ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4264/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2346 din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul F.V.B., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 86 4 C. pen., a revocat suspendarea pedepsei sub supraveghere de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2221 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 333 din 6 martie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul având de executat 4 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A constatat că substanțele provenind de la cele 4 doze, tip bilă, au fost consumate în totalitate în urma probelor de laborator. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, în data de 9 februarie 2004, organele de poliție au găsit asupra inculpatului F.V.B., 4 doze de heroină, pe care le avea pentru consum propriu. Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în raport de circumstanțele sale personale. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 258 din 14 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la 900.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, reiterând motivul din apel, referitor la greșita individualizare a pedepsei. Recursul este nefondat. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă finală în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, în cauză, se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, care are antecedente penale.

Așa fiind, în mod corect, instanța de apel, a reținut că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, încât, recursul, bazat pe reiterea aceleiași critici, apare ca nefondat și va fi respins, ca atare. Văzând și dispozițiile referitoare la reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat, inclusiv avansarea de către stat a onorariului pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.V.B. împotriva deciziei penale nr. 958 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2005.