ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4299/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4299/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel București în dosarul nr. 29778/3/2009 s-a dispus, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.D.A.

Pentru a pronunța această soluție, în privința arestării

preventive, Curtea de Apel București – în calitate de instanță de apel

investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat – a reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr. 930 din 21 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, inculpatul C.D.A. a fost condamnat, în

condițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare pentru infracțiuni de deținere și trafic de droguri de mare risc, în

regim de detenție.

S-a apreciat, în raport de probele administrate în cauză,

de faptul că împotriva inculpatului s-a pronunțat o soluție de condamnare care

nu este definitivă, că și la acest moment se mențin temeiurile care au

determinat luarea măsurii preventive.

În termen legal, împotriva soluției de menținere a stării

de arest a inculpatului a declarat recurs inculpat.

În esență, s-a susținut că nu mai subzistă temeiurile

inițiale pentru care s-a dispus menținerea arestării preventive și că nu s-a

acordat eficiență unor împrejurări, cum ar fi, lipsa antecedentelor penale și

colaborarea cu organele de urmărire penală, în sensul formulării unui denunț.

Examinând soluția atacată, în raport de aceste critici, de

dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pentru considerațiunile ce

urmează, se constată că recursul este nefondat.

Acordând considerația necesară prezumției de nevinovăție

dar și jurisprudenței europene, comiterea unor infracțiuni pentru care s-a

pronunțat chiar și o soluție de condamnare nedefinitivă poate constitui o

condiție

sine qua non

pentru validitatea continuării privării de

libertate.

În speță, recurentul inculpat a comis infracțiunea de

trafic de droguri și deținere de droguri de mare risc, a primit o condamnare în

primă instanță, iar existența unor date ce caracterizează pozitiv pe făptuitor

sunt de natură a fi examinate de instanțe la circumstanțierea răspunderii

penale.

Pe de altă parte, prin prisma dispozițiilor din dreptul

intern, cât și a jurisprudenței europene în această materie, nu se poate

discuta nici despre o durată excesivă a arestării preventive având în vedere că

inculpatul a fost arestat în cauză la 13 martie 2009.

Pe de altă parte, menținerea arestării preventive în cauză

se justifică în continuare prin pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru

ordinea publică. În concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din

natura și gravitatea infracțiunilor comise, dar și din aprecierea unor

împrejurări concrete de comitere a faptelor.

Astfel, inculpatul a fost arestat la 13 martie 2009 pentru

deținere de droguri de mare risc, iar la 30 martie 2009 în timp ce se afla în

arest preventiv, imediat după ce a primit vizita părinților și a unor prieteni,

asupra sa a mai fost găsită cantitatea de 0,52 gr cannabis.

Ori, în aceste condiții, caracterul rezonabil al arestării

preventive a fost corect apreciat de instanță, nu în mod abstract, ci în raport

de particularitățile cauzei, de pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru

ordinea publică, dar și de durata efectivă a arestării preventive, aspecte care

au determinat concluzia justă că sunt temeiuri care justifică în continuare

privarea de libertate.

Pentru aceleași considerente, soluția de menținere a

arestării preventive dispusă de instanța de apel se va menține – ca legală și

temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.A. împotriva încheierii din 7

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 29778/3/2009 (2722/2009) .

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 decembrie 2009.