ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5820/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3299 din 8 decembrie 2004, Tribunalul Sibiu, secția comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.P.C. SRL în contradictor cu pârâta SC S.C.E. SRL și, în consecință, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, obligând-o la daune cominatorii de 15.000.000 lei /zi de întârziere în caz de neexecutare de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executare. În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta este proprietara imobilului din litigiu, conform C.F., iar pârâta folosește acest imobil în baza contractului de locație de gestiune încheiat la 1 august 2004 cu SC A. SA, fost proprietar pe o durată de 10 ani.

Titlul de locație al pârâtei nu este însă opozabil reclamantei el nefiind notat în C.F. și nici înregistrat la organele fiscale așa încât prevederile art. 1443-1444 C. civ., în ce privește instituirea dreptului de retenție nu sunt aplicabile. S-a mai reținut că prin sentința nr. 551/2004 a Tribunalului Sibiu s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil la cererea reclamantei dar că fiind dată pe cale de ordonanță președințială ea nu constituie autoritate de lucru judecat, ca pe rolul aceleiași instanțe se află dosarul nr. 3960/2004 între aceleași părți pentru constatarea investițiilor și instituirea unui drept de retenție, pârâta fiind obligată la daune cominatorii, conform art. 1075 C. com. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 53/ A din 11 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Critica apelantei pârâte cu privire la ignorarea existenței unei hotărâri judecătorești care i-a conferit posesia provizorie a fost înlăturată reținându-se că termenul până la care aceasta i-a fost acordată a fost atins, soluția de anulare ca netimbrată a cererii de obligare la contravaloarea investițiilor și instituirea dreptului de reteține rămânând definitivă. S-a mai reținut că la data încheierii contractului de locațiune, 1 august 2001, locatorul SC A. SA Sibiu nu mai era proprietarul imobilului, acesta fiind vândut reclamantei la licitația din 17 aprilie 2001, contractul neîndeplinind nici condiția opozabilității conform Legii nr. 7/1996. În ce privește critica aplicării daunelor cominatorii, instanța de apel a apreciat că acestea neavând caracter de despăgubire, fiind un mijloc de constrângere în executarea obligației de evacuare, nu exclud apelarea la executarea silită.

În contra acestei decizii reclamanta SC S.C.E. SRL Sibiu a declarat recurs invocând generic motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ., arătând că: - obiectul pricinii, evacuarea, neavând izvorul într-un fapt de comerț ci într-un act juridic civil, competența materială de soluționare a litigiului aparține judecătoriei iar nu tribunalului; - posesia provizorie asupra imobilului i s-a acordat până la soluționarea irevocabilă a acțiunii din dosarul nr. 3960/2004 al Tribunalului Sibiu, ori decizia dată a fost atacată cu recurs; - nu este posibilă acordarea de daune cominatorii pentru o obligație care poate fi adusă la îndeplinire prin executare silită, constituind o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul nu este fondat. 1. Este adevărat că, prin tradiție, actele juridice cu privire la imobil s-au apreciat a fi de natură civilă iar nu comercială, perimetrul jurisdicției comerciale incluzând în interpretarea ce a fost consacrată actele și faptele juridice privitoare la mobile. Numai că, în speță, izvorul juridic identificat și de recurentă, este contractul de locațiune al unui imobil destinat activității comerciale, iar acest contract făcând parte din fondul de comerț al părților contractante, comercianți, atrage competența instanței comerciale de soluționare a acțiunii în speță, iar nu a celei civile, cum eronat susține recurenta. 2. Celelalte două motive de recurs, care nu au mai fost susținute cu ocazia concluziilor pe fond, nu pot fi nici ele primite.

În ce privește existența unei posesii provizorii asupra imobilului instituită printr-o hotărâre judecătorească, recurenta nu a produs nici o dovadă în afirmarea continuității ei la acest moment, cum nu a explicitat nici contextul îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, daunele cominatorii, neavând caracter reparatoriu în acest cadru procesual. 3. Astfel fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C.E. SRL Sibiu, împotriva deciziei civile nr. 53/ A din 11 martie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.