ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3670/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Curtea de Apel Constanța, la data de 27 septembrie 2004, reclamantul D.C. a

formulat contestație împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei

Județene de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de beneficiar

al Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr.

120/CA din 14 martie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată

de reclamantul D.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța și

a dispus anularea hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004, emisă de pârâtă.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

Reclamantul D.C. a depus la

Casa Județeană de Pensii Constanța, două cereri pentru recunoașterea calității

de beneficiar al Legii nr. 189/2002, cererile fiind înregistrate cu nr. 66.055

din 30 iulie 2003 și nr. 664.422 din 13 august 2003. În soluționarea cererilor

respective, Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 189/2000 a emis hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004 și, respectiv,

hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004, prin care au fost respinse ambele

cereri ale reclamantului.

La data de 23 iunie 2004,

reclamantul a introdus, la Curtea de Apel Constanța, contestație împotriva

hotărârii nr. 20.230 din 25 mai 2004, iar la data de 27 septembrie 2004,

împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004. Prima contestație a format

obiectul dosarului nr. 281/CA/2004, iar a doua contestație a format obiectul

dosarului nr. 663/CA/2004.

Prin sentința civilă nr.

263/CA din 14 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 281/CA/2004, Curtea de

Apel Constanța a admis prima contestație formulată de reclamantul D.C., a

anulat hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii

Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a recunoscut

reclamantului, calitatea de beneficiar al acestei legi. În motivarea sentinței

pronunțate, Curtea de Apel Constanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2

și art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege,

pentru recunoașterea calității de beneficiar al acestor reglementări. În acest

sens, instanța de fond a motivat că din actul de naștere al reclamantului

rezultă că acesta s-a născut la data de 16 mai 1929, în localitatea Valea Rea,

Adamclisi, fiind fiul lui D.Ș., cunoscut și uneori înregistrat în actele de

stare civilă cu numele de M.D.Ș. și al lui D.O., precum și că reclamantul,

împreună cu familia sa, a făcut obiectul schimbului de populație din Șerpeni,

Caliacra, Cadrilater, Bulgaria, fiind definitivați în centrul Albești, România,

astfel cum rezultă din Tabloul de evacuați din Cadrilater.

Prin sentința civilă nr.

120/CA din 14 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 663/CA/2004, Curtea de

Apel Constanța a soluționat și cea de-a doua contestație formulată de

reclamantul D.C., anulând și hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei

Județene de Pensii Constanța, reținând că prin sentința civilă nr. 263/CA din

14 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 281/CA/2004, reclamantului D.C.

i-a fost deja recunoscută calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare.

Împotriva ultimei sentințe

civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, a declarat

recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, arătând că instanța a acordat

intimatului-reclamant, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, încălcând prevederile art. 57

din Legea nr. 119/1996, prin ignorarea faptului că intimatul-reclamant D.C. a

făcut dovada strămutării, prin acte emise pe numele de Ș.M., în condițiile în

care, potrivit certificatului de naștere, tatăl său se numea D.Ș. În

continuare, recurenta-pârâtă a susținut, prin motivele de recurs, că instanța

de fond i-a recunoscut intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al

reglementării în cauză, pe baza declarației testimoniale, ca unic mijloc de

probă, eludând, astfel, dispozițiile menționate din Legea nr. 119/1996.

Recursul este nefondat.

În mod corect, instanța de

fond, prin sentința civilă nr. 120/CA din 14 martie 2005, pronunțată în dosarul

nr. 663/CA/2004, a admis cererea formulată de intimatul-reclamant D.C., în

considerarea faptului că acestuia i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar

al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

189/2000, prin sentința civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunțată de

aceeași instanță, în dosarul nr. 281/CA/2004.

Prin motivele de recurs,

deși susține că declară recurs împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14

martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 663/CA/2004, recurenta-pârâtă invocă

aspecte pe baza cărora Curtea de Apel Constanța a soluționat cererea formulată

în dosarul nr. 281/CA/2004.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenta-pârâtă, referitoare la încălcarea

dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 119/1996, acestea sunt neîntemeiate,

întrucât prevederile respective reglementează a

nularea,

modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă și a

mențiunilor, ori este de necontestat faptul că obiectul litigiului nu constă în

nici una dintre aceste operațiuni privitoare la actele de stare civilă ale

intimatului-reclamant D.C.

În speță, cadrul

procesual este stabilit de dispozițiile reglementării speciale, reprezentată de

O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare și Normele pentru

aplicarea prevederilor acesteia, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. În mod

corect, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) din

Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, referitoare la posibilitatea probei cu

martori. Astfel, Curtea de Apel Constanța a făcut aplicarea dispozițiilor

respective, astfel încât legea să producă efecte, iar nu într-o manieră rigidă,

care ar putea conduce la lipsirea reglementării de finalitatea specifică, în

speță, acordarea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, în considerarea

consecințelor actului de strămutare suferite de intimatul-reclamant D.C.

Rațiunea

introducerii, prin art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor O.G.

nr. 105/1999, a posibilității de a face dovada persecuției etnice, prin

declarație de martori, trebuie să fie înțeleasă tocmai prin imposibilitatea de

a produce, în anumite situații, probele scrise prevăzute la alin. (1) al

aceluiași articol, situații circumstanțiate chiar de condițiile specifice

perioadelor respective, caracterizate de relativitatea surselor de informare pe

baza cărora se făceau mențiunile în actele de stare civilă, precum și de

intervalul de timp mare care desparte acea perioadă, de data la care se

solicită proba cu înscrisuri. A admite teza contrară, adică aceea a probei

exclusive pe bază de înscrisuri, ar însemna să fie lipsite de eficiență

juridică, dispozițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, ceea ce ar aduce

atingere drepturilor potențialilor beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, care s-ar

afla în imposibilitate obiectivă de a produce în instanță înscrisuri oficiale.

Față de

considerentele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 120/CA din

14 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2005.