ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6563/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanta SC G.S. SA Ploiești a chemat în judecată Guvernul

României și I.J.Ș. Prahova, solicitând să fie obligat Guvernul României să

remită suma de 11.500.000.000 lei reprezentând justa despăgubire la valoarea de

piață ce i se cuvine în urma preluării de către I.Ș. Prahova a imobilului

proprietatea sa, situat în Ploiești.

S-a

arătat că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, pentru imobilul ce

a fost integrat în baza materială a învățământului i se cuvin despăgubiri, sens

în care s-a adresat guvernului, care nu a achitat justa despăgubire.

În

cauză s-a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, de

către Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin

sentința civilă nr. 107 din 7 martie 2002, Tribunalul Prahova a admis acțiunea,

în contradictoriu cu Guvernul României, I.Ș.J. Prahova, Ministerul Educației și

Cercetării București și Ministerul Finanțelor Publice și:

- a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul

Guvernul României;

- a

respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice;

- a

obligat Guvernul României să plătească reclamantei suma de 15.632.492.000 lei,

reprezentând despăgubiri și 185.969.920 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

S-a

reținut, esențial, că, pentru imobilul predat prin protocol I.Ș.J. Prahova,

Guvernul României a fost obligat prin sentința nr. 227 din 11 septembrie 2000 a

Curții de Apel Ploiești, să stabilească justa despăgubire și cum aceasta nu a

fost acordată potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și

art. 70 din Legea nr. 151/1999 acțiunea trebuie admisă.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 61 din 11 iunie 2002, a admis

apelurile declarate de Guvernul României și de D.G.F.P. Prahova în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 107 din 7 martie 2002

pronunțată de Tribunalul Prahova și, în consecință, a schimbat în tot sentința

în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acțiunea.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 166 alin. (3) din

Legea nr. 84/1995 numai Guvernului României îi revine obligația de a emite

hotărârea sau un alt act administrativ de autoritate, prin care să stabilească

cuantumul despăgubirilor „după caz”, o asemenea prerogativă implicând o serie

de acte pregătitoare, de competența exclusivă a acestuia.

Întrucât

actele guvernului intră numai sub incidența Legii nr. 29/1990, Legea

contenciosului administrativ și cum prin sentința civilă nr. 227/2000

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, guvernul a fost obligat să emită o hotărâre prin care să

stabilească despăgubirile, reclamanta putea formula o acțiune pe contencios

administrativ, în baza dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990.

Deci,

arată mai departe instanța, numai Guvernului îi revine competența de a stabili

despăgubirile cuvenite reclamantei, în baza dispozițiilor art. 166 alin. (3)

din Legea nr. 84/1995 și nu instanței judecătorești astfel că acțiunea este

inadmisibilă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SA Ploiești susținând că:

-

apelurile au fost soluționate pe baza unei excepții, aceea a lipsei competenței

materiale a instanței, care nu a fost ridicată părți sau de instanță din

oficiu;

-

s-a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii, întrucât existând o

hotărâre de obligare a guvernului să acorde o justă despăgubire, nu se mai

putea formula o nouă acțiune pe calea contenciosului administrativ, astfel

încât potrivit Legii nr. 84/1995 și a prevederilor art. 21 și art. 4 din

Constituție, dat fiind refuzul Guvernului României de a se conforma legii,

reclamanta avea calea liberului acces la justiție.

În

această fază de judecată, recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate

a art. 166 alin. (3), alin. (3

1

) și alin. (3

2

) din Legea

învățământului nr. 84/1995, a art. II din O.U.G. nr. 110/2003 pentru

completarea art. 166 din Legea nr. 84/1995, excepție care a fost respinsă de

Curtea Constituțională prin decizia nr. 197 din 14 aprilie 2005.

S-a

reținut, în esență că, autorul excepției critică sintagma „justa despăgubire se

acordă, după caz, de Guvern” cuprinsă în textul legii, precum și procedura de

acordare a acesteia, în legătură cu care, prin O.U.G. nr. 110/2003 pentru

completarea art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, legiuitorul a

instituit o procedură administrativă specială de reintegrare, fără plată, a

bazei materiale în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării, aceasta

fiind o opțiune a legiuitorului.

S-a

mai reținut că, de altfel, prin H.G. nr. 969 din 15 iunie 2004, adoptată în

temeiul art. 108 din Constituție și art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 110/2003,

s-a aprobat SC G.S. SA plata justei despăgubiri.

Recursul

nu este fondat.

Este

eronată susținerea recurentei conform căreia, instanța de apel a soluționat

cauza, pe baza unei excepții care nu a fost ridicată de nimeni și care nu a

fost pusă în discuția părților.

Sub

acest aspect, prin considerentele aduse instanța a răspuns motivelor de apel

formulate în acest sens de Guvernul României.

Mai

departe, așa cum de altfel s-a pronunțat și Curtea Constituțională, corect s-a

apreciat că, prin prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora

justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern, și în aceleași condiții se

reintegrează fără plată, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale și

imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 au trecut în

patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului

social al acestora, s-a instituit o procedură administrativă specială în acest

sens. Așadar, acțiunea de față, formulată pe calea dreptului comun, este

inadmisibilă, reclamanta putând formula o acțiune pe calea contenciosului

administrativ.

De

altfel, reclamanta a și intentat o astfel de acțiune, soluționată prin sentința

nr. 42 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, prin care i s-au acordat daune cominatorii în cuantum

de 12.000.000 lei/zi până la adoptarea actului administrativ de acordare a

despăgubirilor.

Mai

mult, justa despăgubire a și fost stabilită, pe parcursul judecății și

acordată, prin H.G. nr. 969 din 15 iunie 2004 fiind și încasată de reclamantă.

Așa

fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC G.S. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 61 din 11 iunie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.