ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5189/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472/ E din

3 mai 2004, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

I.T.C. Iași, împotriva pârâtei C.N. C.F.R. SA București, regionala C.F. Iași,

pe care a obligat-o la plata sumei de 78.781.003 lei cu titlu de penalități de

întârziere aferente sumei de 321.657.748 lei, reprezentând cota procentuală

prevăzută de Legea nr. 10/1995, achitată și a respins, ca prematură cererea

formulată în ce privește obligarea la plata diferenței de 1.341.976.332 lei cu

titlu de penalități de întârziere de 0,15 % aferente sumei de 1.420.757.335 lei,

reprezentând cota procentuală, nefiind întrunite condițiile legii, nefiind încă

scadentă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 518 din 13 decembrie 2004,

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ a admis

apelul și a schimbat sentința instanței de fond în sensul că a admis în

totalitate acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1.420.757.335 lei, cu

titlu de penalități de întârziere și la cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că eronat a procedat instanța de fond la admiterea excepției

de prematuritate a acțiunii reclamantei, ce viza plata penalităților de

întârziere pentru debitul reprezentând lucrările pentru care se aplică cota de

0,7 % prevăzută de Legea nr. 10/1995, din moment ce la data pronunțării

sentinței de fond aceste obligații erau deja scadente, astfel cum rezultă din

tabelul cu situația lucrărilor aflate în urmărirea I.T.C. a Județului Iași,

întocmit de însăși intimata debitoare și înregistrat la 21 noiembrie 2003.

Faptul că intimata nu a trecut și la

decontarea la scadență a acestor cote, determinând creditoarea la promovarea

somației de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. 10166/2003 al Tribunalului

Iași și respectiv la executarea silită a intimatei, nu o poate exonera pe

aceasta din urmă de plata penalităților de întârziere de 0,15 % pe zi

întârziere, prevăzute de art. 40 alin. (3) din Legea nr. 10/1995, pe motiv că

nu ar fi fost încă efectuată plata lucrărilor, din moment ce la dosar nu a fost

probat momentul plății efective a lucrărilor, existând doar recunoașterea

intimatei privind datorarea cotei de 0,7 %, ceea ce creează prezumția că

lucrările pentru care aceasta a fost calculată, fuseseră achitate la data

scadenței prevăzute în tabelul sus-menționat.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs pârâta pe care l-a motivat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ. și a invocat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.

40 din Legea nr. 10/1995 modificată, care prevede că virarea sumelor datorate

în baza acesteia se face concomitent cu plata lucrărilor sub sancțiunea plății

de penalități. Ori, în speță, această situație nu se regăsește, potrivit

probelor plata cotei de 0,7 % fiind efectuată în avans în executarea Ordonanței

nr. 1127 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Iași fără a exista o obligație

la plată scadentă, ceea ce demonstrează nelegalitatea acesteia, acțiunea fiind

deci prematur introdusă.

Recursul este nefondat.

Recurenta susține încălcarea art. 40

din Legea nr. 10/1995, modificată, invocând că textul de lege nu era incident

în speță față de probele cauzei, ori instanța de apel a avut în vedere chiar

recunoașterea făcută de recurenta pârâtă cu ocazia soluționării somației de

plată când aceasta a confirmat că datorează cota de 0,7 %, confirmând deci și

plata facturilor la care s-a calculat cota de 0,7 %, tocmai această împrejurare

formând convingerea instanței în privința legalității obligării la penalități

de întârziere.

Deci, cota de 0,7 % aferentă acestei

sume, în accepțiunea art. 40 din Legea nr. 10/1995 modificată, nu a fost

plătită în avans, instanța de apel aplicând corespunzător legea, încât motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Un alt motiv de recurs este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a se arăta care

sunt probele administrate și hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii pe care

instanța nu le-a analizat, documentele contabile depuse direct în recurs

nefiind concludente sub aspectul identității facturilor asupra cărora s-a

calculat cota de 0,7 % ca să conducă la schimbarea hotărârii, încât nici acest

motiv nu este fondat.

Cât privește susținerea că Ordonanța

nr. 1127 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Iași este nelegală, determinând

o plată în avans, analiza acesteia excede atribuțiilor controlului judiciar al

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.

C.F.R. SA, sucursala regională C.F. Iași, împotriva deciziei nr. 518 din 13

decembrie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.