ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1394 din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Dolj a fost admisă acțiunea reclamantei L.D. formulată împotriva SC O. SA București, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC D.A.R. SA Craiova, dispunându-se rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare din 17 martie 1999 încheiat între reclamantă și intervenientă, iar pârâta obligată la 5.400 dolari S.U.A. echivalent în lei, reprezentând prețul plătit. La aceeași sumă a fost obligată și chemata în garanție către pârâtă. Apelurile declarate de pârâtele SC O. SA și SC D.A.R. SA împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 102 din 23 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă și ca o consecință, s-a respins și cererea de chemare în garanție.

Din considerentele deciziei din apel, cale de atac calificată ca atare de către instanță, în raport de modificările art. 282 1 C. proc. civ., dispune prin Legea nr. 195/2004, rezultă că instanța a considerat, în raport de obiectul acțiunii, neevaluabil în bani, că nu este necesară procedura concilierii prealabile reglementată în dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. În schimb, au fost găsite întemeiate criticile privind prescripția dreptului la acțiune, termenul de 6 luni pentru acțiunea privind viciile ascunse ale lucrului începând să curgă din 14 septembrie 2000, dată la care reclamanta a sesizat defecțiunea la cutia automată de viteze a autoturismului cumpărat, așa încât, acțiunea formulată la 17 iulie 2003 este prescrisă.

Defecțiunea reclamată de L.D., ca survenită la autoturismul cumpărat, s-a apreciat că este viciu ascuns în sensul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992, modificat prin O.G. nr. 58/2000 și Legea nr. 37/2002. Considerând acțiunea prescrisă, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de SC O. SA, împotriva SC D.A.R. SA. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta apreciază că în mod greșit instanța de apel, făcând aplicarea art. 5 din decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, a considerat acțiunea sa ca prescrisă, deoarece, ea a sesizat defecțiunea la 14 septembrie 2000 și a înscris în cartea de garanție sesizarea, la service - ul autorizat, dar era în perioada de garanție.

Ulterior a sesizat (la 13 decembrie 2000) și pe vânzător, iar la 2 martie 2001 și pe asigurător, reclamând că defecțiunea nu a fost reparată, deși autoturismul era în perioada de garanție. Chiar dacă cei obligați să remedieze defecțiunea nu au dat curs sesizărilor sale, ea a continuat să plătească ratele până în septembrie 2001, după care, având în vedere atitudinea celor sesizați, a sistat plata ratelor. Deși la 14 februarie 2002, cu ocazia concilierii, vânzătoarea și-a asumat obligația ca în 30 zile să-și exprime poziția față de cele reclamate de reclamantă, aceasta nu s-a conformat. Întrucât ea a investit instanța cu o cerere în rezoluțiunea vânzării, apreciază că în mod greșit instanța de apel a considerat ca prescris dreptul său la acțiune în 6 luni și nu în 3 ani.

Viciile reclamate de ea erau survenite în perioada de garanție, iar ea nu a cerut despăgubiri pentru vicii ascunse ci a solicitat rezoluțiunea vânzării cumpărării pentru neexecutarea obligației vânzătorului de a remedia defecțiunea, în perioada de garanție. Prin întâmpinare, pârâta SC O. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea vânzării cumpărării unui autoturism căruia, în perioada termenului de garanție, i s-a defectat cutia automată de viteză. Motivul pentru care s-a cerut rezoluțiunea a fost acela că, deși trecută defecțiunea în cartea de garanție, 14 septembrie 2000 și anunțat producătorul – vânzător SC D.A.R.

SA Craiova, acesta nu a remediat defecțiunea cu toate că a fost anunțat în scris la 25 ianuarie 2002, iar anterior, la 2 martie 2001, fusese anunțat asigurătorul, care se subrogase în drepturile și obligațiile vânzătorului, în baza unei convenții între cele două pârâte. Instanța de apel, apreciind că este vorba de un viciu ascuns, a apreciat în temeiul art. 5 din decretul nr. 167/1958, că acțiunea reclamantei este prescrisă, deși reclamanta nu solicitase despăgubiri ca urmare a viciilor ascunse ale lucrului, ci solicitase, în temeiul art. 1020-1021 C. civ., rezoluțiunea contractului, ca urmare a neexecutării obligațiilor în perioada de garanție. Procedând astfel, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atât sub aspectul prescripției cât și al dispozițiilor O.G.

nr. 21/1992, privind protecția consumatorilor. Deși instanța invocă dispozițiile O.G.

nr. 21/1992, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește definirea viciului ascuns, ignoră celelalte dispoziții ale aceluiași act normativ referitoare la obligațiile vânzătorului unui bun de folosință îndelungată, obligații ce-i incumbă în termenul de garanție, acesta fiind obligat, art. 13 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 37/2002, în vigoare la data formulării acțiunii, să remedieze deficiențele apărute în cadrul termenului de garanție, reclamanta dovedind că deficiențele au fost semnalate în cadrul termenului de garanție, așa cum de altfel se și obligase prin contract (art. 3 lit. b), pct. 2). Neexecutându-și obligațiile asumate prin contract, în sensul că nu a remediat defecțiunile în perioada de garanție, acțiunea reclamantei era întemeiată și admisibilă, în termenul general de prescripție și nu în termenul special stipulat în art. 5 din decretul nr. 167/1958, termen aplicabil acțiunilor în despăgubiri.

În consecință, curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei, motiv pentru care va admite recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va dispune modificarea deciziei din apel, în sensul respingerii apelurilor pârâtei și chematei în garanție, ca nefondate. Cum apelurile au vizat numai prescripția extinctivă, curtea apreciază că nu se impune trimiterea spre rejudecare, ne mai fiind alte motive de apel de analizat. În consecință, urmare respingerii apelurilor, se va menține sentința de fond, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta L.D., împotriva deciziei nr. 102 din 23 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosar nr. 191/2005. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondate apelurile pârâtelor SC O. SA și SC D.A.R. SA Craiova. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2006.