ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la nr. 8074/2003 la Tribunalul Prahova, reclamanta Ș.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele T.G. și SC C.T. SNC Ploiești, ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate retragerea sa din cadrul societății pârâte și să se dispună plata drepturilor bănești cuvenite, potrivit actului constitutiv al societății, precum și dizolvarea societății, ca urmare a retragerii sale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca împreună cu pârâta a constituit SC T.N. SNC la 27 decembrie 1991, transformată ulterior în SC C.T. SNC cu sediul în Ploiești, str. Crișan, asociatele având cote egale de participare și drepturi egale.

A mai învederat reclamanta că pentru realizarea obiectului de activitate al societății, a constituit împreună cu pârâta un spațiu comercial în Ploiești, str. Crișan, folosit numai de pârâtă, care a și încasat veniturile și beneficiile din activitatea comercială desfășurată în acest spațiu, astfel că, reclamanta, prejudiciată, a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune. Pârâta T.G., în nume propriu și pentru societate, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că spațiul comercial situat în Ploiești, str. Crișan, este construit de soțul său T.V., potrivit autorizației de construcție și certificatului de avizare aliniere și regim construcții eliberat de P.P., toate bunurile de materiale necesare edificării construcției fiind pe numele soțului său, spațiul fiind edificat pe un teren moștenit de acesta.

A mai susținut pârâta ca respectivul spațiu nu figurează în evidențele societății, nu este proprietatea acesteia, că reclamanta nu a desfășurat activitate în acest spațiu, figurând numai ca salariată în perioada 1997-2002, când a încasat drepturile bănești cuvenite, reclamanta urmând a fi despăgubită cu 45 % din beneficiile obținute de societate, conform contractului, pârâta exprimându-și acordul cu retragerea reclamantei din societate. Pe cale convențională, pârâta a solicitat ca în baza art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, să se dispună transformarea SC C.T. SNC, în societate cu răspundere limitată cu unic asociat, în persoana pârâtei reclamante, solicitându-se introducerea în cauză a numitului T.I., proprietarul construcției cu destinație de spațiu comercial în litigiu.

În baza dispozițiilor art. 49 și 56 C. proc. civ., s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de numitul T.V. care a arătat că este proprietarul spațiului comercial situat în Ploiești, str. Crișan, în care și-a desfășurat activitatea societatea pârâtă, construit de intervenient pe terenul bun succesoral, potrivit autorizației de construcție și documentelor depuse la dosar. Prin sentința nr. 973/2004 Tribunalul Prahova a admis, în parte, acțiunea, a dispus retragerea reclamantei Ș.F. din cadrul societății pârâte, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind despăgubirile, ca urmare a retragerii, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta T.G., a dispus transformarea SC C.T.

SNC în societate cu răspundere limitată cu asociat unic, în persoana lui T.G., a anulat ca insuficient timbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de T.V. și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a ținut cont de acordul pârâtei în cuprinsul întâmpinării, de prevederile art. 221 din Legea nr. 31/1990, încuviințând retragerea reclamantei din societatea pârâtă. Cu privire la drepturile bănești, instanța a reținut că din raportul de expertiză D.G., a reieșit că SC C.T. SNC a înregistrat pierderi, din care reclamanta urmează a suporta o cotă de ½ conform art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv suma de 3.387.500 lei, constatându-se că spațiul comercial în litigiu nu figurează înscris ca mijloc fix în evidența contabilă a societății pârâte și deci, nu face parte din patrimoniul acesteia.

A mai stabilit Tribunalul Prahova că, acest spațiu a fost edificat pe proprietatea intervenientului, ceea ce poate oferi constructorului un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra imobilului, martorii audiați, nerelatând despre o contribuție a SC C.T. SNC la edificarea construcției, așa încât, s-a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unui drept de creanță de ½ din valoarea imobilului, în patrimoniul societății pârâte, motiv pentru care s-a respins capătul de cerere privind drepturi bănești, solicitate de reclamantă ca efect al retragerii din societate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Ș.F. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie numai în privința modului în care instanța de fond a soluționat capătul de cerere privind drepturile patrimoniale cuvenite recurentei reclamante ca urmare a retragerii din societate.

A susținut reclamanta că, potrivit contractului de societate, toate investițiile făcute pentru societate, inclusiv construcții, utilaje sau mijloace fixe, „vor deveni drepturi ce aparțin patrimoniului societății, fiind nerelevantă împrejurarea că spațiul comercial situat în Ploiești, str. Crișan, nu a fost înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea societății pârâte, ținută chiar de pârâta intimată T.G., care nu își poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept. Recurenta a mai arătat că în mod nejustificat și inexplicabil instanța de fond a ignorat probatoriile administrate de ea, în dovedirea acțiunii, respectiv înscrisuri și depoziții de martori din care rezultă contribuția reclamantei, a soțului său și a SC C.T.

