ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC I.T.C. SRL a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local Timișoara și Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Timișoara, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată la prelungirea contractului de închiriere înregistrat sub nr. 217 din

14 ianuarie 1997, pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii

acestuia.

Prin sentința civilă nr. 7960 din 1

octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost respinsă acțiunea și

a fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins iar apelanta a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000.000 lei, prin decizia nr. 39

din 27 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând în esență că, a fost evacuată din spațiul închiriat

fără a-i fi achitată suma de 166.000.000 lei la plata cărora au fost obligați

pârâții prin hotărâri judecătorești și că refuzul prelungirii contractului de

închiriere este nejustificat raportat la prevederile Hotărârii nr. 34/1998 a

Consiliului Local Timișoara.

Recursul este nefondat.

Susținerea recurentei privitoare la

neexecutarea obligației de plată a pârâților este lipsită de relevanță în

raport de obiectul litigiului, aceasta neputând constituit eventual, decât o

problemă de executare silită.

Pârâta Camera de Comerț, Industrie

și Agricultură Timișoara, titulară a dreptului de administrare a încheiat cu

reclamanta contractul de închiriere nr. 217 din 14 ianuarie 1997 pentru spațiul

comercial, pentru perioada 1 decembrie 1996–1 mai 1998 (filele 4-7 din dosarul

instanței de fond).

În art. 11 al acestui contract de

închiriere, s-a menționat că la expirarea acestuia, contractul poate fi

prelungit numai cu acordul părților, tacita relocațiune nefiind permisă.

Conform art. 969 alin. (1) C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Prin art. 11 al contractului de

închiriere, părțile au convenit în sensul că, la expirarea contractului,

respectiv la data de 1 mai 1998, acesta să nu poată fi prelungit decât prin

acordul părților, acord care nu a existat.

Prin această convenție nu au fost

încălcate dispoziții legale de ordine publică, astfel că ea are putere de lege

între părțile contractante și nu poate fi modificată printr-o hotărâre a

consiliului local.

De altfel, Hotărârea nr. 34/1998 a

Consiliului Local al Municipiului Timișoara se referă la spațiile cu altă

destinație decât aceea de locuință care aparțin domeniului public de interes

local, aflate în administrarea acestui consiliu, or, spațiul în litigiu se află

în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara.

Din motivarea recursului rezultă și

faptul că litigiul a rămas fără obiect, deoarece reclamanta a fost evacuată din

spațiul comercial pe care îl deținea în calitate de chiriașă.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC I.T.C. SRL împotriva deciziei nr. 39 din 27 ianuarie

2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.