ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5189/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 472/ E din 3 mai 2004, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.T.C. Iași, împotriva pârâtei C.N. C.F.R. SA București, regionala C.F. Iași, pe care a obligat-o la plata sumei de 78.781.003 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de 321.657.748 lei, reprezentând cota procentuală prevăzută de Legea nr. 10/1995, achitată și a respins, ca prematură cererea formulată în ce privește obligarea la plata diferenței de 1.341.976.332 lei cu titlu de penalități de întârziere de 0,15 % aferente sumei de 1.420.757.335 lei, reprezentând cota procentuală, nefiind întrunite condițiile legii, nefiind încă scadentă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 518 din 13 decembrie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul și a schimbat sentința instanței de fond în sensul că a admis în totalitate acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1.420.757.335 lei, cu titlu de penalități de întârziere și la cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că eronat a procedat instanța de fond la admiterea excepției de prematuritate a acțiunii reclamantei, ce viza plata penalităților de întârziere pentru debitul reprezentând lucrările pentru care se aplică cota de 0,7 % prevăzută de Legea nr. 10/1995, din moment ce la data pronunțării sentinței de fond aceste obligații erau deja scadente, astfel cum rezultă din tabelul cu situația lucrărilor aflate în urmărirea I.T.C.

a Județului Iași, întocmit de însăși intimata debitoare și înregistrat la 21 noiembrie 2003. Faptul că intimata nu a trecut și la decontarea la scadență a acestor cote, determinând creditoarea la promovarea somației de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. 10166/2003 al Tribunalului Iași și respectiv la executarea silită a intimatei, nu o poate exonera pe aceasta din urmă de plata penalităților de întârziere de 0,15 % pe zi întârziere, prevăzute de art. 40 alin. (3) din Legea nr. 10/1995, pe motiv că nu ar fi fost încă efectuată plata lucrărilor, din moment ce la dosar nu a fost probat momentul plății efective a lucrărilor, existând doar recunoașterea intimatei privind datorarea cotei de 0,7 %, ceea ce creează prezumția că lucrările pentru care aceasta a fost calculată, fuseseră achitate la data scadenței prevăzute în tabelul sus-menționat.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta pe care l-a motivat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a invocat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 40 din Legea nr. 10/1995 modificată, care prevede că virarea sumelor datorate în baza acesteia se face concomitent cu plata lucrărilor sub sancțiunea plății de penalități. Ori, în speță, această situație nu se regăsește, potrivit probelor plata cotei de 0,7 % fiind efectuată în avans în executarea Ordonanței nr. 1127 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Iași fără a exista o obligație la plată scadentă, ceea ce demonstrează nelegalitatea acesteia, acțiunea fiind deci prematur introdusă. Recursul este nefondat.

Recurenta susține încălcarea art. 40 din Legea nr. 10/1995, modificată, invocând că textul de lege nu era incident în speță față de probele cauzei, ori instanța de apel a avut în vedere chiar recunoașterea făcută de recurenta pârâtă cu ocazia soluționării somației de plată când aceasta a confirmat că datorează cota de 0,7 %, confirmând deci și plata facturilor la care s-a calculat cota de 0,7 %, tocmai această împrejurare formând convingerea instanței în privința legalității obligării la penalități de întârziere. Deci, cota de 0,7 % aferentă acestei sume, în accepțiunea art. 40 din Legea nr. 10/1995 modificată, nu a fost plătită în avans, instanța de apel aplicând corespunzător legea, încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondat. Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a se arăta care sunt probele administrate și hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii pe care instanța nu le-a analizat, documentele contabile depuse direct în recurs nefiind concludente sub aspectul identității facturilor asupra cărora s-a calculat cota de 0,7 % ca să conducă la schimbarea hotărârii, încât nici acest motiv nu este fondat. Cât privește susținerea că Ordonanța nr. 1127 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Iași este nelegală, determinând o plată în avans, analiza acesteia excede atribuțiilor controlului judiciar al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N. C.F.R. SA, sucursala regională C.F. Iași, împotriva deciziei nr. 518 din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.