ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4504/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 1 iulie 2003 reclamanta S.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Trezoreria Statului sector 1 București, pentru obligarea acestora la restituirea sumei de 679.392.677 lei reprezentând plată nedatorată. Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 5862 din 30 septembrie 2003, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea soluției instanța a reținut că reclamanta a virat în contul Trezoreriei Statului suma de 679.392.677 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru intabularea în cartea funciară a imobilului situat în sectorul 1. Motivația reclamantei, în sensul că - executorii bancari, prin care s-a făcut executarea silită asupra imobilului nu pot fi asimilați executorului judecătoresc și, ca urmare, procesul verbal de finalizare a executării silite întocmit de aceștia, nu se poate asimila cu ordonanța de adjudecare prevăzută de art. 9 din Legea nr. 146/1997, nu a fost primită S-a reținut că art. 9 din Legea nr. 146/1997 nu face nici o distincție între actele întocmite de executorii bancari și cei judecătorești, regula comună fiind că ordonanța de adjudecare se taxează la valoare, iar scutirile invocate se referă doar la instituția A.V.A.B.

și nu la beneficiarii procedurii execuționale îndeplinite de A.V.A.B. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 178 A din 3 februarie 2004, a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă urmare invocării din oficiu a acestei excepții. Pentru a pronunța această hotărâre curtea a reținut că art. 18 din Legea nr. 146/1997 dă posibilitatea părții nemulțumite de modalitatea de stabilire a taxei de timbru să atace măsura cu contestație, potrivit procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 13/2000. S-a constatat că reclamanta nu numai că nu a contestat măsura timbrării ci a și plătit suma dispusă, cu ordinul de plată nr. 1 din 21 martie 2002. În raport de împrejurarea că suma pretinsă drept diferență de taxă de timbru nu se încadrează în dispozițiile art. 23 lit. a), b) din Legea nr. 146/1997, nefiind vorba de o eroare de calcul, s-a apreciat că acțiunea în temeiul invocat nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel s-a susținut că instanța de apel are o motivare contradictorie de vreme ce reține că apelanta care a contestat cuantumul timbrajului a fost totuși de acord cu acesta, achiesând la plata sa. Recurenta sub acest aspect a precizat că s-a conformat dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 care obligă la plata anticipată a taxei de timbru. Sub aspectul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a criticat greșita interpretare a dispozițiilor art. 23, alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 în sensul că acestea nu se aplică în speță.

S-a apreciat că din contră, articolul citat reglementează restituirea taxei de timbru plătită peste cuantumul legal, fără să distingă dacă depășirea rezultă din simpla eroare de calcul sau aplicarea greșită a textului de lege, interesând doar consecința, existența unei plăți nedatorate. În acest sens s-au invocat și dispozițiile art. 1092 C. civ., în raport de cuantumul legal al taxei în discuție, stabilit de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 146/1997. În sfârșit se mai arată că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituția Română, procedurile administrative sunt facultative. Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe art. 1092 C. civ, O.U.G.

nr. 51/1998, Legea nr. 409/2001, Legea nr. 146/1997 și Decizia nr. 127/2003 a Curții Constituționale. În fapt a pretins că suma achitată de ea cu titlu de taxă judiciară de timbru, în valoare de 679.392.677 lei nu era datorată întrucât pentru intabularea unor imobile în cartea funciară există, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 o taxă fixă de 30.000 lei. S-a motivat cererea de restituire pe împrejurarea că judecătorul de carte funciară le-a pus în vedere în mod greșit să timbreze la valoare imobilul. Potrivit art. 1092 C. civ. orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. Instanțele au constatat în mod legal că nu sunt întrunite în cauză dispozițiile art. 1092 C. civ.

întrucât plata efectuată de reclamantă a avut ca temei dispoziția judecătorului de carte funciară în cererea de intabulare. Pe cale de consecință discuția asupra legalității plății efectuate, se mută pe tărâmul legii speciale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Potrivit acestei legi acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de lege și se taxează diferențiat după cum obiectul este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege. Reclamantei i s-a fixat o taxă de timbru pentru o cerere de intabulare în carte funciară, taxă pe care a plătit-o cu ordin de plată la 21 martie 2002, iar instanța, constatând îndeplinite dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, în sensul că s-a achitat taxa de timbru de 679.392.677 lei, a pronunțat, la 25 martie 2002 încheierea nr. 3172/2002 de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui imobil.

Legea taxelor judiciare de timbru prevede în art. 18 că determinarea cuantumului acestora se face de către instanța de judecată (pentru cazul ce interesează speța), iar același text prevede la alin. (2) că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestație potrivit dispozițiilor aplicabile în materia fiscală, cu procedura prevăzută de O.U.G. nr. 13/2000, în vigoare la data introducerii acțiunii. Cum măsura dispusă de instanță nu a fost contestată pe căile prevăzute expres de lege, în vigoare la data stabilirii acesteia, este inadmisibilă o acțiune ulterioară de restituire care se bazează pe susținerea că modalitatea de stabilire a taxei de timbru illo tempore este nelegală, din lipsa unei contestări în condițiile prevăzute de lege.

Sub acest aspect soluția instanței de apel este temeinică și legală, o contestare a sumei stabilite de instanță potrivit Legii nr. 146/1997 fiind inadmisibilă în afara cadrului legal stabilit de această lege specială. Instanța a făcut o corectă aplicare a legii și motivarea nu conține nici o contradicție în raport de cele mai sus arătate. Pentru considerentele expuse se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 178 A din 3 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.