Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7541/2005

HOTĂRÂRE
04.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7541/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 4413/2005 la Judecătoria Suceava reclamantul T.I. a solicitat, în temeiul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 anularea adreselor nr. 9729 din 25 mai 2001 prin care CEC, sucursala Suceava, i-a respins cererea de restituire a apartamentului nr. 15 situat în Suceava. În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat în temeiul contractului nr. 1450/1973 încheiat cu fostul oficiu pentru construirea de locuințe. A mai menționat reclamantul că în mod nelegal, la data de 18 iunie 1975 executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Suceava a vândut prin licitație publică imobilul numitului I.I.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 4413 din 11 septembrie 2001, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența soluționării cauzei. Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 66 din 13 februarie 2002 a respins contestația. Prima instanță a reținut că la data de 28 mai 1973 reclamantul T.I. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 15 situat în Suceava, în temeiul contractului de construire încheiat cu fostul Oficiu pentru construirea de locuințe proprietate personală Suceava. Pentru plata prețului de 49.100 lei reclamantul a încheiat cu CEC, sucursala Suceava, contractele de împrumut nr. 1939/1973 și nr. 1535/1973.

Întrucât reclamantul nu și-a respectat obligația de plată a ratelor la data de 18 iunie 1975 executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Suceava a vândut prin licitație publică apartamentul numitului I.I. care a achitat suma de 50.000 lei. S–a considerat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul nu a fost preluat abuziv. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia civilă nr. 66 din 17 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.I. împotriva sentinței civile nr. 66 din 13 februarie 2002 a Tribunalului Suceava, secția civilă, cu motivarea că just prima instanță a reținut că dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.

Împotriva deciziei civile nr. 66 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a declarat recurs reclamantul T.I., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență că: 1 sesizarea apartamentului proprietatea sa a fost abuzivă întrucât ratele datorate au fost achitate. Recursul urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau administrație de stat.

Prevederile legale menționate nu sunt aplicabile în speță. Astfel, instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect că pentru plata prețului apartamentului în litigiu, în sumă de 49.100 lei reclamantul T.I. a contractat, în temeiul contractelor nr. 1939/1973 și nr. 1535/1973 un credit pe termen lung în valoare de 39.100 lei și un credit avans în valoare de 10.000 lei de la CEC, sucursala Suceava. Din împrumutul acordat a fost achitată suma de 4857 lei, în perioada iunie 1974–mai 1975 de către numita S.(S.)M. Nerespectându-și obligația contractuală de plată a ratelor stabilite, apartamentul proprietatea reclamantului a fost vândut prin licitație publică, la cererea creditoarei CEC, sucursala Suceava, adjudecătorului I.I.

care a achitat suma de 50.000 lei. Cum imobilul în litigiu nu a ieșit din patrimoniul reclamantului în mod abuziv în sensul Legii nr. 10/2001, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei civile nr. 66 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8551/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 1951 din 24 mai 2005, Primarul municipiului Suceava a dispus restituirea în natură către P.M. a imobilului casă de locuit situat în
ÎCCJ 2005-06-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5751/2005
-a realizat la data plății prețului, iar contractul dovedește titlul de proprietate al reclamantei. O altă critică a deciziei se referă la omisiunea pârâtei de a face o ofertă de acordare de despăgubiri bănești în situația în care a respins
ÎCCJ 2005-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7544/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7335 din 8 august 2002 la Tribunalul Suceava, precizată, reclamanții S.A. și S.R. au formulat contestație împotriva adre
ÎCCJ 2010-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4483/2010
42 în suprafață de 188 mp (suprafață ce rezultă din Decizia Consiliului Popular al Județului Suceava nr. 309 din 25 iunie 1979 prin care a fost aprobată preluarea și trecerea in proprietatea statului a casei de locuit cu etaj situată în mun
ÎCCJ 2003-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4730/2003
ției din 1965 care ocrotea dreptul de proprietate. Cu privire la titlul pârâților, s-a susținut că acesta nu poate fi considerat valabil, atâta timp cât Legea nr. 112/1995 era aplicabilă numai imobilelor preluate cu titlu; pe de altă parte,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă