ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

la nr. 8074/2003 la Tribunalul Prahova, reclamanta Ș.F. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele T.G. și SC C.T. SNC Ploiești, ca prin sentința ce se

va pronunța, să se constate retragerea sa din cadrul societății pârâte și să se

dispună plata drepturilor bănești cuvenite, potrivit actului constitutiv al

societății, precum și dizolvarea societății, ca urmare a retragerii sale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat ca împreună cu pârâta a constituit SC T.N. SNC la 27 decembrie 1991,

transformată ulterior în SC C.T. SNC cu sediul în Ploiești, str. Crișan,

asociatele având cote egale de participare și drepturi egale.

A mai învederat reclamanta că pentru

realizarea obiectului de activitate al societății, a constituit împreună cu

pârâta un spațiu comercial în Ploiești, str. Crișan, folosit numai de pârâtă,

care a și încasat veniturile și beneficiile din activitatea comercială

desfășurată în acest spațiu, astfel că, reclamanta, prejudiciată, a fost

nevoită să formuleze prezenta acțiune.

Pârâta T.G., în nume propriu și

pentru societate, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că

spațiul comercial situat în Ploiești, str. Crișan, este construit de soțul său T.V.,

potrivit autorizației de construcție și certificatului de avizare aliniere și

regim construcții eliberat de P.P., toate bunurile de materiale necesare

edificării construcției fiind pe numele soțului său, spațiul fiind edificat pe

un teren moștenit de acesta.

A mai susținut pârâta ca respectivul

spațiu nu figurează în evidențele societății, nu este proprietatea acesteia, că

reclamanta nu a desfășurat activitate în acest spațiu, figurând numai ca

salariată în perioada 1997-2002, când a încasat drepturile bănești cuvenite,

reclamanta urmând a fi despăgubită cu 45 % din beneficiile obținute de

societate, conform contractului, pârâta exprimându-și acordul cu retragerea

reclamantei din societate.

Pe cale convențională, pârâta a

solicitat ca în baza art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, să

se dispună transformarea SC C.T. SNC, în societate cu răspundere limitată cu

unic asociat, în persoana pârâtei reclamante, solicitându-se introducerea în

cauză a numitului T.I., proprietarul construcției cu destinație de spațiu

comercial în litigiu.

În baza dispozițiilor art. 49 și 56 C.

proc. civ., s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de numitul T.V.

care a arătat că este proprietarul spațiului comercial situat în Ploiești, str.

Crișan, în care și-a desfășurat activitatea societatea pârâtă, construit de

intervenient pe terenul bun succesoral, potrivit autorizației de construcție și

documentelor depuse la dosar.

Prin sentința nr. 973/2004

Tribunalul Prahova a admis, în parte, acțiunea, a dispus retragerea reclamantei

Ș.F. din cadrul societății pârâte, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere

privind despăgubirile, ca urmare a retragerii, a admis cererea reconvențională

formulată de pârâta T.G., a dispus transformarea SC C.T. SNC în societate cu

răspundere limitată cu asociat unic, în persoana lui T.G., a anulat ca

insuficient timbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de T.V.

și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a ținut cont de acordul pârâtei în cuprinsul întâmpinării, de

prevederile art. 221 din Legea nr. 31/1990, încuviințând retragerea reclamantei

din societatea pârâtă.

Cu privire la drepturile bănești,

instanța a reținut că din raportul de expertiză D.G., a reieșit că SC C.T. SNC

a înregistrat pierderi, din care reclamanta urmează a suporta o cotă de

½ conform art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv suma de

3.387.500 lei, constatându-se că spațiul comercial în litigiu nu figurează

înscris ca mijloc fix în evidența contabilă a societății pârâte și deci, nu

face parte din patrimoniul acesteia.

A mai stabilit Tribunalul Prahova

că, acest spațiu a fost edificat pe proprietatea intervenientului, ceea ce

poate oferi constructorului un drept de creanță și nu un drept de proprietate

asupra imobilului, martorii audiați, nerelatând despre o contribuție a SC C.T.

SNC la edificarea construcției, așa încât, s-a apreciat că reclamanta nu a

dovedit existența unui drept de creanță de ½ din valoarea imobilului, în

patrimoniul societății pârâte, motiv pentru care s-a respins capătul de cerere

privind drepturi bănești, solicitate de reclamantă ca efect al retragerii din

societate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta Ș.F. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie

numai în privința modului în care instanța de fond a soluționat capătul de

cerere privind drepturile patrimoniale cuvenite recurentei reclamante ca urmare

a retragerii din societate.

A susținut reclamanta că, potrivit

contractului de societate, toate investițiile făcute pentru societate, inclusiv

construcții, utilaje sau mijloace fixe, „vor deveni drepturi ce aparțin

patrimoniului societății, fiind nerelevantă împrejurarea că spațiul comercial

situat în Ploiești, str. Crișan, nu a fost înregistrat ca mijloc fix în

contabilitatea societății pârâte, ținută chiar de pârâta intimată T.G., care nu

își poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept.

Recurenta a mai arătat că în mod

nejustificat și inexplicabil instanța de fond a ignorat probatoriile

administrate de ea, în dovedirea acțiunii, respectiv înscrisuri și depoziții de

martori din care rezultă contribuția reclamantei, a soțului său și a SC C.T.

SNC, la edificarea acestui spațiu, împrejurare recunoscută și de pârâtă la

interogator.

Recurenta reclamantă a mai învederat

că edificarea imobilului pe un teren dobândit prin succesiune de intervenient,

nu afectează drepturile sale patrimoniale, cuvenite conform legii și

contractului de societate, deoarece ea nu a solicitat să se constate că este

coproprietara acestui imobil, ci numai un drept de creanță reprezentând partea

sa de contribuție la edificarea spațiului, în calitate de constructor de bună

credință.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 265 din 22 iunie 2004 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat

sentința trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, numai sub

aspectul capătului de cerere vizând drepturile bănești cuvenite reclamantei ca

urmare a retragerii din societate, cu indicația de a se proceda la o completare

a probatoriilor, sub acest aspect și la efectuarea unei expertize contabile

care să stabilească contribuția și drepturile fiecăreia dintre asociate la edificarea

spațiului comercial.

Tribunalul Prahova a înregistrat

cauza sub nr. 4601/2004, și în urma probatoriilor administrate pe linia

deciziei de casare, a pronunțat sentința nr. 65 din 9 februarie 2005, prin care

a reiterat soluția pronunțată inițial de instanța de fond prin sentința nr. 973

din 27 aprilie 2004.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că potrivit expertizei de specialitate efectuată la

solicitarea reclamantei, s-a constatat că realizarea construcției în litigiu

s-a efectuat din disponibilitățile bănești pe care societatea le-a împrumutat

de la T.V., sumele regăsindu-se în cont lucru justificat și de plățile

efectuare furnizorilor pentru imobilizările corporale în curs de execuție de

către intervenient în nume personal și de sumele depuse sub formă de împrumut

pe baza dispozițiilor de încasare de către societate.

Instanța a mai reținut că la data de

31 decembrie 1998 construcția a fost stornată din patrimoniul societății prin

nota contabilă, autorizația de construcție fiind eliberată pe numele lui T.V.

pe al cărui teren este amplasată construcția.

Concluzia expertului contabil B.V. a

fost însușită de instanța de fond în sensul că spațiul comercial în care își

desfășoară activitatea pârâtă SC C.T. SNC nu face parte din patrimoniul

societății, iar cele două asociate nu au nici un drept privitor la construcție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și

nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu a ținut seama de

clauzele inserate în contractul de societate semnat și însușit de ambele părți

și în care s-a stipulat în mod expres că toate investițiile făcute pentru

societate, inclusiv construcții sau mijloace fixe vor deveni drepturi ce

aparțin patrimoniului societății asupra căruia cele două asociate dețineau cote

egale.

Apelanta critică soluția și pentru

faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză, în fond după casare, a

refuzat să ia în calcul actele puse la dispoziția expertului de către

reclamantă și care dovedeau aportul financiar al acesteia la realizarea

spațiului comercial.

Prin decizia nr. 262 din 20

octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

a admis apelul declarat de reclamanta Ș.F., a schimbat, în parte, sentința

apelată, în sensul că a admis cererea reclamantei apelante privind plata drepturilor

bănești cuvenite în urma retragerii din societate și a obligat pârâta intimată T.G.

și SC C.T. SNC să plătească reclamantei suma de 129.010.000 lei ROL (1.290,10

lei RON). S-au menținut restul dispozitivului sentinței și a fost obligată

intimata să plătească reclamantei suma de 10.183.000 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, pârâtele T.G. și SC C.T.

SNC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că

instanța de apel nu a ținut seama de concluziile celor trei rapoarte de

expertiză întocmite în cauză din care rezultă că „spațiul comercial ne mai fiind

cuprins în patrimoniul societății nu poate face obiectul unui drept de creanță

pentru nici una din cele două asociate și că reclamanta nu a avut nici un fel

de contribuție la edificarea construcției în cauză”.

În consecință, recurentele pârâte,

în temeiul art. 304 C. proc. civ. fără a preciza care anume motiv prevăzut la

pct. 6-10, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate,

respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 65/2005

a Tribunalului Prahova și exonerarea de plata cheltuielilor de judecată și

obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea lucrărilor dosarului

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că în mod judicios și corect instanța de apel a apreciat actul juridic

dedus judecății și probatoriile administrate de părți, pronunțând o hotărâre

temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de

pârâte.

De altfel, motivele recursului

pârâtelor nu vizează aspecte de nelegalitate și nu se încadrează în nici una

dintre situațiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să justifice

casarea deciziei atacate.

Cum din examinarea cauzei nu rezultă

nici existența vreunui motiv de ordine publică care să poată fi luat în

considerare, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel

că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtele T.G. și SC C.T. SNC Ploiești, împotriva deciziei nr. 262

din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.