ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1876/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 4 octombrie 2002, reclamanții F.C.D. și F.R.V. au chemat în judecată pe pârâții A.D. și D.A. pentru a fi obligați să le permită „trecerea pe calea comună de acces”. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietari ai unui teren fără ieșire la calea publică, situat în municipiul Botoșani, care se învecinează cu terenul dobândit ulterior în proprietate de pârâți. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2075 din 10 mai 1999 transformă terenul proprietatea cumpărătorilor-reclamanți în fond dominant „impunând sarcini terenului rămas în proprietatea vânzătoarei O.V., devenit fond aservit și care a fost cumpărat ulterior, grevat de aceste sarcini de către pârâți, de la același cumpărător”, astfel încât solicită „să se respecte dreptul de trecere prevăzut în contract”.

Reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul arătat la data de 10 ianuarie 2003, când au solicitat „răspunderea contractuală” a pârâților, obligație de a face prevăzute de art. 1075 C. civ., pe care aceștia au contractat-o odată cu cumpărarea fondului aservit; în consecință au solicitat obligarea pârâților „să respecte contractul” (f. 29). Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 4514 din 17 septembrie 2003 a admis acțiunea confesorie de servitute astfel cum a fost precizată ulterior stabilind dreptul de trecere pentru reclamanți, pe terenul proprietatea pârâților, astfel cum acesta este individualizat în schița anexă a raportului de expertiză (fila 63 din dosar). Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 355 din 24 februarie 2004, a admis apelul declarat de pârâții A.D.

și D.A., a schimbat în totalitate sentința iar în rejudecare, pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Contrar primei instanțe, prin reaprecierea probatoriilor administrate în fond astfel cum au fost completate cu înscrisurile noi depuse de pârâți și cercetarea la fața locului efectuată de instanța de apel, s-a reținut că reclamanții nu au dobândit prin actul de cumpărare a terenului înfundat încheiat în anul 1999 și dreptul de a exercita servitutea de trecere prin curtea imobilului proprietatea actuală a pârâților. Recursul reclamanților privind existența sarcinii servituții de trecere în actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999, ca accesoriu al fondului având un caracter perpetuu, este nefondat.

La 10 mai 1999 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2075 de Biroul Notarului Public C.A., recurenții au cumpărat de la O.V. suprafața de 600 mp, grădină, teren înfundat, lotul 2, colorat cu roșu în schițele anexă. Deși în contract se pretinde că imobilul are o cale de acces în comun pe o lățime de 2 m și acces la rețeaua de canalizare și apă, nu se specifică: a) în comun cu cine este calea de acces și b) unde este poziționată aceasta. Servitutea pretins stabilită în acel contract nu a fost înregistrată în registrul de sarcini aflat la Judecătoria Botoșani, serviciul C.F. sau în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare. Audiată în calitate de martoră în cauză, O.V.

pretinde că „reclamantul avea acces pe unde dorea, pe lângă casă și printre copaci și că urma să se înțeleagă ulterior cu fiul meu, O.R., în privința căii de acces” (fila 105 dosar fond); rezultă deci că s-a instituit doar o permisiune din partea vânzătorului, permisiune ce nu este constituită ca sarcină a imobilului. Că nu s-a stipulat nici o servitute în acest contract rezultă și din conținutul contractului de schimb și de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3746 din 2 august 2000 la același notar, în care sub aspectul contractului de schimb de terenuri între O.V., pe de o parte, și O.R. și O.A.M., pe de altă parte, în calitate de coschimbași, se arată în mod expres că cele două parcele schimbate 1854/1 și 1853/1 nu sunt grevate de sarcini.

În contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1760 din 14 iunie 2001 prin care pârâții A.D. și D.A. au cumpărat suprafața de 1380 mp teren și construcțiile aflate pe acesta, se arată în mod expres că „nu au încheiat nici un fel de convenții de înstrăinare, constituiri de drepturi, ipoteci sau alte sarcini ale acestuia. De asemenea, în perioada 2 august 2000, când recurenții au dobândit de la O.R. și O.A.M. 250 mp, și până la 14 iunie 2001, când intimații au cumpărat suprafața de 1380 mp de teren de la O.V., R. și A.M., recurenții nu au făcut dovada existenței sau înființării unei servituți convenționale care să greveze terenul cumpărat de intimații A. Pe cale separată, prin sentința civilă nr. 6537 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Botoșani, în condițiile art. 616 C. civ., s-a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților pe terenul învecinat, reprezentând drumul cel mai scurt la calea publică, proprietatea pârâtei Parohia „Sf.

Nicolae” (fila 13, dosar de recurs). Ca atare, recursul reclamanților se va respinge ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții-reclamanți vor fi obligați către intimații-pârâți, la cererea acestora, la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, dovedit cu chitanță (f. 16 din dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții F.C.D. și F.R.V. împotriva deciziei civile nr. 355 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondat. Obligă recurenții-reclamanți la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.