ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4592/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2133 din 12

februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC E.A.N.P. SA, societate în lichidare,

reprezentată prin lichidator judiciar SC R.V.A. SA București, în contradictoriu

cu pârâta SC B.P. SRL Craiova și pe cale de consecință a obligat pârâta la

plata sumei de 270.780 dolari S.U.A. (echivalent în lei la data plății)

reprezentând diferență preț. S-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că prin Încheierea din data de 3 mai 2002, Judecătorul

sindic a desemnat lichidatorul societății reclamante, care în exercitarea

atribuțiilor prevăzute de lege a organizat la sediul său o licitație publică

pentru valorificarea activelor ce aparțineau patrimoniului societății

debitoare. La licitație a participat, pe lângă pârâtă și SC V. SRL.

Licitația a fost câștigată de

pârâtă, care a consemnat din prețul de 1.010.780 dolari S.U.A. + T.V.A. un

avans de 40.000 dolari S.U.A. în echivalent lei, restul de 970.780 dolari S.U.A.,

urmând a fi achitat în 45 zile de la data semnării contractului în formă

autentică.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația

achitării diferenței de preț, motiv pentru care lichidatorul a formulat acțiune

în rezoluțiunea contractului, admisă prin sentința nr. 756 din 24 aprilie 2002,

definitivă și executorie în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 64/1995

republicată.

S-a organizat a 2-a licitație de

către lichidator, în urma refuzului SC V. SRL de a cumpăra la prețul de 916.808

dolari S.U.A., stabilit prin sentința nr. 756 din 24 aprilie 2002 a

Tribunalului București, cu strigare de tip olandez, cu respectarea prevederilor

legale, contestația la această măsură fiind respinsă prin sentința nr. 1119 din

19 iunie 2002 a aceluiași tribunal.

Instanța de fond a mai reținut că

potrivit art. 513 C. proc. civ., dacă adjudecatarul nu depune prețul în

termenul stabilit, imobilul se va scoate la vânzare în contul acestuia, el

fiind obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitație și

eventuala diferență de preț. Cum potrivit art. 128 din Legea nr. 64/1995

republicată dispozițiile acestei legi se completează, în măsura

compatibilității lor, cu cele ale codului de procedură civilă și ale codului

comercial român, instanța a apreciat că cererea formulată de reclamantă este

întemeiată, acțiunea fiind admisă ca atare cu obligarea pârâtei la plata sumei

de 270.780 dolari S.U.A., reprezentând diferență de preț.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 500 din 5 octombrie 2004, a admis apelul, a

schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea ca

inadmisibilă. S-au acordat cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut că din actele dosarului rezultă că s-a încercat

efectuarea concilierii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., în

condiții legale.

În privința aplicării dispozițiilor art.

513 C. proc. civ., Curtea de apel a reținut că atâta timp cât prevederile Legii

nr. 64/1995 republicată și modificată se completează și cu dispozițiile codului

de procedură civilă în măsura compatibilității lor, nu se poate reține că ar fi

inaplicabile, ci, dimpotrivă.

În materia falimentului, obligațiile

cu privire la vânzarea la licitație a bunurilor unei societăți în faliment cad

în sarcina lichidatorului dar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 64/1995,

cu referire la dispozițiile art. 513 C. proc. civ.

S-a argumentat, în alți termeni, că

lichidatorului îi revin aceleași obligații ca și executorului judecătoresc, cu

privire la procedură și la documentele pe care trebuie să le încheie, în

aplicarea dispozițiilor art. 513 C. proc. civ. Ori, din probele dosarului nu

rezultă că lichidatorul ar fi menționat în procesul – verbal de licitație care

constituie titlu executoriu, suma datorată de fostul adjudecatar, potrivit

dispozițiilor art. 513 C. proc. civ. În aceste condiții, eventuala diferență de

preț nu poate fi pretinsă prin intermediul instanței de drept comun, prin

promovarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 513 C.

proc. civ., motivare în drept, reținută și de instanța de fond.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC E.A.N.P. SA prin SC R.V.A. SA București, cu

respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat cererea pe

prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că, instanța de apel în

mod greșit a reținut a fi aplicabile în speță, prevederile art. 513 C. proc.

civ. „sub aspectul tuturor prevederilor textului, fiind compatibile cu

procedura falimentului”, întrucât acestea sunt aplicabile doar în măsura

compatibilității lor cu procedura falimentului, în acest sens existând o

întreagă practică.

S-a mai argumentat că dispozițiile art.

513 C. proc. civ., nu sunt aplicabile în speță și pentru că executorul

judecătoresc nu participă în cazul vânzării la licitație a bunurilor unei

societăți în faliment, având în vedere că se află în cadrul unei proceduri de

executare silită consensuală, acțiunea promovată fiind de competența instanței

de judecată.

Pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii

apelului formulat, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate

la fond.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dispozițiile Legii nr. 64/1995

republicată prevede la art. 147 că acestea se completează în măsura

compatibilității lor, cu cele ale codului de procedură civilă și ale codului

comercial român.

În speță, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe prevederile art. 513 C. proc. civ., articol care este compatibil cu

procedura falimentului, în integralitatea textului, astfel încât dispozițiile

de la alin. (3) al acestui articol specifică în mod fără echivoc că „suma

datorată potrivit alin. (1) și (2) de fostul adjudecatar se stabilește de

executor prin procesul – verbal de licitație, care constituie titlu

executoriu”.

Prin urmare, acțiunea în obligare la

plată diferență – preț nu este de competența instanței de judecată ci a

executorului judecătoresc sau lichidator, pe de o parte iar pe de altă parte,

în titlul executor ce îl constituie procesul – verbal de licitație din data de

10 mai 2002 nu a fost trecută diferența de preț eventual datorată, ceea ce nu

poate fi suplinit de instanța de judecată, câtă vreme, prin urmare este dată în

competență, așa cum am arătat executorului judecătoresc sau lichidatorului.

Așa fiind, decizia pronunțată în

apel este legală și temeinică, la adăpost de orice critică, iar Curtea, în

aplicarea prevederilor art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E.A.N.P. SA prin lichidator SC R.V.A. SA București, împotriva

deciziei nr. 500 din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 957/2004, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 octombrie 2005.