ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2005

deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.D.I. împotriva deciziei penale

nr. 654 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, constată

următoarele:

Prin decizia recurată, pronunțată în dosarul nr. 2875/2004,

Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași, împotriva sentinței penale nr. 90 din 8 iulie 2004 pronunțate de Tribunalul

Călărași, sentință care a fost parțial desființată.

Aceeași instanță de apel a procedat la rejudecarea cauzei

in fond, a aplicat inculpatului N.D.I. prevederile art. 65 C. pen., a menținut starea

de arest a inculpaților N.D.I. și I.M. deducând din pedepsele aplicate “prevenția

de la 7 septembrie 2003 la zi” și a menținut celelalte dispoziții ale Tribunalului

Călărași.

Împotriva deciziei astfel pronunțate au declarat recurs

în termen legal atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și inculpatul

N.D.I.

Recursul declarat de parchet a fost motivate inițial prin

aceea că instanța de fond și cea de apel au dat o încadrare juridică greșită faptelor

săvârșite de inculpați, au reținut fără temei existența circumstanței atenuante

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului N.D.I. și au soluționat

greșit latura civilă a cauzei.

Întrucât ulterior declarării recursurilor, în dosarul cauzei

au fost depuse înscrisuri care atestă că sentința pronunțată în speță a fost atacată

cu apel și de către inculpați, la termenul de la 25 februarie 2005, recursul parchetului

a fost extins în sensul invocării și a acestui aspect ca motiv de casare.

Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra apelurilor

inculpaților a fost evocată, de asemenea, ca motiv al recursului declarat de

N.D.I., iar I.M. a solicitat la rândul său admiterea recursurilor pentru același

considerent.

Recursurile sunt întemeiate.

Declarațiile de apel făcute de inculpați constituie în

mod evident „cereri esențiale” ale acestora asupra cărora instanța a omis a se pronunța,

încălcându-și astfel obligațiile legale de ordin procedural.

Așa fiind, decizia recurată intră sub incidența art. 385

9

pct. 10 și 17

1

C. proc. pen., precum și sub aceea a art. 197 alin. (2)

din același cod, în măsura în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

aspectelor în legătură cu care a fost sesizată.

Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385

14

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admițând recursurile și casând decizia atacată cu

consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru a se pronunța asupra tuturor

apelurilor declarate în speță.

Celelalte critici formulate în susținerea recursului parchetului

nu sunt de natură a determina o altă soluționare a recursului astfel încât acestea

urmează a fi analizate și avute în vedere de către instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și inculpatul N.D.I. împotriva deciziei penale nr. 654 din 8 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul I.M.

Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel

București pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și inculpații N.D.I. și I.M. împotriva sentinței penale nr. 90 din 8 iulie

2004 a Tribunalului Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.