ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I.T.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Timișoara și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la prelungirea contractului de închiriere înregistrat sub nr. 217 din 14 ianuarie 1997, pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia. Prin sentința civilă nr. 7960 din 1 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost respinsă acțiunea și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins iar apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000.000 lei, prin decizia nr. 39 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că, a fost evacuată din spațiul închiriat fără a-i fi achitată suma de 166.000.000 lei la plata cărora au fost obligați pârâții prin hotărâri judecătorești și că refuzul prelungirii contractului de închiriere este nejustificat raportat la prevederile Hotărârii nr. 34/1998 a Consiliului Local Timișoara. Recursul este nefondat. Susținerea recurentei privitoare la neexecutarea obligației de plată a pârâților este lipsită de relevanță în raport de obiectul litigiului, aceasta neputând constituit eventual, decât o problemă de executare silită. Pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, titulară a dreptului de administrare a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere nr. 217 din 14 ianuarie 1997 pentru spațiul comercial, pentru perioada 1 decembrie 1996–1 mai 1998 (filele 4-7 din dosarul instanței de fond).

În art. 11 al acestui contract de închiriere, s-a menționat că la expirarea acestuia, contractul poate fi prelungit numai cu acordul părților, tacita relocațiune nefiind permisă. Conform art. 969 alin. (1) C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin art. 11 al contractului de închiriere, părțile au convenit în sensul că, la expirarea contractului, respectiv la data de 1 mai 1998, acesta să nu poată fi prelungit decât prin acordul părților, acord care nu a existat. Prin această convenție nu au fost încălcate dispoziții legale de ordine publică, astfel că ea are putere de lege între părțile contractante și nu poate fi modificată printr-o hotărâre a consiliului local.

De altfel, Hotărârea nr. 34/1998 a Consiliului Local al Municipiului Timișoara se referă la spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință care aparțin domeniului public de interes local, aflate în administrarea acestui consiliu, or, spațiul în litigiu se află în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara. Din motivarea recursului rezultă și faptul că litigiul a rămas fără obiect, deoarece reclamanta a fost evacuată din spațiul comercial pe care îl deținea în calitate de chiriașă. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.T.C. SRL împotriva deciziei nr. 39 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.