ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1848/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1848/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 274 din 16 septembrie 2004 Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat pe inculpatul:
C.C. minor, la pedeapsa de:
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea în participație coautor a infracțiunii calificate de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) și art. 109 C. pen. și;
B.S. major, la pedeapsa de:
- 6 ani închisoare, pentru săvârșirea în coautorat a infracțiunii sus-menționate prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74, 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
Pe latură civilă au fost obligați în solidar cei doi inculpați, alături de partea responsabilă civilmente C.S., la suma de 5.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.D.
În baza art. 191alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul minor C.C. alături de partea responsabilă civilmente, coinculpata B.S. la câte 1.600.000 lei fiecare, din care 800.000 lei au reprezentat onorariile apărătorului din oficiu avansate din fondul Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 5 februarie 2004, prin acțiuni violente conjugale în cursul cărora au lovit cu pumnii și picioarele cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale cei doi inculpați i-au sustras părții vătămate B.D. aflată într-un compartiment al trenului personal 2023 care circula pe relația Tg. Jiu - Arad portmoneul, în care se aflau 13.000 forintz, 20 Euro, permisul de conducere, și telefonul mobil marca Alcatel (bunuri evaluate la suma de 5.000.000 lei).
Existența infracțiunii și vinovăția penală a inculpaților au fost probate cu declarațiile acestora, în care au recunoscut fapta imputată cu apărarea nedovedită ca victima aflată sub influența băuturilor alcoolice a încercat să întrețină acte sexuale cu B.S. proces – verbal de constatate, declarațiile părții vătămate făcute personalului de supraveghere din tren și la urmărirea penală, certificat medico – legal 3434/BII din 6 februarie 2004 eliberat de I.M.L. Petroșani procesele – verbale de identificare și percheziție precum și declarațiile martorilor.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere poziția sinceră a inculpaților și lipsa de antecedente penale a acestora, împrejurări reținute cu semnificație de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având consecințele indicate cu art. 76 alin. (2) C. pen., precum și pericolul social concret al infracțiunii în raport de împrejurările în care a fost comisă [(împreună cu un infractor minor, atrăgând incidența art. 75 lit. c) C. pen.)] și urmările cauzate părții vătămate.
Prin decizia penală nr. 8/ A din 31 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie, în rejudecare după casare cu trimitere în recurs pentru lipsă de procedură cu apelanta, a admis calea de atac exercitată de inculpata B.S. extinzând efectele acestuia și față de celălalt intimat inculpat și-a desființat parțial sentința pe latură penală numai cu privire la obiectul pedepsei accesorii iar în rejudecare pe fond în limitele arătate, a interzis inculpaților pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., doar drepturile arătate în art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate (fiind respinse, ca nefondate, motivele de apel invocate de inculpată, prin schimbarea încadrării juridice în furt și reducerea pedepsei).
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate în cauză de stat, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 80 lei achitat din fondul Ministerului Justiției, s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de către inculpata B.S. invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., cu solicitarea, respinsă în apei, de a schimba încadrarea juridică în infracțiunea mai ușoară de furt și a i se reduce pedeapsa aplicată anterior.
Recursul este nefondat.
Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții își într-un mijloc de transport în comun constituie infracțiunea calificată, de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
)
lit. a)
C. pen., pedepsită de la 7 la 20 ani închisoare.
În speță, cei doi inculpați împreună au sustras bunurile prin violențe fizice conjugale exercitate împotriva părții vătămate care i-au cauzat leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale și toate datorită inclusiv cu recunoașterea acestora la cercetarea judecătorească. În consecință solicitarea primă privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea mai ușoară de furt este nefondată.
Pedeapsa de 6 ani închisoare la care a fost condamnată anterior recurenta al cărui cuantum a fost coborât de instanțe sub minimul special de 7 ani închisoare, prin reținere de circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile în care inculpata a săvârșit in fracțiunea de tâlhărie, inclusiv în situația agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. (împreună cu un minor), este în deplină concordanță cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 și urm. C. pen., iar reducerea acesteia este nejustificată.
Întrucât examinând cauza, din oficiu în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de față nu se constată consecința vreunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., urmează ca recursul inculpatului să se respingă, ca nefondat, potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată inculpata recurentă la suma de 220 lei, din care 100 lei a reprezentat onorariu apărător oficiu din fondul Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2006.