ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6889/2005

Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 1894 de la 17 martie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. 12807/2003 s-a admis acțiunea pronunțată de reclamanta R.A. în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României și, drept consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei două brățări și un colier din aur. Apelurile declarate de Banca Națională a României și Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 836/A din 24 august 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Banca Națională a României a formulat recurs împotriva acestei decizii, ce a făcut obiectul dosarului nr. 20510/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În conformitate cu dispozițiile art. II alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 195/2004 cauza a fost restituită Curții de Apel București în vederea soluționării recursului. Instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 1832/R din 24 iunie 2005, constatând greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 195/2004, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și constatând ivit un conflict negativ de competență, a învestit aceiași instanță pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând inexistența conflictului negativ de competență, va trimite cauza Curții de Apel București pentru soluționarea recursului față de motivele ce succed.

Rezoluția administrativă, dispusă în baza dispozițiilor art. II alin. (II) din Legea nr. 195/2004 în conformitate cu care recursurile aflate pe rolul instanței supreme și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel, constituie, în același timp, declinator de competență și regulator de competență. Față de cele mai sus expuse, în mod greșit instanța Curții de Apel București a apreciat existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție odată cu declinarea de competență a pronunțat, în condițiile și în termenii administrativi dispuși de Legea nr. 195/2004, și regulatorul de competență.

De altfel și dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 sunt în același sens ca și dispozițiile din Legea nr. 195/2004. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând inexistența conflictului negativ de competență, va dispune trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării recursului declarat de Banca Națională a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată inexistența conflictului negativ de competență și trimite cauza Curții de Apel București pentru soluționarea recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.