ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1394 din 15

decembrie 2004 a Tribunalului Dolj a fost admisă acțiunea reclamantei L.D.

formulată împotriva SC O. SA București, cât și cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă împotriva SC D.A.R. SA Craiova, dispunându-se rezoluțiunea

contractului de vânzare cumpărare din 17 martie 1999 încheiat între reclamantă

și intervenientă, iar pârâta obligată la 5.400 dolari S.U.A. echivalent în lei,

reprezentând prețul plătit.

La aceeași sumă a fost obligată și

chemata în garanție către pârâtă.

Apelurile declarate de pârâtele SC O.

SA și SC D.A.R. SA împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 102

din 23 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar acțiunea

reclamantei a fost respinsă ca prescrisă și ca o consecință, s-a respins și cererea

de chemare în garanție.

Din considerentele deciziei din apel,

cale de atac calificată ca atare de către instanță, în raport de modificările art.

282

1

C. proc. civ., dispune prin Legea nr. 195/2004, rezultă că

instanța a considerat, în raport de obiectul acțiunii, neevaluabil în bani, că

nu este necesară procedura concilierii prealabile reglementată în dispozițiile art.

720

1

C. proc. civ.

În schimb, au fost găsite întemeiate

criticile privind prescripția dreptului la acțiune, termenul de 6 luni pentru

acțiunea privind viciile ascunse ale lucrului începând să curgă din 14

septembrie 2000, dată la care reclamanta a sesizat defecțiunea la cutia

automată de viteze a autoturismului cumpărat, așa încât, acțiunea formulată la

17 iulie 2003 este prescrisă.

Defecțiunea reclamată de L.D., ca

survenită la autoturismul cumpărat, s-a apreciat că este viciu ascuns în sensul

dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992, modificat prin O.G. nr. 58/2000 și

Legea nr. 37/2002.

Considerând acțiunea prescrisă, a

fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de SC O. SA,

împotriva SC D.A.R. SA.

Nemulțumită de această decizie

reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și

nelegalitate, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

reclamanta apreciază că în mod greșit instanța de apel, făcând aplicarea art. 5

din decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, a considerat

acțiunea sa ca prescrisă, deoarece, ea a sesizat defecțiunea la 14 septembrie

2000 și a înscris în cartea de garanție sesizarea, la service - ul autorizat,

dar era în perioada de garanție. Ulterior a sesizat (la 13 decembrie 2000) și

pe vânzător, iar la 2 martie 2001 și pe asigurător, reclamând că defecțiunea nu

a fost reparată, deși autoturismul era în perioada de garanție.

Chiar dacă cei obligați să remedieze

defecțiunea nu au dat curs sesizărilor sale, ea a continuat să plătească ratele

până în septembrie 2001, după care, având în vedere atitudinea celor sesizați,

a sistat plata ratelor.

Deși la 14 februarie 2002, cu ocazia

concilierii, vânzătoarea și-a asumat obligația ca în 30 zile să-și exprime

poziția față de cele reclamate de reclamantă, aceasta nu s-a conformat.

Întrucât ea a investit instanța cu o

cerere în rezoluțiunea vânzării, apreciază că în mod greșit instanța de apel a

considerat ca prescris dreptul său la acțiune în 6 luni și nu în 3 ani.

Viciile reclamate de ea erau

survenite în perioada de garanție, iar ea nu a cerut despăgubiri pentru vicii

ascunse ci a solicitat rezoluțiunea vânzării cumpărării pentru neexecutarea

obligației vânzătorului de a remedia defecțiunea, în perioada de garanție.

Prin întâmpinare, pârâta SC O. SA a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă că

reclamanta a investit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea vânzării cumpărării

unui autoturism căruia, în perioada termenului de garanție, i s-a defectat

cutia automată de viteză.

Motivul pentru care s-a cerut

rezoluțiunea a fost acela că, deși trecută defecțiunea în cartea de garanție,

14 septembrie 2000 și anunțat producătorul – vânzător SC D.A.R. SA Craiova,

acesta nu a remediat defecțiunea cu toate că a fost anunțat în scris la 25

ianuarie 2002, iar anterior, la 2 martie 2001, fusese anunțat asigurătorul,

care se subrogase în drepturile și obligațiile vânzătorului, în baza unei convenții

între cele două pârâte.

Instanța de apel, apreciind că este

vorba de un viciu ascuns, a apreciat în temeiul art. 5 din decretul nr.

167/1958, că acțiunea reclamantei este prescrisă, deși reclamanta nu solicitase

despăgubiri ca urmare a viciilor ascunse ale lucrului, ci solicitase, în

temeiul art. 1020-1021 C. civ., rezoluțiunea contractului, ca urmare a

neexecutării obligațiilor în perioada de garanție.

Procedând astfel, instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a legii, atât sub aspectul prescripției cât și al

dispozițiilor O.G. nr. 21/1992, privind protecția consumatorilor.

Deși instanța invocă dispozițiile

O.G. nr. 21/1992, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește definirea

viciului ascuns, ignoră celelalte dispoziții ale aceluiași act normativ

referitoare la obligațiile vânzătorului unui bun de folosință îndelungată,

obligații ce-i incumbă în termenul de garanție, acesta fiind obligat, art. 13 alin.

(1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 37/2002, în vigoare la data

formulării acțiunii, să remedieze deficiențele apărute în cadrul termenului de

garanție, reclamanta dovedind că deficiențele au fost semnalate în cadrul

termenului de garanție, așa cum de altfel se și obligase prin contract (art. 3 lit.

b), pct. 2).

Neexecutându-și obligațiile asumate

prin contract, în sensul că nu a remediat defecțiunile în perioada de garanție,

acțiunea reclamantei era întemeiată și admisibilă, în termenul general de

prescripție și nu în termenul special stipulat în art. 5 din decretul nr.

167/1958, termen aplicabil acțiunilor în despăgubiri.

În consecință, curtea apreciază ca

întemeiate criticile recurentei, motiv pentru care va admite recursul și în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va dispune modificarea deciziei din apel, în sensul respingerii

apelurilor pârâtei și chematei în garanție, ca nefondate.

Cum apelurile au vizat numai

prescripția extinctivă, curtea apreciază că nu se impune trimiterea spre

rejudecare, ne mai fiind alte motive de apel de analizat.

În consecință, urmare respingerii

apelurilor, se va menține sentința de fond, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta L.D., împotriva deciziei nr. 102 din 23 martie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosar nr. 191/2005.

Modifică decizia recurată, în sensul

că respinge ca nefondate apelurile pârâtelor SC O. SA și SC D.A.R. SA Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2006.