriei și scutirea de plată a penalităților de întârziere. Critica este neîntemeiată. Litigiul are ca obiect plata penalităților de întârziere datorate de pârâtă în urma achitării cu întârziere a facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă. Conform art. 14 din O.U.G.R.

nr. 8/2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, prin aliniatul 1 al art. 14 se dispune „creanțele furnizorilor de utilități reprezentând contravaloarea facturilor, inclusiv majorările de tarif, datorate și neachitate până la data de 30 noiembrie 2002 de către societățile comerciale care se privatizează, se convertesc total sau parțial în acțiuni, iar majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente, calculate și neachitate furnizorilor de utilități se anulează”. Prin aliniatul 7 al art. 14 din actul normativ menționat se dispune ca „societățile comerciale aflate în procedura de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și cele care se privatizează și care beneficiază de prevederile aliniatului 1 se stabilesc prin H.G.”.

Privatizarea pârâtei a început la data de 25 septembrie 2003, când A.P.A.P.S. a transferat dreptul său de proprietate asupra acțiunilor deținute la pârâtă, către M. Legat de data transferului dreptului de proprietate se justifică și neincluderea pârâtei în lista aprobată prin H.G.R. nr. 241 din 4 martie 2003. O.U.G.R. nr. 8/2003 a fost modificată prin Legea nr. 569 din 22 decembrie 2003, care introducea un nou aliniat al art. 4 al ordonanței, prin care se stabilea că societățile care nu beneficiază de facilitățile prevăzute în aliniatul 1 al textului vor putea pretinde de la furnizorii de utilități scutirea de plata penalităților de întârziere, pe baza unei solicitări a instituției publice implicate (A.P.A.P.S.) formulată în termen de 30 zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor societăților comerciale.

La dosar nu există decât dovada acestei intervenții făcută la 29 martie 2004, iar cea recunoscută de reclamantă este de 19 ianuarie 2004, ambele marcând o depășire a termenului fixat de actul normativ mai sus enunțat. Art. 38 din O.G.R. nr. 26 din 24 martie 2004 nu are aplicare în speță, pentru că o lege nu poate fi modificată printr-o ordonanță de urgență, pentru că acest act normativ nu poate retroactiva conform art. 15 alin. (2) din Constituția României și pentru că, vorbind de încheierea convențiilor de eșalonare, se deduce că se referă numai la datoriile principale, nu și la cele care fac obiectul acestui litigiu. H.G.R. nr. 1249 din 24 octombrie 2003, invocată de pârâtă, referindu-se și ea numai la creanțele ce se convertesc în acțiuni, nu poate fi extinsă și la penalitățile de întârziere.

Pentru considerentele expuse, recursul pârâtei este nefondat urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA Iași, împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.