ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 mai

2001, reclamanta SC S.I.N.V.R. a chemat în judecată pe pârâții SC P. SRL și O.,

solicitând anularea înregistrării mărcii S., conform certificatului de

înregistrare eliberat de O. SC P. SRL și obligarea O. la radierea mărcii S. din

R.N.M.

Prin sentința civilă nr. 1417 din 19

noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția

prescrierii dreptului material la acțiune și în consecință, a respins acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 155 din 25

martie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de SC S.I.N.V.R., împotriva sentinței sus menționate, a anulat

sentința apelată, în sensul că pe fond, a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și a dispus

anularea mărcii înregistrate S., marca verbală, emisă de O. A obligat O. să

radieze marca S. din R.N.M.

Prin decizia nr. 4400 din 3

decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis recursul

declarat de pârâta SC P. SRL, împotriva deciziei nr. 155 din 25 martie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă. A casat decizia precum și

sentința civilă nr. 1417 din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, în fond,

Tribunalului București, secția comercială.

În fond după casare, Tribunalul

București, secția comercială, prin sentința comercială nr. 3952 din 22 martie

2004 a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea

reclamantei.

A obligat reclamanta să achite

pârâtei suma de 74.402.500 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței

atacate și soluționarea pe fond a cauzei.

La termenul de judecată din 23 iunie

2004, instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărătorul care a declarat

apel, să semneze cererea de apel în conformitate cu prevederile art. 133 alin.

(2) C. proc. civ. și art. 68 alin. (3) C. proc. civ., obligație neîndeplinită până

la termenul de judecată acordat în acest sens.

Drept urmare, față de nesemnarea

apelului, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 412 din 8

septembrie 2004, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298

C. proc. civ., a declarat nul apelul formulat de apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta S.I.N.V.R., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și trimiterea apelului spre rejudecare Curții de Apel București,

întrucât decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale exprese și

imperative referitoare la citarea părților în proces, motiv de casare, prevăzut

de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs recurenta arată că atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin

alte cereri depuse la dosar și-a desemnat sediul ales pentru comunicarea

actelor de procedură în București. În speță reclamanta recurentă și-a desemnat reprezentant-mandatar

pe SC R. SA cu sediul la aceeași adresă dar este exclusă punerea semnului

egalității între sediul mandatarului și sediul ales al reclamantei cum, greșit,

a procedat instanța de apel.

Instanța de apel și-a depășit

atribuțiile schimbând în mod arbitrar sediul ales al recurentei-reclamantă și

dispunând citarea ei, prin mandatar SC R. SA, la sediul cabinetului de

avocatură SC A.M.A., care redactase apelul reclamantei, întrucât, conform art. 112

alin. (1) pct. 1 teza a II-a și art. 98 C. proc. civ., alegerea de sediu și

schimbarea sediului ales sunt două drepturi ce aparțin în exclusivitate

reclamantei. Pentru acest motiv procedura de citare cu reclamanta apelantă

pentru termenul la care s-a judecat apelul este lovită de nulitate absolută

întrucât nici citația și nici procesul verbal de îndeplinire a procedurii de

citare nu cuprind sediul real al reclamantei, fapt ce echivalează cu lipsa

mențiunii sediului.

În subsidiar se arată că nici dacă

se trece peste argumentul principal mai sus arătat, citarea reclamantei pentru

termenul din 8 septembrie 2004, nu a fost legal îndeplinită deoarece, deși pe

dovada de citare este menționat sediul reclamantei, la rubricile finale privind

semnătura și calitatea primitorului apar o semnătură indescifrabilă și ștampila

SC R. SA.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel în mod corect a

constatat la termenul din 8 septembrie 2004 că procedura de citare cu părțile

este legal îndeplinită și luând act că reclamanta – apelantă nu și-a îndeplinit

obligația de a semna apelul, l-a declarat nul.

Recurenta reclamantă invocă pretinse

greșeli de judecată ignorând însă neregularitățile pricinuite prin conduita sa

în proces. Cererea de apel este formulată de avocatul aflat în situația

prevăzută de art. 69 alin. (2) C. proc. civ., el putând să exercite orice cale

de atac împotriva hotărârii date „în acest caz însă, toate actele de procedură

se vor îndeplini numai față de partea însăși”. În consecință regularitatea

actului de procedură ce constă în exercitarea căii de atac și citarea părții în

calea de atac astfel exercitată se apreciază și se realizează în proces

exclusiv în raport cu partea.

