ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2003 și care formează obiectul dosarului 1133/Com/2003 al Tribunalului Vâlcea, SC C. SRL Vlădești Vâlcea a chemat în judecată pe U.C.B. Târgu Jiu, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.086.928.146 lei, reprezentând contravaloare lucrări de construcție executate pentru aceasta, valoare ce urmează să fie reactualizată conform prevederilor contractului comercial și a actului adițional. Se arată în motivarea acțiunii că în baza contractului comercial încheiat cu pârâta a executat lucrări pentru aceasta. Prin sentința nr. 1761/ C din 13 noiembrie 2003, Tribunalul Vâlcea, secția comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Vâlcea și a obligat pârâta la plata sumei de 2.111.893.872 lei contravaloare lucrări de construcții executate și la plata sumei de 53.763.438 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta U.C.B. Târgu Jiu, arătând că instanța competentă să judece acțiunea era Tribunalul Gorj, potrivit art. 5 C. proc. civ. excepție respinsă nelegal de Tribunalul Vâlcea, iar expertiza contabilă efectuată în cauză este nulă absolut, fiind făcută fără convocarea părților. Cauza s-a judecat cu lipsă de procedură cu apelanta care nu a fost citată, instanța schimbând ziua și ora judecății. Din punct de vedere al fondului, instanța ar fi trebuie să verifice dacă reclamanta a efectuat acele lucrări aceasta fiind în culpă. Prin decizia nr. 36/A/C din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta U.C.B.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs U.C.B. Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că la dosarul cauzei se află chitanța de achitare a taxei de timbru în cuantum de 24.606.714 lei, taxă achitată cu mult timp înainte de promovarea apelului. Se mai arată că respingerea excepției necompetenței teritoriale în sensul competenței Tribunalului Gorj în a judeca acțiunea este nelegală. De asemeni, cauza a fost judecată cu lipsă de procedură, recurenta nefiind citată. Instanța a schimbat ziua și ora judecății procesului fără a încunoștința recurenta. Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte le găsește întemeiate.
În ceea ce privește anularea apelului ca netimbrat, se reține că la fila din 1 iulie 2004 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ se află chitanța din care rezultă că la data de 22 ianuarie 2004 recurenta a achitat suma de 24.606.714 lei taxă judiciară de timbru, depusă la dosar în ziua judecării apelului, la ora 10,00, primită de președintele completului de judecată. Față de acest motiv de recurs, care primează, se impune casarea deciziei recurate și rejudecarea apelului, instanța urmând a verifica legalitatea și temeinicia motivelor de apel referitoare la excepțiile invocate de recurentă, vizând competența și lipsa de procedură, așa cum au fost formulate.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta U.C.B. Târgu Jiu, împotriva deciziei 36/A/C din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.