ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7042/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7042/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Pe rol având de soluționat apelurile declarate de inculpații Ț.M., P.M. și P.S. împotriva sentinței penale nr. 1265 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II–a penală, Curtea de Apel București, prin încheierea din 15 noiembrie 2005 (dosar nr. 3560/2005), a respins, ca nefondate, cererile de încetare de drept a măsurii arestării preventive formulate de inculpații sus-menționați și a menținut starea de arest a cestora. Împotriva încheierii a formulat recurs inculpatul Ț.M. care critică încheierea pentru nelegalitate, întrucât măsura arestării preventive a încetat de drept solicitând punerea sa în libertate de îndată.
Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Inculpatul Ț.M. a fost condamnat de Tribunalul București, secția a II–a penală, prin sentința penală nr. 1265 din 26 septembrie 2005, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 la 10 ani închisoare și pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, la 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. Prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că inculpatul Ț.M. a fost surprins în flagrant comercializând și deținând la domiciliu droguri de mare risc. Prin aceeași sentință, instanța a menținut măsura arestării preventive în temeiul art. 350 C. proc.
pen. Susținerea inculpatului că măsura arestării preventive a încetat de drept nu se justifică, întrucât ultima verificare a legalității detenției s-a făcut prin încheierea din 8 septembrie 2005, măsura fiind menținută apoi prin sentința penală nr. 1265 din 25 septembrie 2005. Pe fond, menținerea măsurii arestării preventive este legală și temeinică fiind suficiente date care în mod rezonabil creează convingerea că inculpatul a săvârșit fapte cu încărcătură socială periculoasă, lăsarea sa în libertate creând pericol concret pentru ordinea publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.M. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 3560/2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.