SNC, la edificarea acestui spațiu, împrejurare recunoscută și de pârâtă la interogator. Recurenta reclamantă a mai învederat că edificarea imobilului pe un teren dobândit prin succesiune de intervenient, nu afectează drepturile sale patrimoniale, cuvenite conform legii și contractului de societate, deoarece ea nu a solicitat să se constate că este coproprietara acestui imobil, ci numai un drept de creanță reprezentând partea sa de contribuție la edificarea spațiului, în calitate de constructor de bună credință.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 265 din 22 iunie 2004 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, numai sub aspectul capătului de cerere vizând drepturile bănești cuvenite reclamantei ca urmare a retragerii din societate, cu indicația de a se proceda la o completare a probatoriilor, sub acest aspect și la efectuarea unei expertize contabile care să stabilească contribuția și drepturile fiecăreia dintre asociate la edificarea spațiului comercial.

Tribunalul Prahova a înregistrat cauza sub nr. 4601/2004, și în urma probatoriilor administrate pe linia deciziei de casare, a pronunțat sentința nr. 65 din 9 februarie 2005, prin care a reiterat soluția pronunțată inițial de instanța de fond prin sentința nr. 973 din 27 aprilie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit expertizei de specialitate efectuată la solicitarea reclamantei, s-a constatat că realizarea construcției în litigiu s-a efectuat din disponibilitățile bănești pe care societatea le-a împrumutat de la T.V., sumele regăsindu-se în cont lucru justificat și de plățile efectuare furnizorilor pentru imobilizările corporale în curs de execuție de către intervenient în nume personal și de sumele depuse sub formă de împrumut pe baza dispozițiilor de încasare de către societate.

Instanța a mai reținut că la data de 31 decembrie 1998 construcția a fost stornată din patrimoniul societății prin nota contabilă, autorizația de construcție fiind eliberată pe numele lui T.V. pe al cărui teren este amplasată construcția. Concluzia expertului contabil B.V. a fost însușită de instanța de fond în sensul că spațiul comercial în care își desfășoară activitatea pârâtă SC C.T. SNC nu face parte din patrimoniul societății, iar cele două asociate nu au nici un drept privitor la construcție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: Instanța de fond nu a ținut seama de clauzele inserate în contractul de societate semnat și însușit de ambele părți și în care s-a stipulat în mod expres că toate investițiile făcute pentru societate, inclusiv construcții sau mijloace fixe vor deveni drepturi ce aparțin patrimoniului societății asupra căruia cele două asociate dețineau cote egale. Apelanta critică soluția și pentru faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză, în fond după casare, a refuzat să ia în calcul actele puse la dispoziția expertului de către reclamantă și care dovedeau aportul financiar al acesteia la realizarea spațiului comercial.

Prin decizia nr. 262 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul declarat de reclamanta Ș.F., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis cererea reclamantei apelante privind plata drepturilor bănești cuvenite în urma retragerii din societate și a obligat pârâta intimată T.G. și SC C.T. SNC să plătească reclamantei suma de 129.010.000 lei ROL (1.290,10 lei RON). S-au menținut restul dispozitivului sentinței și a fost obligată intimata să plătească reclamantei suma de 10.183.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, pârâtele T.G.

și SC C.T. SNC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că instanța de apel nu a ținut seama de concluziile celor trei rapoarte de expertiză întocmite în cauză din care rezultă că „spațiul comercial ne mai fiind cuprins în patrimoniul societății nu poate face obiectul unui drept de creanță pentru nici una din cele două asociate și că reclamanta nu a avut nici un fel de contribuție la edificarea construcției în cauză”. În consecință, recurentele pârâte, în temeiul art. 304 C. proc. civ. fără a preciza care anume motiv prevăzut la pct. 6-10, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 65/2005 a Tribunalului Prahova și exonerarea de plata cheltuielilor de judecată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că în mod judicios și corect instanța de apel a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate de părți, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâte. De altfel, motivele recursului pârâtelor nu vizează aspecte de nelegalitate și nu se încadrează în nici una dintre situațiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să justifice casarea deciziei atacate. Cum din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de ordine publică care să poată fi luat în considerare, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele T.G. și SC C.T. SNC Ploiești, împotriva deciziei nr. 262 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.