ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2005

deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.D.I. împotriva deciziei penale nr. 654 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin decizia recurată, pronunțată în dosarul nr. 2875/2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, împotriva sentinței penale nr. 90 din 8 iulie 2004 pronunțate de Tribunalul Călărași, sentință care a fost parțial desființată. Aceeași instanță de apel a procedat la rejudecarea cauzei in fond, a aplicat inculpatului N.D.I. prevederile art. 65 C. pen., a menținut starea de arest a inculpaților N.D.I. și I.M.

deducând din pedepsele aplicate “prevenția de la 7 septembrie 2003 la zi” și a menținut celelalte dispoziții ale Tribunalului Călărași. Împotriva deciziei astfel pronunțate au declarat recurs în termen legal atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și inculpatul N.D.I. Recursul declarat de parchet a fost motivate inițial prin aceea că instanța de fond și cea de apel au dat o încadrare juridică greșită faptelor săvârșite de inculpați, au reținut fără temei existența circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului N.D.I. și au soluționat greșit latura civilă a cauzei. Întrucât ulterior declarării recursurilor, în dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care atestă că sentința pronunțată în speță a fost atacată cu apel și de către inculpați, la termenul de la 25 februarie 2005, recursul parchetului a fost extins în sensul invocării și a acestui aspect ca motiv de casare.

Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra apelurilor inculpaților a fost evocată, de asemenea, ca motiv al recursului declarat de N.D.I., iar I.M. a solicitat la rândul său admiterea recursurilor pentru același considerent. Recursurile sunt întemeiate. Declarațiile de apel făcute de inculpați constituie în mod evident „cereri esențiale” ale acestora asupra cărora instanța a omis a se pronunța, încălcându-și astfel obligațiile legale de ordin procedural. Așa fiind, decizia recurată intră sub incidența art. 385 9 pct. 10 și 17 1 C. proc. pen., precum și sub aceea a art. 197 alin. (2) din același cod, în măsura în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor în legătură cu care a fost sesizată.

Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385 14 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admițând recursurile și casând decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru a se pronunța asupra tuturor apelurilor declarate în speță. Celelalte critici formulate în susținerea recursului parchetului nu sunt de natură a determina o altă soluționare a recursului astfel încât acestea urmează a fi analizate și avute în vedere de către instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.D.I. împotriva deciziei penale nr. 654 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul I.M. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpații N.D.I. și I.M. împotriva sentinței penale nr. 90 din 8 iulie 2004 a Tribunalului Călărași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.