La termenul din 23 iunie 2004, în

fața Curții de Apel București, procedura a fost completă, apelanta reclamantă

fiind prezentă și înfățișându-se în instanță prin mandatar SC R. SA, situație

în care, în condițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ., orice viciu de

procedură a fost acoperit. Sub acest aspect criticile cuprinse în motivarea

recursului sunt nefondate.

Instanța de apel a citat corect partea

apelantă în apel și a respectat dispozițiile art. 112 pct. 1, teza finală, C.

proc. civ., deoarece prin însăși cererea de apel s-a indicat exercitarea

drepturilor procedurale de către apelantă prin mandatar autorizat SC R. SA,

indicat în proces, (dosarul Tribunalului București) că „domiciliu ales în

România, unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul” în

sensul art. 93 și art. 87 pct. 8 C. proc. civ. Din procura datată 3 mai 2001,

rezultă calitatea mandatarului care a reprezentat partea în instanță la 23

iunie 2004, împrejurare netăgăduită de recurentă și verificată în fond după

casare de Tribunalul București, așa încât în mod corect s-a acordat termen în

cunoștința părții apelante, în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece partea a fost prezentă la înfățișare prin mandatar, iar

legea prezumă că ea cunoaște termenele ulterioare. În concluzie, cauza nu s-a

amânat pentru a fi citată apelanta.

Apelanta nu s-a conformat

dispozițiilor încheierii din 23 iunie 2004, când i s-a pus în vedere să

complinească lipsa semnăturii de pe cererea de apel.

Conform art. 133 alin. (1) și (2),

raportat la art. 287 alin. (2) C. proc. civ., apelanta putea împlini cerințele

legale ale cuprinsului cererii de apel prevăzute sub sancțiunea nulității în

condițiile legii. Articolul 298, raportat la art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

obligă părțile ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și

finalizarea procesului, dar și să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile

procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile

și apărările.

Ori, apelanta, încunoștințată prin

mandatarul său prezent în instanță la 23 iunie 2004, nu a semnat apelul până la

termenul următor acordat în mod special pentru aceasta. Ca atare sancțiunea

anulării apelului a fost corect aplicată.

În acest context nici motivul

„subsidiar” de recurs nu este fondat deoarece instanța de apel nu a schimbat

nici sediul procesual ales de reclamantă și nu a dispus citarea apelantei la o

altă adresă pentru termenul din 8 septembrie 2004, deoarece termenul s-a

acordat în cunoștința apelantei. S-a dispus încunoștințarea avocatului care a

exercitat calea de atac pentru complinirea semnăturii apelului cu mențiunea

expresă în citația declarantului apelului și nu a părții apelante. Astfel, la

dosarul 968/2004 al Curții de Apel București este menționată expres cerința

„semnării apelului declarat”.

Ceea ce interesează este primirea

citației de către mandatarul SC R. SA, atestată prin aplicarea ștampilei

acestuia de către o persoană individualizată prin nume și prenume, îndrituită

la primirea corespondenței și aplicarea ștampilei, fiind incidente prevederile art.

90 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „înmânarea se poate face oriunde,

când cel citat primește citația”.

Recurenta reclamantă nu este

îndreptățită să invoce vătămarea pretinsă deoarece era în cunoștință de termen

și de măsura dispusă de instanță. Raporturile reclamantei cu mandatarii

acesteia din România sunt străine de raporturile legale ale recurentei cu

instanța română iar „desocotirea” cu aceștia în sfera raporturilor procesuale

excede mersului procedurii.

Față de cele de mai sus Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă, în majoritate,

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate, respinge recursul

declarat de reclamanta S.I.N.V.R., împotriva deciziei nr. 412 din 8 septembrie

2004, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București, ca nefondat.

Cu opinia separată a doamnei

judecător M.O. în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate și

trimiterii cauzei spre competentă rejudecare secției civile și de proprietate

intelectuală a Curții de Apel București.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2005.