ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 mai 2001, reclamanta SC S.I.N.V.R. a chemat în judecată pe pârâții SC P. SRL și O., solicitând anularea înregistrării mărcii S., conform certificatului de înregistrare eliberat de O. SC P. SRL și obligarea O. la radierea mărcii S. din R.N.M. Prin sentința civilă nr. 1417 din 19 noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune și în consecință, a respins acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 155 din 25 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de SC S.I.N.V.R., împotriva sentinței sus menționate, a anulat sentința apelată, în sensul că pe fond, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea mărcii înregistrate S., marca verbală, emisă de O. A obligat O. să radieze marca S. din R.N.M. Prin decizia nr. 4400 din 3 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis recursul declarat de pârâta SC P. SRL, împotriva deciziei nr. 155 din 25 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. A casat decizia precum și sentința civilă nr. 1417 din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, în fond, Tribunalului București, secția comercială.

În fond după casare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința comercială nr. 3952 din 22 martie 2004 a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei. A obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 74.402.500 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și soluționarea pe fond a cauzei. La termenul de judecată din 23 iunie 2004, instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărătorul care a declarat apel, să semneze cererea de apel în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. și art. 68 alin. (3) C. proc. civ., obligație neîndeplinită până la termenul de judecată acordat în acest sens.

Drept urmare, față de nesemnarea apelului, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 412 din 8 septembrie 2004, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ., a declarat nul apelul formulat de apelanta reclamantă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.N.V.R., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea apelului spre rejudecare Curții de Apel București, întrucât decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale exprese și imperative referitoare la citarea părților în proces, motiv de casare, prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin alte cereri depuse la dosar și-a desemnat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București.

În speță reclamanta recurentă și-a desemnat reprezentant-mandatar pe SC R. SA cu sediul la aceeași adresă dar este exclusă punerea semnului egalității între sediul mandatarului și sediul ales al reclamantei cum, greșit, a procedat instanța de apel. Instanța de apel și-a depășit atribuțiile schimbând în mod arbitrar sediul ales al recurentei-reclamantă și dispunând citarea ei, prin mandatar SC R. SA, la sediul cabinetului de avocatură SC A.M.A., care redactase apelul reclamantei, întrucât, conform art. 112 alin. (1) pct. 1 teza a II-a și art. 98 C. proc. civ., alegerea de sediu și schimbarea sediului ales sunt două drepturi ce aparțin în exclusivitate reclamantei.

Pentru acest motiv procedura de citare cu reclamanta apelantă pentru termenul la care s-a judecat apelul este lovită de nulitate absolută întrucât nici citația și nici procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu cuprind sediul real al reclamantei, fapt ce echivalează cu lipsa mențiunii sediului. În subsidiar se arată că nici dacă se trece peste argumentul principal mai sus arătat, citarea reclamantei pentru termenul din 8 septembrie 2004, nu a fost legal îndeplinită deoarece, deși pe dovada de citare este menționat sediul reclamantei, la rubricile finale privind semnătura și calitatea primitorului apar o semnătură indescifrabilă și ștampila SC R. SA. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel în mod corect a constatat la termenul din 8 septembrie 2004 că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și luând act că reclamanta – apelantă nu și-a îndeplinit obligația de a semna apelul, l-a declarat nul. Recurenta reclamantă invocă pretinse greșeli de judecată ignorând însă neregularitățile pricinuite prin conduita sa în proces. Cererea de apel este formulată de avocatul aflat în situația prevăzută de art. 69 alin. (2) C. proc. civ., el putând să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date „în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși”. În consecință regularitatea actului de procedură ce constă în exercitarea căii de atac și citarea părții în calea de atac astfel exercitată se apreciază și se realizează în proces exclusiv în raport cu partea.

La termenul din 23 iunie 2004, în fața Curții de Apel București, procedura a fost completă, apelanta reclamantă fiind prezentă și înfățișându-se în instanță prin mandatar SC R. SA, situație în care, în condițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ., orice viciu de procedură a fost acoperit. Sub acest aspect criticile cuprinse în motivarea recursului sunt nefondate. Instanța de apel a citat corect partea apelantă în apel și a respectat dispozițiile art. 112 pct. 1, teza finală, C. proc. civ., deoarece prin însăși cererea de apel s-a indicat exercitarea drepturilor procedurale de către apelantă prin mandatar autorizat SC R. SA, indicat în proces, (dosarul Tribunalului București) că „domiciliu ales în România, unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul” în sensul art. 93 și art. 87 pct. 8 C. proc.

civ. Din procura datată 3 mai 2001, rezultă calitatea mandatarului care a reprezentat partea în instanță la 23 iunie 2004, împrejurare netăgăduită de recurentă și verificată în fond după casare de Tribunalul București, așa încât în mod corect s-a acordat termen în cunoștința părții apelante, în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., deoarece partea a fost prezentă la înfățișare prin mandatar, iar legea prezumă că ea cunoaște termenele ulterioare. În concluzie, cauza nu s-a amânat pentru a fi citată apelanta. Apelanta nu s-a conformat dispozițiilor încheierii din 23 iunie 2004, când i s-a pus în vedere să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de apel. Conform art. 133 alin. (1) și (2), raportat la art. 287 alin. (2) C. proc.

civ., apelanta putea împlini cerințele legale ale cuprinsului cererii de apel prevăzute sub sancțiunea nulității în condițiile legii. Articolul 298, raportat la art. 129 alin. (1) C. proc. civ., obligă părțile ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, dar și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. Ori, apelanta, încunoștințată prin mandatarul său prezent în instanță la 23 iunie 2004, nu a semnat apelul până la termenul următor acordat în mod special pentru aceasta.

Ca atare sancțiunea anulării apelului a fost corect aplicată. În acest context nici motivul „subsidiar” de recurs nu este fondat deoarece instanța de apel nu a schimbat nici sediul procesual ales de reclamantă și nu a dispus citarea apelantei la o altă adresă pentru termenul din 8 septembrie 2004, deoarece termenul s-a acordat în cunoștința apelantei. S-a dispus încunoștințarea avocatului care a exercitat calea de atac pentru complinirea semnăturii apelului cu mențiunea expresă în citația declarantului apelului și nu a părții apelante. Astfel, la dosarul 968/2004 al Curții de Apel București este menționată expres cerința „semnării apelului declarat”. Ceea ce interesează este primirea citației de către mandatarul SC R. SA, atestată prin aplicarea ștampilei acestuia de către o persoană individualizată prin nume și prenume, îndrituită la primirea corespondenței și aplicarea ștampilei, fiind incidente prevederile art. 90 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primește citația”. Recurenta reclamantă nu este îndreptățită să invoce vătămarea pretinsă deoarece era în cunoștință de termen și de măsura dispusă de instanță. Raporturile reclamantei cu mandatarii acesteia din România sunt străine de raporturile legale ale recurentei cu instanța română iar „desocotirea” cu aceștia în sfera raporturilor procesuale excede mersului procedurii. Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă, în majoritate, recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, respinge recursul declarat de reclamanta S.I.N.V.R., împotriva deciziei nr. 412 din 8 septembrie 2004, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București, ca nefondat. Cu opinia separată a doamnei judecător M.O. în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre competentă rejudecare secției civile și de proprietate intelectuală a Curții de Apel București. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2005.